Poeziile copilăriei, de Elena Lupşan. Cronică de Victor Atanasiu




Poeziile copilăriei şi ale copilăririi O frumoasă plachetă de versuri este Poeziile copilăriei, publicată de Elena Lupşan la Editura Arefeana. Preocuparea pentru lumea celor mici, mai bine zis pentru o beletristică care să fie accesibilă şi agreabilă acestora, nu mai puţin să fie încărcată de certe valenţe instructive şi educative, îşi găseşte o limpede explicaţie biografică, dar şi profesională. Începând cu aceasta din urmă, să precizez că autoarea este educatoare, cu ani mulţi de muncă în domeniu, îndreptându-se acum spre vârsta pensionării. Opţiunea pentru amintita îndeletnicire îşi găseşte o acută reflectare şi în scrisul său. Pe de altă parte, scriitoarea e mamă a trei fii şi are doi nepoţi şi două nepoţele, iar acestora din urmă le dedică cartea. Ea a mai publicat volume de povestiri pentru copii, transpuneri ale unor naraţiuni biblice, ori din folclor, pe înţelesul celor mici. A mai tipărit şi un volum de poezii, în care sunt puse şi desene de colorat, iar adresant al acestora din urmă nu putea fi decât cititorul de o vârstă fragedă. Totuşi preocupările sale sunt mai largi. Ea a dat la iveală şi alte volume, consacrate obiceiurilor populare, Apocalipsei, preconizată a se produce la o anume dată, déjà depăşită, ori uneia de un chip aparte, (cuantică), horoscopului… Dacă e să ne luăm după valoarea plachetei de faţă, scriitoarea e o nedreptăţită. Ea a fost recenzată de puţini comentatori şi mai mereu aceiaşi. Un iubitor al literaturii sale pare a fi simpaticul publicist Florentin Popescu. Poeziile Elenei Lupşan sunt în egală măsură ale copilăriei şi ale copilăririi. Autoarea scrie pentru cei mici, se plasează la nivelul de percepţie al acestora, intuieşte perfect specificul felului lor de a înţelege lumea, pentru ca stihurile să fie antrenante pentru ei şi moralizatoare concomitant, dar are şi unghiul omului adult, care priveşte nostalgic o vârstă îndepărtată pentru sine şi se joacă adoptând “poza” unei alcătuiri umane care nu s-a îndepărtat de vârsta inocenţei. Fireşte, scriind poezia adresată acestei vârste, se ţine seama de ceea ce timpurile contemporane au adus, de jocurile inventate pe calculator, tabletă şi că Făt-Frumos nu mai are paloş şi cal înaripat, ci e cosmonaut. Fugit ireparabile tempus, cum spune marele clasic latin, şi atunci înecarea în apele mirifice ale vârstei începutului de viaţă este o himeră, iar jocul se sfârşeşte, aşa cum proiecţiile onirice sunt totdeauna destrămate de muşcătorul prezent. Copilăria s-a ascuns definitiv în “albume ferecate”. Formularea are o sugestivitate şi o subtilitate aparte: vârsta inocenţei a rămas doar în text, în literatură şi nu mai poate fi recreată decât prin eforturile imaginaţiei. Ca totdeauna, bunicii îşi retrăiesc acum, în amurgul existenţei, eşantionul ei inaugural. Aici găsim un vers de un dureros ireductibil al vieţii, ca o operaţie fără anestezie, deşi formal enunţul ar indica contrariul. Datorită unui “pui de om” scriitoarea matură de azi spune: “Nu simt al vieţii scurt fitil”. Scurtul fitil al vieţii este o formulare care se constituie un fericit echivalent al celebrei ziceri a lui Horaţiu, amintite mai devreme. Sunt de iertat aici şi oarecari inadvertenţe, dat fiind nobila intenţie moralizatoare avută în vedere. Cele douăsprezece steluţe ale Uniunii Europene ar simboliza cei doisprezece apostoli ai lui Cristos(conotație religioasă). În Simţurile tehnica versificării abreviate, cu forţă de sugestie analogă unor împunsături fine, dar suficiente, pentru a instrui, într-un chip de o anume elocvenţă artistic, de felul unui discurs sugrumat, tocmai pentru a puncta esenţele: “Prin papile/Taina ispitei,/Schiţă fugară/Dulce amară…/Pipăitul/Cu tot corpul/Taina tatonării”. Antropomorfizarea sugestivă se înscrie în lirica copilăriei, dar are şi tuşe ale copilăririi, prin sugerarea unei analogii, nu lipsite de o anume tinctură tragică. Ploaia ca expresie a unui plânset al cerului, pe care copilul îl percepe a avea o conduită inteligibilă sieşi, graţie antropomorfizării, iar, pe de altă parte, acelaşi plânset trimite spre o sfâşiere lăuntrică, spre acele precipitaţii din oraş, asemănătoare cu cele din sufletul poetului dintr-un celebru distih al lui Verlaine. Copilul este încântat de peisajul multicolor care îi vrăjeşte privirea, adultul admiră o etalare de bijuterii policrome, într-o desfăşurare opulentă, ca în lirica parnasiană. Aşa se întâmplă lucrurile în Curcubeul: “Roşu, oranj, galben, verde, Albastru, indigo, violet,/Sus pe cer e-un giuvaer/rogvaivul efemer”. Refugiul în text prin revenirea la copilărie, scăpându-se pentru moment de pedepsitoarea realitate, capătă alteori o altă formulare, dar conţine o aceeaşi expresivitate indiscutabilă, din moment ce acum reîntoarcerea în ograda bunicilor înseamnă depăşirea universului empiric, pentru ca eul artistic să existe într-o carte de poveşti, aşadar să se refugieze în tărâmurile livrescului, ale imaginarului, ale textului. Formularea “iarna sură şi bătrână” îi face pe cei mici să chicotească, întrucât ei, aflaţi la vârsta când oricine se consideră etern pe lume, râd de imaginea unei babe cocârjate, în timp ce adultul, căruia îi dă târcoale senectutea, se cutremură, simţindu-se congener cu aceea. Antropomorfizarea place şi în altă parte copilului, în timp ce degustătorul de adevărată artă detectează un frumos eşantion de poezie simbolistă: “Pârâuaşul leneş/A pornit la drum/Murmurând”, întrucât a venit primăvara. De semnalat versurile închinate lunilor anului, (iată un eşantion bun a-i instrui pe cei mici, asupra unei logici a priorităţilor, aşa cum le vede scriitoarea: “Iulie (Cuptor), Cuptor cu zile ce iau foc,/ Iulie-n vară ocupă loc./ Vă trimite la munte, mare/ Ca să vă cunoaşteţi ţara!”), ori altele, consacrate repovestirii unor arhicunoscute basme, (cu diferenţa că găsim aici un ied cu trei capre, diverse rubedenii feminine ocrotitoare, un fel de dl Goe caragialean, în preajma căruia se află tot timpul, mama, bunica şi tanti Miţa, cum s-a spus, dar şi o altă variantă a Poveştii leneşului a aceluiaşi Creangă), ori un poem al literelor din alfabet, fiecăreia dintre ele acordându-i-se o strofă, cu exemplificări instructive, oferite de cuvinte care au iniţială o literă sau alta. Elena Lupşan merită a fi mai asidu comentată și cunoscută.
Victor Atanasiu


Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite