Ce studiau elevii din anul 1896 despre basmul românesc, de Petre Crăciun




Cititorii portalului Literatură Copii se întreabă, poate, ce știau, ce studiau la școală despre basm elevii din învățământul secundar de la sfârșitul secolului al 19-lea. Existau capitole dedicate basmului în manualele din secolul în care au trăit Creangă, Eminescu, N. Filimon? Având în vedere spiritul lacunar, ca să nu spunem mai mult, al manualelor din ziua de astăzi, am fi tentați să credem că nu.
Ei bine, nu este deloc așa. Am de foarte mulți ani în bibliotecă volumul ”Noțiuni de Istoria Limbii și Literaturii Românești”, publicată de cunoscutul Gheorghe Adamescu în 1896, pe vremea când era profesor la Gimnaziul Ghe. Șincai.
Manualul era dedicat elevilor din ”învățământul secundar și special”, conținutul său fiind aprobat prin Ordinul ministrului nr. 7936, seria B, din 21 octombrie 1894.
Adamescu are un întreg capitol numit ”Literatura copilăriei”. Aici găsim subcapitolele ”Rugăciuni și Cântece”, Moș-Ajunul, Sorcova și Bazmele.
Spațiul cel mai generos este alocat studierii basmului, pe care Adamescu îl împarte în trei categorii importante: basme pur fantastice, basme etico-fantastice și basme religioase. Toate sunt explicate, fiind oferite exemple pentru fiecare categorie.
Autorul ne oferă o serie întreagă de opinii întâlnite la acea vreme despre originea bamului, trecând în revistă teoriile lui Ottfried Muller, Max Muller, Adalbert Kuhn, Frații Grimm. Se oprește la teoria lui Hasdeu potrivit căreia originea elementului supranatural din basme se găsește în vis. Personal, ca autor de basme, am motive întemeiate pentru a aminti ca această teorie nu trebuie neglijată.
Adamescu ne oferă și o listă de personalități care au publicat basme românești, de la Arthur şi Albert Schott, care au publicat la Stuttgart, în 1845, primele basme românești (în limba germană), la N. Filimon, care a publicat în 1862 primele basme în limba română și terminând cu Ispirescu, Creangă, Reteganul, Dumitru Stăncescu sau Ioan Sbierea.
Iată o serie de informații care le-ar fi utile și elevilor de astăzi, dacă ele și-ar face loc în manuale.
Pentru informarea dumneavostră, vă oferim textul integral al capitolului dedicat basmului românesc.


Petre Crăciun








Basmul, de Gheorghe Adamescu



Bazmele (bazm sau bazn) sau poveștile sunt narațiuni ale unor întâmplari închipuite, niște epopei în proză, în care miraculosul are întrebuințarea excesivă și care ne înfățișează o lume de superstițiuni stând legate de viața sufletească a țăranului. În ele vedem în toate amănuntele mitologia poporului nostru.



Eroul principal al bazmului este omul. Acțiunile lui sunt însă provocate, ajutate sau împiedicate de ființe supranaturale, unele bune, altele rele. Deznodământul bazmului este totdeauana favorabil celui bun, care, deși suferă la început, dar tot izbutește a-și arăta până la urmă dreptatea. Curiozitatea, neîncrederea în vorbele cuiva, dorința de a izbândi mai cu înlesnire, căutarea unei ființe iubite, încercarea de a distruge un vrăjmaș, invidia: cam acstea pricinuiesc acele peripeții complicate ale bazmelor.



În marele număr ale bazmelor românești s-ar putea deosebi câteva categorii sau cicluri, care la rândul lor sunt susceptibile de diviziuni, cuprinzând, se înțelege, fiece diviziune o serie mai mult sau mai puțin întinsă de variante.



Ele se pot împărți în trei mari secțiun: bazme pur fantastice, bazme etico-fantastice și bazme religioase.



Bazmele pur fantastice sunt acelea în care elementul fundamental este metamorfoza sau deschiderea în infern și ridicarea în aer sau dorința de isprăvi a unor voinici extraordinari. Aici vedem ființe supra umane (un sfânt, o zână) luând forme pământești, de obicei de animale (porc, șarpe, broască), spre a viețui cu o ființă iubită de pe pământ.(Ex. Șarpele moșului.) Vedem ființe omenești transformate în plante în urma unui blestem (Ex: Fata din Dafin). Vedem eroi care suferă o serie de transformațiuni ca să scape de persecuțiunea unui dușman sau a unui zmeu. (Ex: Pătru Făt-Frumos). -Deschiderile în infern, idee pe care o întâlnim și la cei vechi, în Odiseea, în Eneida, în ispărvile lui Alexandru cel Mare, se face de obicei, ca și ridicarea în regiuni aeriene, pentru căutarea unei ființe iubite. (Ex: Cei trei frați.) Tot în gruparea descinderilor și a ascensiunilor intră și așa numitele deceuri. Deceul este un bazm care cuprinde o sumă de întrebări curioase și răspunsuri potrivite. (Ex: Vizor și craiul șerpilor.) - Isprăvile eroice se îndeplinesc în genere în voinici care poartă numele de ”Feți-frumoși”, uneori și de femei războinice. Isprăvile acestea sunt felurite: sau se caută o apă miraculoasă care să redea viața sau se caută o fecioară cu părul de aur, ce se numește de regulă ”Ileana Cosânzeana”. (Ex: Harap-Alb.)



Bazmele etico-fantastice cuprind, pe lângă partea minunată, pe lângă isprăvile eroice, care se află și în celelalte bazme, un învățământ etic. Aici vedem doi frați care se iubesc unul pe altul și se sacrifică unul pentru altul (Ex: Omul de piatră) sau dimpotrivă trei frați, doi dușmani celui mic, în care se personifică vitejia, isteția, dragostea, sinceritatea (Ex: Pasărea măiastră). Un învățământ teribil se dă omului prin acele povestiri: nu se înfățișează animale recunoscătoare față de oameni ingrați (Ex: Roș-Împărat și Alb Împărat). În alte povestiri ni se înfățișează crima incestului sau persecutarea copiilor de către muma-vitregă (Ex: Fata moșului și fata babei).



Bazmele religioase ne înfățișează pe Dumnezeu sau pe sfinți trăind printre oameni, ori pe Dracu cu spiritele infernale. Tema generală este facerea de bine de către ființele divine bune și persecuțiunea de către cele rele; însă pe când puterea celor dintâi ni se prezintă ca nemărginită, a celorlalte e pusă greu la încercare și mai totdeauna virtutea diavolească este învinsă de istețimea omului (Ex: Azima mergătoare.)



Originea bazmelor, ca și a miturilor antice, a fost mult discutată în cursul timpului și s-au formulat diverse teorii pentru explicarea ei. Bazmele au fost considerate de unii ca creațiuni artificiale ale poeților, de alții ca exprimarea unor înalte adevăruri sub formă alegorică.



Teoria veche a simbolismului miturilor a fost combătută de Ottfried Muller, care le consideră ca producțiuni spontane ale iamginațiunii copilărești a omenirii. Frații Grimm au socotit bazmele ca niște ecoruri ale miturilor indo-europene și mai târziu Max Muller și apoi Adalbert Kuhn au limitat și mai mult teoria Fraților Grimm, cel dintâi susținând că în toate miturile se simbolizează acțiunile principiului luminos, deci soarele joacă rolul de căpetenie; celălalt susținând că miturile personifică fenomenele atmosferice, deci furtuna și ploaia au rolul principal. Benfey crede că bazmele sunt producțiuni exclusive ale spiritului indian, de unde s-au răspândit în întreaga lume. D. Hasdeu a formulat o nouă teorie, după care originea elementului supranatural din bazme se găsește în vis: realitatea visului este transmisă de bazm în realitatea vegherii.



Cea dintâi publicare de bazme românești s-a făcut în limba germană de frații Schott la 1845. În românește primul bazm s-a publicat de N. Filimon în ziarul ”Țăranul Român” în 1862. De atunci s-au publicat multe bazme prin ziare și reviste, s-au făcut și colecțiuni mai mici sau mai amri, după care vom cita pe cele ale d-lor: I.C. Fundescu. N.D. Popescu, P. Ispirescu (care le-a publicat sub pseudonimul ”un culegător tipograf”), Hințescu, Ion Creangă, Pop Reteganul, Dumitru Stăncescu, Ioan Sbierea. Aproape toate bazmele se regăsesc în rezumat în studiul d-lui L. Șăineanu despre ”Bazmele române.



Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite