Frumoasa-Pământului, basm aromân cules de Pericle Papahagi




A fost ce n-a fost.



A fost odata un Fat-Frumos, fiu de imparat. Dinsul stapinea atit pamint cit frunza si iarba, cand i-a sosit vremea ca sa se-nsoare, Fat-Frumos a dat in stele si i s-a aratat ca mireasa lui va fi Frumosa-Locului.



Unde sfirseste pamintul era o gradina. In gradina aceea crestea un mar. Marul acela facea numai trei mere si in unul din ele se afla Frumoasa-Pamintului.



Fat-Frumos a auzit ce departe se afla Frumoasa-Pamintului, dar nu s-a speriat de departare. Avea el cai nazdravani de zburau, mincind pamintul si bind norii, care-l puteau duce pana acolo. Numai de una se ingrijea si-l facea sa fie amarit; anume ca era acolo un Negru-imparat, care pazea gradina.



De intristare si de amaraciune, Fat-Frumos nici sa manince n-avea pofta. Vazind parintii cum slabeste zi cu zi, l-au intrebat de ce sufera, ca-i asa de strasnic amarit.



La inceput i-a fost rusine sa marturiseasca, dar mai apoi a zis verde ca-i este de-nsurat.



- Daca poftesti sa te-nsori, i-au raspuns parintii, atit mai bine. Cine nu doreste sa aiba o nora acu la batrinete? Numai asta sa-ti fie boala.



Atunci parintii au inceput sa-i propuie fete, tot una si una, precum pe fata lui Imparatu-Albu, pe fata lui Imparatu Mic, pe a lui Mare si cite altele. Dar voinicul da mereu din cap, ca nici una nu-i convine, ca nici una nu-l incalzeste la inimioara. Apoi la urma se rosteste:



- Ce tot umblati cu una cu alta! Toate fetele-s bune; de nici una nu ma pling, de cit gindul meu zboara peste noua mari si noua tari. Iubesc pe Frumoasa-Pamintului din mar. Iaca asa! Pe aceasta tiu s-o am de nevasta.



Parintii stiau ce se petrece cu Frumoasa-Pamintului din mar si au vrut sa-l abata de la acest gind, caci din citi au umblat dupa dinsa, nici unul nu s-a mai intors; in desert ii vorbeau insa, in desert ii ziceau mai cu binisorul, mai cu raul, ca sa-si ia gindul de la ea, daca doreste sa nu i se intimple ca la multi altii, care s-au dus si indarat nu s-au mai intors.



In zadar! Nimic nu prindea.



Si apoi, daca au vazut ce au vazut parintii, ca nu se poate, l-au binecuvintat si i-au dat voie sa se duca. Mai bine duca-se decat sa se prapadeasca, topindu-se ca ceara de dorul ei.



Atunci Fat-Frumos a mers in grajd sa-si aleaga cal. Acolo erau sute de cai, care de care mai frumos si mai vioi. Dar el a trecut prin fata tuturor si s-a apropiat de un cal riios, care manca la oase in loc de iarba; ii aseza frumos saua si incepu sa-i zica:



- I! Murgule, i! caci lunga cale avem de facut si zau nu stiu cum o vom duce la capat!



Calul ii raspunse:



- Sa traiesti, Fat-Frumos! sunt ani de cand nimeni n-a mai bagat mina-i imparateasca asupra-mi. Tie nu ti-a fost rusine sa ma bagi in seama, dar te asigur ca nici tu n-ai sa te astepti la rau din parte-mi.



Apoi, dintr-o data s-a scuturat râiosul de cal si cand ce sa vezi? Apare inaripat, cu aripi sclipitoare, de-ti luau vederea



- Incaleca, zise calul, caci lungu-i drumul, greu este el, dar vom reusi sa-l ducem la bun sfirsit. Multe am suferit eu, dar si multe pot.



Zbura calul inaripat ca vintul, ca gindul. Dupa zile si luni, au ajuns la gradina harapului, la gradina lui Negru-Imparat.



Sezura intii si se odihnira, apoi Fat-Frumos isi incinse armele si incaleca. Apoi se azvirli fara zabava in gradina si dupa ce se uita de jur imprejur voi sa rupa, pe nesimtite, marul cu Frumoasa-Pamintului. Acest mar se afla pe pomul din mijlocul gradinii. Nimeni nu pu­tea sa se apropie nevazut de harap, deoarece de jur imprejurul po­mului tot pamintul era gol. Iar marul nu facea decat trei mere, si in unul din ele se gasea Frumoasa-Pamintului.



In momentul de a se apropia Fat-Frumos, iaca mi se desteapta harapul si se repede asupra-i, sa-l sfisie de viu. Si cand mi se apucara, draga frate, si mi se inhatara la lupta ceva de speriat; Fat-Fru­mos calare pe calul cu aripi lupta cu spada si da in carne vie, dar nici harapul nu se lasa mai prejos; ci infigea adinc ghearele sale, ca un ticalos ce era, fara mila.



Dupa o lupta desperata, Fat-Frumos isi face vint odata si cand se repezi asupra harapului, il infige in pamint pana la genunchi. Acus harapul se zbatea, dar nu putea sa se mai miste citusi de putin. Atunci Fat-Frumos trage odata cu spada si-i taie capul. A curs, frate draga, a curs atita singe negru ca mura cit ajungea pana la glezne.



Se urca apoi Fat-Frumos pe mar, culege cele trei mere, incaleca iarasi pe calul cu aripi si porneste spre casa. Ajungind pe langa malul unui riu, scoate merele din sin, taie unul din ele, dar nu gaseste ni­mic; taie al doilea, de asemenea, nimic.



Voinicului incepu sa-i bata inima colea de teama; crezu ca toata cazna i-a fost in desert; dar calul cu aripi care pricepea totul, suridea pe sub mustati; calul cu aripi stia ca in marul din urma se afla Frumoasa-Pamintului.



Cind taie si al treilea mar, ce sa-i vaza ochii? Pe Frumoasa-Pamin­tului, care stralucea ca soarele. Da, nenoroc, in graba lui, taind ma­rul, a zgiriat si degetul cel mic al Frumoasei-Pamintului. Si la mo­ment incepu sa-i curga singele; atunci voinicul a dat fuga dupa niscai ierburi, de care sa-i conteneasca singele de la degetul cel mic.



Dar abia pleca el de acolo si venira niste tiganci. Au apucat-o cu sila si au inceput sa o impunga, ba cu ace, ba cu alte alea, pe la cap miini, picioare, ineit biata Frumoasa a Pamintului s-a cocolosit si s-a facut mica cit un peste. Acest peste era cu totul aurit. Pe langa riul acela se afla un rezervor de apa. Tigancile au aruncat pestele intr-insul. Apoi imbracind cu hainele Frumoasei-Pamintului pe una din tiganci au lasat-o acolo si s-au dus. Intorcindu-se Fat-Frumos si vazind-o asa de neagra la fata, s-a speriat. Ea sa fie Frumoasa-Pamintului? se intreba el frecindu-se la ochi, crezind poate ca nu vede bine.



"Asta sa fie Frumoasa-Pamintului? nu seamana citusi de putin."



Ce gindeste el?



"Poate asa-i Frumoasa-Pamintului, poate s-a innegrit intr-adins ca sa ma-ncerce, daca tin la dinsa."



A luat-o cu dinsul! Dar, fiind insetat, s-a aplecat sa bea putina apa din rezervor, inainte de a incaleca si de a porni, cand colo ce sa vaza? Un peste aurit, pe care-si propuse sa-l prinza. Intra in rezervor si dupa citva timp il prinde si-l ia cu dinsul acasa.



Parintii vazind pe nora atit de neagra, s-au amarit grozav. Nu se asteptau sa fie Frumoasa-Pamintului asa de neagra, sa nu-ti vie chiar s-o vezi, parca era o tiganca. "Le-a povestit baiatul ca nu era asa neagra la inceput, dar in urma din ce cauza a devenit asa, nici el nu pricepe.



- Dar, de vreme ce asa mi-a fost norocul, am s-o pastrez. Seara, baiatul scoate pestele si-l da sa-l prajeasca la tigaie. Dupa cum se obisnuieste, a fost curatit de femei, iar spinii au fost aruncati la gunoi. Acolo a crescut un chiparos frumos, minune mare, numai frunze galbene ca aurul! cand se intimpla sa treaca imparatul, imparateasa ori fiul de imparat, se indoia chiparosul pana jos de tot si mi-i saruta, ca te minunai cum! Dar cand se intimpla sa treaca tiganca, se ridica in sus si se cutremura peste tot.



Tigancii nu i-a trebuit mult sa priceapa ca-i vreo dracie la mijloc si ca poate Frumoasa-Pamintului o fi crescut sub forma chiparosului; si sub cuvint ca face umbra, a cerut de la barbatul ei sa-l taie.



- Cum sa-l taiem, crestina, o frumusete de chiparos, ce noi il avem si lumea se indrageste de el?



Dar tiganca tinea sa i se faca pe plac: sa-l tai, caci altfel nu se poate.



Barbatul, ca sa aiba liniste-n casa de partea femeii, care-l siciia toata ziua, i-a facut pe plac. Dar pe cand argatii taiau, cade o aschie in cioarecul unui argat mosneag. Acesta n-a priceput in acel moment, dar venind acasa si dezbracindu-se a cazut aschia jos, de-a parfumat toata odaia; iar batrina ridica aschia si o baga in dulap, spre a nu se prapadi. Ce-mi era asta? Era Frumoasa-Pamintului. Pe cand mosul si batrina dormeau, ea se scula, deretica totul prin casa si in fapt de zi se ascundea in dulap.



Mosul si batrina, minune mare, se tot priveau si nu pricepeau cine drege toate acestea. Batrina credea ca mosul face totul; pe cand mosneagul isi inchipuia ca batrina, dar ca nu voia sa-i spuie. Batrina zicea in sine: "Tare trebuie sa ma iubeasca mosul, pentru ca sa se scoale noaptea sa faca atitea lucruri. Pesemne ii este mila de mine".



Iar mosul: "Lucru mare; batrina! o stiam altfel, dar m-am inselat. Nu vezi cum drege totul baba?"



Incetul pe incetul a sosit Pastele. Frumoasa-Pamintului ce pune la cale? Coase haine noi pentru mosul, pentru baba, da haine Imparatesti, incit se minunau si dinsii de unde atitea lucruri si atitea frumuseti!



- Mi se pare, babo, ca tu le faci toate acestea? intreba intr-o zi mosneagul pe baba.



- Ba, mi se pare ca tu, mosule, dar nu spui.



Una alta, bagat-au de seama ca ceva-ceva se petrece aci, dar nici prin gind nu le trecea lor de aschie.



Stau pe ginduri daca trebuie sa se imbrace sau nu cu hainele acelea, caci se temeau sa nu fie trasi la raspundere de imparat la biserica, ca de unde au gasit hainele imparatesti, ei niste oameni saraci, lipiti, fara pic de malai in capistere? Si asa s-au hotarit sa nu se imbrace cu ele si mi s-au dus imbracati in hainele lor saracacioase.



Abia au plecat de acasa si Frumoasa-Pamintului s-a pus de a asternut casa cu niste covoare frumoase, de-ti pierdeai mintea uitindu-te la ele. Apoi s-a pus de gatit la bucate, placinte, pui fripti, dulceturi, cadaifuri si altele, bune si gustoase, de sa te lingi pe degete, cand ai gusta din ele.



Batrinilor, la intoarcere acasa, mai ca le venea sa nu intre-n casa:



- Aci se petrece vreo dracie, zise mosneagul. Mie parca-mi vine sa nu intru in casa. Tu de ce parere esti?



- Deh! mosule! Omul rau nu-ti face lucruri frumoase, iar aci nu vad vreo fapta rea, decat, dupa cum poftesti! tu esti barbat!



Si-au luat inima in dinti si au intrat. Fata inca nu dereticase totul, ci tot mai punea in ordine odaia unde se primesc musafirii. Vazind-o batrinii i-au si grait:



- Cine esti tu, puica?



Odata ce fata a fost surprinsa, s-a apucat si le-a insirat una cite una totul, anume, ca dinsa-i Frumoasa-Pamintului. Apoi povesteste cum fiul de imparat a scapat-o din miinile harapului, cum niste tiganci cu vrajile si cu acele lor au prefacut-o in peste si toate celelalte cite am povestit pana aci. Batrinii nu mai puteau de bucurie. Sareau intr-un picior de bine ce le parea. Au poftit-o sa ramiie la dinsii, caci ei copii n-au si o vor iubi mai mult decat isi iubesc ochii din cap. Iar Frumoasa-Pamintului a si ramas.



Fiul de imparat, daca nu mai putea de viata rea dusa cu tiganca, l-a si imbolnavit rau, si nici nu manca, nici nu bea; nimic nu poftea sa guste. I se aduceau placinte, gatite de fecioare, mancari fel de fel, dar in desert, caci n-avea pofta deloc.



Atunci aude si Frumoasa-Pamintului de boala lui si mi se apuca ce gateste o placinta cum se pricepea ea numai s-o faca, buna si dulce, sa-ti lase gura apa; apoi o trimite la fiul de imparat cu batrina. Soseste batrina la palat, dar cine o baga in seama? Nici nu o lasa sa intre pe poarta. Dar iata ca aude fiul de imparat de sus de unde se afla bolnav, si ordona sa fie lasata sa intre.



Fiul de imparat, vazind placinta aceasta, dintr-o data ii vine pofta si incepe sa manince. Apoi ii zice batrinei sa-i mai gateasca una. Mincind si din aceasta, s-a facut si mai bine. Batrina ii aducea in fiecare zi si astfel fiul de imparat a inceput sa mearga din ce in ce mai bine si se facu pe deplin sanatos.



Atunci intreba el pe batrina:



- Rogu-mi-te, spune-mi, tu faci placintele acestea sau vreo nora a ta, ori vreo fata?



- Deh! fiule, le gateste fata mea.



Fiul de imparat o intreaba unde sade, caci doreste sa mearga sa o vaza. Baba insa era din cele date dracului, si-i spune ca oare casa ei este plina de viermi si de balegi.



Fie, zise fiul de imparat, tot am sa viu. Asadara, se scoala si se duce sa-i aduca un dar fetei, drept rasplata pentru placintele ei. Aci ce sa vaza? Casa bunicii stralucea ca raiul. In loc de balegi, busuioc, trandafiri si garoafe; in loc de viermi, pietre si pietricele de diamant.



Toata casa babei mirosea atit de frumos! Inlauntru ce sa vezi? Frumoasa-Pamintului, in carne si oase, asa cum te vad si cum ma vezi, s-a repezit in bratele ei, a sarutat-o si a rugat-o sa-i povesteasca cum a disparut din fata lui. Ea n-a zis nu! Nici n-a tagaduit si-i povesti totul.



Fiul de imparat o aduce la palat; iar pe tiganca o pedepsi de n-a ramas picior de ea. Dupa asta, el se insura iarasi cu Frumoasa-Pamintului din mar si facu o nunta domneasca durind de joi pana joi. Eram si eu acolo si am jucat pana ce n-am mai putut.






Basmul a apărut în volumul Basme aromâne și glosar, de prof. secundar Pericle Papahagi, Ediție a Academiei Române 1905

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite