Începe școala. Ce facem cu lipsa de motivație din sistemul de învățământ?




Începe școala și mă uit buimac în jurul meu, pentru a regăsi emoția și bucuria pe care le simțeam eu, elev fiind, în preajma jumătații de septembrie. Nu mai este nimic din ceea ce am știut, am trăit, am văzut cu ochii mei. Parcă am fost plecat pe o altă galaxie și revin acum, cu amintirile mele, încercând să le pun la locul lor. Locul lor? Hm, care o mai fi acela?
Văd o mulțime de profesori triști, prost plătiți, care mai stau în învățământ pentru că nu au unde merge. Blazarea lor se citește cu ochiul liber și mă întreb cum o percep elevii care ar trebui să vadă în dascălii lor nu numai modele de învățătură, ci și de optimism și de reușită în viață. Văd și profesori dedicați, plini de voie bună, dar, vai, numărul lor este din ce în ce mai mic, fără ca nimeni să-i încurajeze, să-i felicite pentru munca lor minunată. Cunosc o mulțime de dascăli de toată isprava, oameni dăruiți muncii lor, dar nu ei fac regula în sistem, nu de ei depinde schimbarea spre bine a învățământului românesc.
Văd părinți din ce în ce mai lipsiți de această vocație, nervoși pentru că nu le merg treburile la job, gata oricând că plătească pentru ca alții să se ocupe de odraslele lor, fără ca pe ei să îi doară capul. Părinți care cred că banii pot ține locul afecțiunii părintești, grijii și orelor petrecute la căpătâiul copilului care are nevoie de ocrotire.
Văd o luptă indecentă, la limita bunului simț, a concurenței neloiale, între editurile care fac orice pentru a impune elevilor manualele alternative sau auxiliarele tipărite de acestea. Care se luptă din răsputeri să intre pe sub pielea mai marilor din minister, a inspectorilor, a directorilor, profesorilor sau învățătorilor, pentru a fi recomandate propriile manuale.
Văd școli așa numite de fițe, unde elevii mențin acest statut mai mult prin meditațiile făcute pe banii părinților și mai puțin prin munca profesorilor.
Văd elevi care nu au de unde-și lua modele pozitive, pentru că societatea le oferă exemple de reușită în viață prin alte căi decât învățătura: furtul, minciuna, plagiatul, spectacolul de prost gust. Elevi care nu mai citesc operele literare, mulțumindu-se să vadă filmele ecranziate după aceste cărți de căpătâi ale literaturii române și universale (dacă fac și acest lucru). Care nu au motivația propriei reușite, fiind prea marcați de confortul oferit de părinți.
Văd școli rămase fără profesori, unde predau suplinitori care nu au nicio legărură cu această meserie.
Văd politicieni care se întrec în a propune schimbări neinspirate de sistem, pe care le numesc, total nefericit, reformă în învățământ. Oameni care importă cine știe de unde forme fără fond.
Văd vagoane de promisiuni făcute cu prilejul deshiderii anului școlar, uitate imediat după ce se opresc microfoanele și camerele de filmat.
Văd lipsa de viziune, de pricepere, de dăruire, de dragoste față de copii a celor care conduc, la vârf, învățământul românesc, tratat ca o parcelă numai bună de privatizat sau de adunat capital politic pentru un partid sau altul.
Cu toate acestea, începe școala. Inevitabil, ca în fiecare an. Flori, uniforme noi, manuale mult prea alternative, grija să nu nimerească cel mic la o doamnă prea exigentă.
Începe școala, iar bietul Domn Trandafir a rămas o frumoasă și inadecvată amintire a celor care mai citesc.
Începe școala, iar noi, cei mari, trebuie să trezim până nu este prea târziu. Ce facem cu lipsa de motivație, cu tristețea din sistemul de învățământ? Ce facem cu acești copii care caută pe Google dacă Nicolae Titulescu a fost o mare personalitate interbelică sau numai un bulevard.
Petre Crăciun

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite