Literatura copii

Zmeul. Din volumul ”Jucării și jocuri de copii”, de Petre Ispirescu, Ed. Zorio






Petre Ispirescu a rămas în conştiinţa noastră drept modestul şi harnicul „culegător-tipograf” care a adunat vreme de peste 20 de ani basme româneşti şi le-a publicat în diferite periodice (începând cu basmul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fară de moarte”, care apare în „Ţăranul român” la data de 21 ianuarie 1862, la sugestia lui Ion Ionescu de la Brad) şi sfârşind cu ediţia completă din Legendele sau basmele romanilor adunate din gura poporului, publicată în 1882, la sugestia lui Vasile Alecsandri.
Puţini ştiu, astăzi, că Ispirescu a fost unul dintre primii autori români interesaţi de folclorul şi de jocurile copiilor.
(Petre Crăciun)


ZMEUL



Toamna este timpul cel mai priincios spre a se juca copiii cu zmeul, fiindcă toamna se mănâncă şi vânturile mai adese.
Sunt zmeiuri româneşti şi zmeiuri turceşti.
Cu zmeul se joacă numai băieţii.
Zmeul românesc se face dintr-o jumătate de coală, dintr-o coală, din două şi din patru coale. Mai mic decât dintr-o jumătate de coală se face pentru copii mici, ca să alerge de colo până colo prin curte; mai mare decât din patru coale se face de flăcăi, când îşi aduc aminte de ale copilăriei; şi aceştia sunt rari.
În formă, zmeul este mai mult lung decât lat.
Zmeul se face de către înşişi băieţii cari se joacă cu dânsul. Rareori să se găsească băieţi care să facă zmeuri de vânzare.
Spre a face un zmeu, trebuie să alegem mai întâi hârtia, ca să se ştie cât de lungi să se croiască spetezele.
Speteze se numesc două linioare tăiate dintr-o şiţă ori dintr-o scândură de brad, după mărimea hârtiei. Cel ce face zmeul trebuie să le cioplească cu un cuţit ori cu un briceag, ca să fie cât se poate de netede. Spetezele pentru un zmeu dintr-o coală trebuie să fie late ca de mai puţin de un deget (un centimetru); cele pentru un zmeu din două coale mai late; iară cele pentru un zmeu din patru coale, ca de un deget şi jumătate (cam doi centimetri). Ele trebuie să fie drepte, oable, pe partea de dedesupt, adecă pe partea care se lipeşte de hârtie; iară pe partea de deasupra cam boltite (bombate).
Spetezele trebuie să fie bine cumpănite din ochi şi din cuţit, ca să nu fie una mai grea decât alta; căci zmeul nu se va înălţa bine, ci va şovăi în partea în care va fi speteaza mai grea.
Pre lângă speteze, mai trebuie să se pregătească un cap şi un birlic[1]. Acestea se fac întocmai ca spetezele, din şiţă sau din scândură de brad, dar mai scurte, după trebuinţă. Capul să fie neted de amândouă părţile; iar nu cu o parte boltită.
La zmeurile cele mai mici se pot lipi amândouă spetezele pe faţa zmeului; iară la zmeurile mari se lipesc una pe faţă şi alta pe dosul lor. S-ar putea lipi şi la zmeurile mari amândouă spetezele pe faţă, dar atunci trebuie să se scobească spetezele la mijloc în partea unde se împreună, ca să se îmbuce una cu alta. Atunci însă li se slăbeşte trăinicia, şi când se umflă vântul mai tare în zmeu, ele se rup în două.
Spetezele mai adesea se lipesc cu cocă, cu ciriş, şi foarte rar cu clei.
Ele se lipesc pe coala din care se face zmeul în chipul unui: X, adecă una începînd de la colţul hârtiei de sus din dreapta şi coborându-se la colţul de jos din stânga; iară alta de la colţul de sus din stânga, până la colţul de jos din dreapta.
Capul se lipeşte la partea de sus a zmeului pe de la spate, începând de la un colţ până la altul, pe marginea hârtiei (orizontal); birlicul se lipeşte tot în dos, începând niţel mai jos de mijlocul spetezelor, adecă de locul unde se încrucişează ele, mergând în sus, drept între colţurile de deasupra ale zmeului şi întrând cu vârful sub cap.
Copiii, cari nu voiesc să le steie zmeurile lor drepte ca luminarea (cum zic ei, când sunt înălţate), fac birlicul foarte scurt, şi atunci zmeul n-are astâmpăr, ci joacă în toate părţile.
Copiii, cari voiesc să le vijâie zmeurile mai tare, fac birlicul de sus până jos, iar nu numai până la mijlocul zmeului; şi pun două capele, unul sus şi unul jos şi de fiecare leagă câte o pâriitoare sau vâjâitoare; adecă pun zmeului două pârâitori.
Dacă zmeul este mai mare, şi copilul doreşte să fie mai trainic, lipeşte o sfoară pe marginea hârtiei din care se face zmeul, de giur împregiur. Lipitura se face îndoind marginea hârtiei preste sfoară. Această îndoitură, în care este sfoara lipită, se face la spatele zmeului, iară nu în faţă, unde e locul lăsat pentru gură.
După ce se lipesc spetezele, birlicul şi capul, şi după ce se usucă, se aşează pe faţa zmeului un rotocol, colţuri; câteodată mărgioare şi alte flori, cari şi acestea se lipesc.
Rotocolul, colţurile şi celelalte podoabe se fac din hârtie feţe. Sunt unii băieţi, cari sunt îndemânatici de taie cu foarfecile rotocoalele şi colţurile, în chip de flori, aşa de frumos, încât îi şede bine zmeului cu dânsele.
Rotocolul se pune drept în mijlocul zmeului, pe faţă, acolo adecă, unde se încrucişează spetezele. Colţurile se lipesc la cele patru colţuri ale zmeului, tot pe o faţă din mărgioarele pe margini; iară florile celelalte, precum: soare, lună, stele, şi de multe ori iniţialele numelui băiatului, stăpânul zmeului, se pun deasupra şi dedesubtul rotocolului, ori de-a dreapta şi de-a stânga lui.
Copiii cari n-au mijloace să-şi cumpere hârtie feţe, şi totuşi voiesc să-şi împodobească zmeurile, iau rodul bozului, îl storc într-un hârb şi cu această zamă văpsesc rotocoalele, colţurile, mărgioarele şi florile.
Aceste podoabe pot să şi lipsească de la zmeu.
După ce s-au uscat, toate acestea lipituri, se face gura zmeului.
Acesta este meşteşugul cel mai mare: este gură trăgătoare, gură suitoare şi gură moale.
Mai întâi se leagă un crâmpei de aţă, mai lung decât zmeul cu amândouă căpătâiele de câte un colţ de sus al zmeului. Legătura apucă şi din spetează şi din cap, fiindcă la fiecare colţ unde se întâlnesc capul cu speteaza, ies puţin mai afară decât marginea hârtiei, din care se face zmeul.
La încrucişarea spetezelor din mijlocul zmeului se face câte o găurice de amândouă părţile lângă speteze; dară aşa de mici găurele, încât de abia să poată intra aţa. Pe aci să vină căpătâiul unui alt crâmpei de sfoară, care apucă amândouă spetezele dimpreună cu birlicul şi, scoţându-se în faţă, se leagă bine. Căpătâiul cel lăsat să atârne se împreună cu mijlocul aţei legate de amândouă colţurile de la capul zmeului. Și ţiindu-le cu mâna, în aer, deasupra zmeului formează un fel de linii ale unei piramide, ce ar fi clădită deasupra zmeului.
Înainte de a lega aţele astfel unite, alăturăm cu dânsele mâna de hârtia zmeului şi o lăsăm cătră mijlocul lui. La încrucişarea spetezelor, adecă drept în mijlocul zmeului, oprim mâna cu aţele. Mijlocul aţei ce vine de la colţurile de sus, trebuie să ajungă drept la încrucişarea spetezelor. Dacă este mai lungă, ceea ce prisoseşte din aţă, rămâne înspre palmă, şi mutăm degetele spre a scurta aţa, ca să vină drept la mijloc. Apoi, tot pe lângă hârtie, ducem mâna în sus, în capul birlicului; şi aţa ce vine de la mijlocul zmeului trebuie să ajungă până aproape de marginea de sus a zmeului. După ce am făcut aceasta, toate trei aţele le legăm cu un nod slab la semnul unde am ţinut cu degetele. Până a nu strânge nodul bine, mai facem o probă, dacă nodul aţelor de sus ajunge drept la mijlocul zmeului, şi dacă aţa de la mijloc ajunge până unde voim la capătul birlicului de sus, şi apoi strângem nodul bine.
Dacă aţa de la mijlocul zmeului ajunge tocmai până în capul birlicului de sus, gura zmeului nu e bună, căci zmeul face capace, adecă se întoarce cu spatele, când este înălţat, şi cade.
La zmeul suitor, această aţă trebuie să ajungă până cu aproape două degete de capul birlicului de sus, şi la zmeul trăgător, până cu aproape trei degete.
Aceste două feluri de guri de zmeu sunt mai căutate de băieţii jucători cu zmeuri.
După aceasta se leagă pârâitoarea, sau vâjiitoarea. Aceasta se face în chipul următor: se taie o fâşie de hârtie mai scurtă decât lăţimea zmeului, şi lată, ca de două sau de trei degete, după mărimea zmeului. Căpătâiele se rotunjesc cu foarfecile. Această fâşie de hârtie se îndoieşte în lungul ei, drept prin mijloc şi se lipeşte. Pe dinlăuntrul ei se lasă niţel loc liber, dară niţel, doară numai cât să intre aţa şi să se poată întoarce pârâitoarea împregiurul acestei aţe. Această aţă se leagă cu un căpătâi de un colţ de sus al zmeului, adecă la cap, şi cu alt căpătâi, de celălalt colţ, pe de la spate.
Când strânge pârâitoarea, adecă când o înstrunează, trebuie să se încovoaie capul zmeului, însă cu băgare de seamă; căci dacă va umbla cineva cu neângrijire, se poate să se rupă capul, şi zmeul rămâne stricat. Se încovoaie adecă atâta cât să poată pârâitoarea să se întoarcă împregiurul ei şi pe aţă în voie, fără să i se atingă marginile de zmeu. Cine voieşte ca zmeul său să vâjie şi mai tare îi face pârâitoarea de ţiplă.
Acum se face coada. Pentru aceasta se ia o bucată de aţă cât să treacă de mijlocul zmeului, aţa înndoită fiind. Această aţă se leagă cu câte un căpătâi de cele două colţuri de jos ale zmeului. Se apucă aţa îndoită cu două degete şi se duce mâna cu dânsa pe lângă hârtie până la încrucişarea spetezei, adecă până la mijlocul zmeului şi se înnoadă în punctul unde cade drept pe mijlocul zmeului. De aceasta se leagă coada.
Coada se face din fâşii de cârpă lungi şi înguste. Dacă vântul este mai tare se pune coadă mai multă; căci de nu, zmeul se dă în cap şi cade jos. Iar dacă vântul este mai moale, se pune coadă mai puţină, căci nu se înalţă. Oricum, coada trebuie bine cumpănită.
De gură se leagă aţa cu care dă drumul zmeului; adecă îl înalţă, când bate vântul.
Aţa toată a zmeului se înşiră pe un băţ şi i se zice păpuşoi. Înşirarea aţei pe băţ se face în formă de 8 împregiurul băţului.
Aţa trebuie să fie bine potrivită, după mărimea zmeului. Dacă aţa este prea groasă, zmeul lasă guşă. De este prea subţire, se rupe şi scapă zmeul. Zmeul mai lasă guşă şi când vântul este prea domol.
Când vântul bate mai tare se poate înălţa zmeul din mână, când bate însă mai încet, trebuie să-l ţină cineva la o depărtare ca de zece stânjini şi aşteaptă.
Zmeul se ţine în chipul următor: un copil apucă zmeul cu mâna dreaptă de aţa gurei, tocmai de lângă încrucişarea spetezelor şi cu mâna stângă de un colţ, ca să steie drept cu capul ceva mai sus de capul copilului. Coada stă lungită pe pământ.
De cum începe a se umfla vintul, cel ce-l înalţă strigă: Lasă! Și-l dă fuga asupra vântului, ca să se ridice zmeul.
Sunt băieţi cari ştiu să facă să joace zmeul. Aci îl vezi că se dă într-o parte, aci îl vezi că parcă umblă să se deie în cap. Sunt băieţi meşteri să facă încurcare cu zmeurile.
Când vrea să prindă vreun zmeu străin, se apropie cu al său până ce poate să apuce cu sfoara sa coada zmeului ce voieşte să-l prindă, şi să-l facă să se deie în cap preste sfoara zmeului său. Pe lângă aceasta trebuie să fie şi iute de mâni. Giolarii toţi sunt iuţi de mâni. Cum vede că zmeul se dă în cap preste sfoara zmeului, cu care a rupt coada celui pe care vrea să-l prindă, începe a trage zmeul răpede. Trage şi unul, trage şi altul. Dar acela al cărui zmeu stă înălţat trage mai cu folos, căci vin amândouă deodată, şi mai totdeauna acesta biruieşte.
Alteori cel care voieşte să pridă vreun zmeu mai mic decât al său lasă să se atingă sfoara zmeului său de sfoara zmeului ce vrea să prindă pe deasupra şi trage. Trăgînd, se roade sfoara zmeului celui mic, se rupe şi scapă. Atunci băiatul cel cu zmeul mai mare sau tovarăşii lui dau fuga şi-l prind.
Se mai prinde zmeul şi cu coinacul. Acesta este un bulgăre de cărămidă, ori un pietroi ca oul de mare, legat de capătul unei sfoare lungi. Cel ce vrea să prindă un zmeu aruncă coinacul în sus preste sfoara zmeului, ce vrea să prindă, şi îl trage la dânsul.
Când voieşte să-şi deie zmeul jos, sunt băieţi cari ştiu să-l tragă până la mână; dacă nu este tocmai dibaci, zmeul cade la o depărtare mai mare sau mai mică, după cum bate vântul.
Câteodată băieţii trimit zmeului răvaş. Aceasta se face în chipul următor: se ia o hârtie ca de o jumătate de coală, se găureşte drept la mijloc şi se petrece printr-însa băţul păpuşoiului; când zmeul este înălţat, rămânând hârtia pe aţa zmeului, vântul o duce în sus pe aţă până la gura zmeului.
Dacă zmeul este mai mare, i se poate trimite răvaş o batistă legată cu un colţ de un belciug sau de un inel, prin care s-a petrecut băţul păpuşoiului. Vântul o duce până la gura zmeului.
La zmeuri şi mai mari s-a văzut trimiţindu-se răvaş şi câte un felinar de hârtie creaţă cu o lumânare aprinsă într-însul, în loc de răvaş, mai cu seamă seara. Acesta este foarte rar, se face de flăcăi, şi cu deosebire la câmp ori la maidanuri mari.
Când ajunge răvaşul la gura zmeului, veselia băieţilor este mare şi hazul nesfârşit. Râd, bat din palme şi nu-i mai încape locul de bucurie.
Flăcăii câteodată fac zmeuri de hârtie vânătă groasă, ori de madepolon[2] cu rotocoale de chembrică[3] feţe. Dară aceste sunt zmeuri mari şi în loc de sfoară li se pune frânghie. Asemenea zmeu un om nu-l poate ţine în loc, trebuie legat de vrun stâlp.
Zmeul turcesc este în formă ca oul. Rotunzimea de sus, adecă de la cap, este mai mare, iară cea de jos mai mică. El are numai două speteze: una de sus până jos iară alta de-a curmezişul, lipite în chipul unei cruci. Gura se leagă de capul de sus al spetezei şi de mijlocul zmeului; iară coada se atârnă de capătul de jos al spetezei celei lungi.
Câteodată se atârnă câte ceva şi de capetele spetezei celei lipite de-a curmezişul, şi atunci se zice că zmeul are cercei.
 




[1] Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii.


[2] Țesătură din bumbac alb şi greu.

[3] Țesătură subţire de bumbac, vopsită într-o singură culoare şi bine apretată.


Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite