Bogatia si veselia, de Petre Ispirescu (Povești morale, 1886)




Peste drum de palatul unui om bogat era odata bordeiul unui muncitor de pamint. Cu cit casa bogatului sclipea de avutie, cu atit bordeiul muncitorului sclipea de saracie.
Stapinul bordeiului avea sapte copii. Cinci baieti si doua fete. Toti mari, toti ajunsi de insurat si de maritat. Bogatul avea doi copilasi. Copiii muncitorului rumeni si sanatosi, copiii bogatului galbejiti si bolnaviciosi. Cind se lumina de ziua, omul iesea din bordei, si dupa dinsul toti flacaii lui, unul dupa altul, mergeau la lucrul cimpului. Muierile ramineau acasa si vedeau de rostul mincarii si de al imbracamintei. Cind mincarea era gata pentru de namiezi, toate mergeau cu merindea la cimp si intindea o masa, cit pe colo, pe iarba de-ti venea sa te asezi si tu linga dinsii, cind ii vedeai.
Seara, cind se intorceau de la munca cimpului, dupa ce cinau, batrinul lua fluierul, caci stia sa zica din fluier, si mi-ti tragea niste doine de te adormea; apoi, intorcind-o pe foaia cealalta tragea niste cintece de dant, cite vro batuta, cite vro olteneasca sau cite altceva si baietii cu fetele jucau si tropaiau de parca numai ei singuri erau pe lume.
In casa bogatului era mutenie; nu se auzea nici tipenia. Se ducea si bogatul de acasa in trebile sale, si dupa ce se intorcea seara, se inchidea in cite vro camara si acolo scria tot ce facuse ziua, socotea si iar socotea, pina tirziu noaptea.
Si era o tacere de parca nu locuia nimeni; incolo toate camarile erau luminate, dar atita tot. De multe ori bogatii din casele cele mari nu se puteau odihni de chilomanele din bordeiul de peste drum.
Nevasta bogatului pizmuia fericirea saracului. intr-o zi ea zise barbatului sau:
- Frate, ce va sa zica atita posomorire, atita grije si atitea socoteli in care te cufunzi toata noaptea? Nu e zi lasata de la Dumnezeu in care sa te vaz si eu o data vesel si cu chef. Pina cind sa tot fii posac? O sa te prapadesti. Uite peste drum in bordeiul saracului cum domneste veselia.
- Ei, nevasta, Dumnezeu nu poate da toate omului, caci s-ar prapadi, n-ar mai avea ce astepta. Noua ne-a dat bogatie si asteptam veselie; celor de peste drum le-a dat veselie si asteapta bogatie. Tot ce doreste omul nu poate dobindi deodata. Pentru aceasta o sa-ti dau o proba.
A doua zi se scoala de dimineata omul cel bogat si iese din casa. El pindea in drum pe stapinul bordeiului, si cind se apropie de el, ii zise:
- Vecine, ai cunoscut pe raposatul tata-meu?
- Da, maria-ta, l-am cunoscut.
- Ieri, cautind printre hirtiile lui, am dat peste una in care era scris: "Sa se dea vecinului de peste drum o mie de galbeni, ca este om harnic si cinstit, fara dobinda, fara nimic; sa fie dator numai sa-i inapoieze cind o putea si cite cit se va inlesni." Astazi implinesc dorinta tatalui meu.
Si, puindu-i in mina o punga cu o mie de galbeni, se duse pe ici incolo.
Muncitorul cum se vazu cu banii in mina se intoarse acasa, aduna pe linga dinsul pe toti copiii sai si incepu sa se laude ca ce fel de om si cum a fost el in tineretele lui. "Dovada despre aceasta, zise el, este ca vecinul cel batrin, bogatul de peste drum, a lasat cu sufletul ca mostenitorii lui sa-mi dea o mie de galbeni. Iata-i."
Si ii numarara si ii socotira si nu lipsea nici unul. Era o mie in cap.
Acum se pusera la sfat ce sa faca cu banii. Unul zise una; altul zise alta. Lor nu li se parura bune sfaturile Unul mai zise ca sa ia o mosie cu arenda.
- As! raspunse altul. Ca sa fii arendas trebuie sa stii carte, sa faci la socoteli, sa stai cu boierii si cu zapciul la taifas. Nu face pentru noi.
- Ba sa mergem la oras sa deschidem o bolta.
- Ba sa ne facem zarafi.
Din una din alta se apucara la cearta.
De unde pina aci era veselie mare in bordeiul lor, de cind intrase mia de galbeni in casa lor, parca intrase dracul neunirei si al zarvei. Nici tu cintare, nici tu jocuri, nici tu nimic.
Femeia muncitorului se lua de ginduri. Ea zise:
- Barbate, de cind a intrat diavolul asta de aur in casa noastra, pace nu mai este.
Si luind punga cu totul, o arunca intr-un riu ce curgea p-aproape de coliba lor.
Copiii, cum vazura una ca asta, sarira cu totii, intrara in girla si incepura a cauta punga cu galbenii, sa se inece oamenii si mai multe nu; si de lasat nu se lasara pina ce nu gasira punga si o scoasera afara.
Si intorcindu-se cu dinsa acasa, batrinul muncitor zise:
- Stiti ce? ca sa fie pace, eu voi lua jumatate din bani si jumatate sa-i impartiti intre voi. Asa mi se pare a fi cu dreptul.
Cind auzira copiii una ca aceasta, toti sarira cu zurbaoa, ca de ce batrinul sa ia mai mult?
Ce sa tot lungim vorba? Doua, trei zile cit trecura pina sa-si faca ei planurile si sa se invoiasca ce negot sa faca bordeiul lor era ca si pustiu. Nu se auzea nici cintari, nici chilomane de ris, nici jocuri! Stau toti cu totul si chibzuiau si puneau la cale lucruri ce au ramas balta.
Bogatul isi chema nevasta in seara dintii si ii zise sa asculte la veselia oamenilor din bordei. Ea nu auzi nimic.
A doua seara si a treia tot asa. Se mira si ea; cind a patra zi dimineata, vazu pe vecinul lor cel sarac ca vine la dinsii.
Bogatul iesi afara sa vaza ce pofteste. Vecinul incepu a zice:
- Boierule, fa-ti pomana cu noi si priimeste-ti darul inapoi. De cind acest diavol a intrat in bordeiul meu, pacea n-am mai vazut-o cu ochii. Ia-ti banii si fii sanatos. D-ta cu bogatia d-tale, eu cu saracia mea; d-ta cu posacia d-tale, eu cu veselia ce am invatat.
Si, intorcindu-se la casa lui, el cu ai lui incepura a urma, ca mai-nainte, sa cinte si sa joace. Bogatia iesise pe fereastra. Veselia intrase pe usa.
(1886)

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite