Luni ne vedem la Biblioteca Națională a României, împreună cu doamna Ana Blandiana![]() Biblioteca Națională a României va celebra Ziua internațională a cititului cu voce tare (World Read Aloud Day) printr-un eveniment organizat luni, 10 februarie 2020, ora 14:00, în Sala Scriptorium. Vor mai citi elevi de la Școala Gimnazială 280 din București, Școala pentru Deficienți de vedere din București (va citi un text în Braille), „Liceul Teoretic Bilingv „ITA WEGMAN„, școala Waldorf, International Premium School of Bucharest și ”Liceul Tehnologic Bărcănești”, Prahova. Ziua internațională a cititului cu voce tare este o oportunitate pentru oamenii de pe tot globul să sărbătorească bucuria de a citi cu voce tare și să pledeze pentru alfabetizare ca drept fundamental al omului. Inițiat de organizația non-profit LitWorld în 2010, evenimentul este sărbătorit în prezent de milioane de oameni din peste 100 de țări, cititori, scriitori și ascultători din comunități din întreaga lume care se reunesc pentru a onora bucuria și puterea de a citi și împărtăși povești. Intrarea liberă în limita locurilor disponibile. |
Categorii: |
|||
