Nu ne folosiți pe noi, copiii, în campaniile voastre electorale!




Nu știu ce ce întâmplă, dar în toată țara a început un fel de circ foarte ciudat. Nu, nu este un circ la care participă animalele, cum suntem obișnuiți, ci... oameni în toată firea. Maturi care ne atenționează pe noi când ne certăm pentru o minge sau pentru un alt motiv copilăresc, se jignesc, își aruncă tot felul de cuvinte care nouă ne sunt, pe bună dreptate, interzise. Și mai apar, ca să vedeți, și la teleevizor pentru a-i vedea toată țara. I-am întrebat pe părinții mei și mi-au spus că tot circul acesta se numește ”campanie electorală”. Este un ”joc” pentru adulți, cu miză foarte mare, în care nu se respectă nicio regulă, în care totul este permis, în care sunt permise violența și grosolănia. Tot ceea ce nouă, pe bună dreptate, ne este interzis.



Mai nou, văd că au început să fie implicați și copiii în acest circ imoral al celor mari. M-am uitat pe Facebook și am văzut că o doamnă senator a organizat un început de campanie pentru o fostă gimnastă, astăzi ministru.



Iată ce am putut citi pe pagina doamnei senator: ”Deschiderea oficiala a campaniei electorale a fost precedata de un minunat spactacol artistic oferit de foarte talentatii copii din ….”



Oameni buni, nu ne mai implicați pe noi, copiii, în jocurile voastre electorale. Nu vrem să participăm la aceast circ total de neînțeles pentru noi. Dacă vă pasă de noi, aveți grijă să ne construiți o țară în care să ne fie drag să trăim. Îngrijiți-vă să avem școli, grădinițe, săli de sport, biblioteci, bani pentru achiziția de carte (ați cam uitat de asta), librării, programe de petrecre a timpului liber. Ne sunteți datori cu multe. Nu vă amintiți de noi în campaniile voastre electorale, nu ne folosiți candoarea copilăriei și puritatea sufletelor.(Foto: truthpeacelove.com)



Gigel

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite