Moș Ion Roata și Unirea, de Ion Creanga




In 1857, pe cand se ferbea Unirea în Iași, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogalniceanu și alții, au gasit cu cale sa cheme la Adunare și cațiva țarani fruntași, cate unul din fiecare județ, spre a lua și ei parte la facerea acestui mareț și nobil act național. Cum au ajuns țaranii în Iași, boierii au pus mana de la mana, de i-au ferchezuit frumos și i-au îmbracat la fel, cu cheburi albe și cușme noua, de se mirau țaranii ce berechet i-a gasit. Apoi, se zice ca i-ar fi dat pe sama unuia dintre boieri sa le ție cuvant, ca sa-i faca a înțelege scopul chemarii lor la Iași.


– Oameni buni, știți pentru ce sunteți chemați aici, între noi? zise boierul cu blandeța.


– Vom ști, cucoane, daca ni-ți spune, raspunse cu sfiala un țaran mai batran, scarpinandu-se în cap.


– Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, doua țari surori, creștine și megieșe, Moldova noastra și Valahia sau Țara Munteneasca, de care poate-ți fi auzit vorbindu-se, se sfașie și se mananca între dansele, spre cumplita urgie și peire a neamului romanesc. Țari surori și creștine, am zis, oameni buni; caci, precum ne închinam noi, moldovenii, așa se închina și frații noștri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbracamintea și toate obiceiurile cate le avem noi le au întocmai și frații noștri munteni. Țari megieșe, am zis, oameni buni; caci numai parauașul Milcov, ce trece pe la Focșani, le desparte. „Sa-l secam dar dintr-o sorbire” și sa facem sfanta Unire, adica înfrațirea dorita de stramoșii noștri, pe care ei n-au putut s-o faca în împrejurarile grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treaba creștineasca și frumoasa avem de facut. Numai Dumnezeu sa ne-ajute! Înțeles-ați, va rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? Și daca aveți ceva de zis, nu va sfiiți; spuneți verde, moldovenește, ca la niște frați ce va suntem; ca de-aceea ne-am adunat aici, ca sa ne luminam unii pe alții și Dumnezeu sa ne lumineze pe toți cum a ști el mai bine!


– Înțelegem, cucoane, așa a fi, raspunsera cațiva țarani mai rușinoși; ca, da, nu-ți ști dumnevoastra ce-i pe lume, noi, țaranimea de la coarnele plugului, avem sa știm ce-i bine și ce-i rau?


– Ba eu, drept sa va spun, cucoane, n-am înțeles! cica zise cu îndrazneala unul dintre țarani, anume Ion Roata. Ș-apoi, chiar daca ne-am pricepe și noi la cate ceva, cine se mai uita în gura noastra? Vorba ceea, cucoane: „Țaranul, cand merge, tropaiește, și cand vorbește, hodorogește”, sa ierte cinstita fața dumnevoastra. Eu socot ca treaba asta se putea face și fara de noi; ca, da, noi știm a învarti sapa, coasa și secera, dar dumnevoastra învartiți condeiul și, cand vreți, știți a face din alb negru și din negru alb… Dumnezeu v-a daruit cu minte ca sa ne povațuiți și pe noi, prostimea…


– Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe cand numai boierii faceau totul în țara aceasta ș-o storceau dupa plac. Astazi toți, de la vladica pana la opinca, trebuie sa luam parte la nevoile și la fericirea țarii. Munca și caștig, datorii și drepturi pentru toți deopotriva.


Le spuse boierul apoi despre originea romanilor, cum și de cine au fost ei aduși pe aceste locuri; despre suferințele lor și cum au ajuns a fi dezbinați și împraștiați prin alte țari. Le da el pilde cate și mai multe: cu smocul de nuiele, cu taurii învrajbiți și, în sfarșit, se silește bietul creștin din rasputeri a-i face sa înțeleaga care sunt roadele binefacatoare ale Unirii, aducandu-le aminte ca tot „pentru unirea tuturor” se roaga și sfanta biserica, în toate zilele, mai bine de 1.850 de ani.


– Ei, oameni buni, cred ca acuma ați priceput!


– Priceput, cucoane, cat se poate de bine, raspunsera mai toți. Dumnezeu sa va ajute la cele bune!


– Ba eu tot nu, cucoane, raspunse moșul Ion Roata.


– Dumnezeu sa ma ierte, moș Ioane, dar dumneta, cum vad, ești cam greu de cap; ia haidem în gradina, sa va fac a înțelege și mai bine. Moș Ioane, vezi colo, în ograda la mine, bolovanul cel mare?


– Îl vedem, cucoane.


– Ia fa bine și ada-l ici, langa mine, zise boierul, care ședea acum pe un jilț în mijlocul țaranilor.


– S-avem iertare, cucoane, n-om putea, ca doar acolo-i greutate, nu șaga.


– Ia cearca și vezi.


Moș Roata se duce și vrea sa ridice bolovanul, dar nu poate.


– Ia du-te și dumneta moș Vasile, și dumneta, bade Ilie, și dumneta, bade Pandelachi.


În sfarșit, se duc ei vro trei-patru țarani, urnesc bolovanul din loc, îl ridica pe umere și-l aduc langa boier.


– Ei, oameni buni, vedeți? S-a dus moș Ion și n-a putut face treaba singur; dar cand v-ați mai dus cațiva într-ajutor, treaba s-a facut cu ușurința, greutatea n-a mai fost aceeași. Povestea cantecului:


Unde-i unul nu-i putere,


La nevoi și la durere;


Unde-s mulți, puterea crește,


Și dușmanul nu sporește.


Așa și cu Unirea, oameni buni! Credeți dumnevoastra ca, de-a ajuta Dumnezeu a se uni Moldova cu Valahia avem sa fim numai atația? Frații noștri din Transilvania, Bucovina, Basarabia și cei de peste Dunarea, din Macedonia și de prin alte parți ale lumii, numai sa ne vada ca traim bine, și ei se vor bucura și ne vor iubi, de n-or mai îndrazni dușmanii, în vecii vecilor, a se lega de romani. D-apoi frații noștri de sange: franțujii, italienii, spaniolii și portughezii, ce așteapt? La orice întamplare, Doamne ferește, stau gata sa-și verse sangele pentru noi… Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-ați înțeles și rasînțeles.


– Ba eu unul, sa iertați dumnevoastra, cucoane, înca tot n-am înțeles, raspunde moș Roata.


– Cum se face asta, moș Ioane? Mai bine ce v-am talmacit, și un copil putea sa înțeleaga.


– Mai așa, cucoane, raspunsera ceilalți.


– Moș Ioane, zise acum boierul, cam tulburat de multa oboseala, ia spune dumneta, în legea dumitale, cum ai înțeles, cum n-ai înțeles, de cand se face atata vorba; sa auzim și noi!


– Da, cucoane, sa nu va fie cu suparare, dar de la vorba și pana la fapta este mare deosebire… Dumnevoastra, ca fiecare boier, numai ne-ați poruncit sa aducem bolovanul, d-ar n-ați pus umarul împreuna cu noi la adus, cum ne spuneați dinioarea, ca de-acum toți au sa ieie parte la sarcini: de la vladica pana la opinca. Bine-ar fi dac-ar fi așa, cucoane, ca la razboiu înapoi și la pomana navala, parca nu prea vine la socoteala… Iar de la bolovanul dumnevoastra am înțeles așa: ca pana acum noi, țaranii, am dus fiecare cate-o peatra mai mare sau mai mica pe umere; însa acum suntem chemați a purta împreuna tot noi, opinca, o stanca pe umerele noastre… Sa dea Domnul, cucoane, sa fie altfel, ca mie unuia, nu mi-a para rau.


La aceste vorbe, țaranii ceilalți au început a strange din umere, a se uita lung unul la altul și a zice:


– Ia, poate ca și Roata al nostru sa aiba dreptate!


Iar boierul, luandu-i înainte cu glume, a înghițit galușca și a tacut molcum.


 


Despre Mos Ion Roată (n. 1806, satul Câmpuri, județul Vrancea - d. 20 februarie 1882, satul Gura Văii, județul Vrancea), cunoscut și sub numele de Moș Ion Roată, a fost un țăran român, deputat în Divanul Ad-hoc și un susținător înflăcărat al Unirii Principatelor Moldova și Valahia și al reformei agrare din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.


Ion Roată s-a născut, în anul 1806 și a fost fiul lui Constantin si a Măriuței Roată. A fost căsătorit cu Maria Roată, nascută în anul 1812, și a avut patru copii: Nastase, Neculai, Zoe si Maria.


Ion Roată a fost decorat la 18 martie 1878, de către Mihail Kogălniceanu, ministru de externe, cu Ordinul Național „Steaua României”, în grad de cavaler, împreună cu brevetul însoțitor semnat de Domnitorul Carol I, „ca o răsplată a contribuției pe care înțeleptul țăran din Câmpurile a avut-o la Înfăptuirea Principatelor Unite.


A murit în anul 1882, la vârsta de 76 ani, fiind înmormântat în cimitirul din localitatea Gura Văii.


În localitatea sa natală poate fi vizitată Casa Memorială „Moș Ion Roată”.

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite