Literatura pentru copii și elefanții care îmbracă haina furnicii




Unii dintre scriitorii care ajung, la un moment dat, să cocheteze cu ideea literaturii pentru copii uită, nu de puține ori, ceea ce este mai important: pentru cine scriu? Așa se face că apar pe piață cărți în care copilul este doar invocat, personajul principal fiind chiar el, adultul, care vrea să-și recapete copilăria și pe care o descoperă, uneori, atunci când acesta devine părinte. Scriitorul adult scrie pentru el, în amintirea frumoșilor ani ai copilăriei. Scrie pentru a se reconecta la o lume pierdută, caldă, ascunsă undeva în trecut. Folosește un limbaj care îi este total străin copilului adevărat, sunt expuse stări, trăiri, sentimente pe care cel mic nu le încearcă niciodată. Copilul, de când este lumea, are altă treabă, aceea de a-și consuma cu pasiune, cu puritate, cu naivitate cei mai frumoși ani ai vieții. El nu teoretizează copilăria, nu o hiperbolizează, nu o invocă, așa cum fac scriitorii care se revendică acestei literaturi, ei o trăiesc pur și simplu, zi de zi, ceas de ceas, luptându-se cu părinții pentru a mai câștiga o oră de joacă.



Un astfel de scriitor poate fi înțeles, cel mult, de un alt adult care are aceași nostalgie a copilăriei, dar nicidecum de un copil ”practicant”. Sunt două limbaje diferite, esențial diferite. Limbajul peltic, cum îl numesc Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu, al scriitorilor care schimonosesc limba română pentru a fi pe placul copiilor, nu are nimic comun cu cel adevărat, născut din trăirile vârstei de aur a celor mici. Dacă uităm, din start, pentru cine scriem, nu avem nicio șansă de a fi înțeleși și mai ales iubiți de copii. Am stat de vorbă despre acest lucru cu cei mici și mi-au spus că se uită cu amuzament, chiar cu compasiune la acești adulți care încearcă, hazliu, asemenea unor elefanți, să îmbrace hainele furnicii. Și acelea recroite după gusturile și înțelegerea celor mari.



Dacă citești astfel de cărți capeți convingerea că sunt autori care nu-i cunosc pe copii, nu stau de vorbă cu ei, nu le înțeleg așteptările, nu le cunosc limbajul. Chiar dacă o fac, vorbesc mai mult ei, nu îl lasă pe cei mici să fie sinceri, să spună ce gândesc cu adevărat. Așa se face că apar cărți ”pentru copii” în care copiii ghiduși, cu hăinuțele murdare de praf, lipsesc, dar apar, în schimb, copii mari, cu riduri, care schimonosesc cuvintele.



Dacă vrem să avem succes atunci când scriem pentru copii trebuie să scriem pentru ei, pe înțelesul lor, nu pentru noi, pentru grupul de prieteni de pe Facebook, pentru criticii literari sau pentru reviste (dacă mai sunt și acelea...). Nu noi trebuie să fim personajul principal (cu nostalgiile sau tristețile noastre), ci ei, așa cum sunt, cu puritatea lor. Pentru a ne aprecia ca scriitori, copiii trebuie să se regăsească în cărțile noastre sau să își regăsească acolo lumea care le este dragă, cu jucăriile, animăluțele, cu prietenii lor.



Cărțile scrise de adulți pentru astfel de copii MARI pot fi valoroase, nu asta discutăm aici, dar nu sunt cărți PENTRU copii. Literatura pentru copii are nevoie de o limpezire a domeniului, de o curățenie de primăvară, în urma căreia să nu mai amestecăm himerele noastre cu zânele pe care le visează Măriuca.


Cineva mi-a spus că adulții sunt niște copii greșiți. Era un copil, firește. Nu acești ”copii greșiți” trebuie să fie miza literaturii pentru copii.



Petre Crăciun

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite