CARTEA FERMECATᾸ, de Sara Maria Benedic, elevă Școala Ploscuțeni




A fost odată ca niciodată o carte fermecată. Ea era admirată de toată lumea dar nimeni nu o citea pentru că ȋnsuşi regele poruncise ca nimeni să nu-i deschidă paginile.
Fiul regelui crescuse, avea vreo 14 ani; era voinic, curajos şi puternic. Văzu cartea pentru a nu ştiu câta oară, dar, de data aceasta, o luă ȋn mâinile sale vrând să o deschidă. Îndată ȋi veniră ȋn minte cuvintele tatălui său: “ Fiule, ȋntr-o zi vei fi tu rege. Nu uita să dai această poruncă supuşilor şi copiilor tăi: să nu se atingă de cartea din colţul bibliotecii! Nici tu nu o poţi citi, nu uita!”. Dar cuvintele tatălui ȋi dispărură din minte ca printr-o vrajă şi deschise cartea. Începu s-o citească şi aceasta prinse viaţă.
Regele auzi ţipătul fiului său şi veni ȋn grabă, intră ȋn bibliotecă dar băiatul dispăru, rămase doar cartea, deschisă la pagina 10. Bătrânul crezu că fiul său se transformase ȋntr-un monstru, aşa cum spunea legenda. Regreta că nu i-a spus adevărul despre cartea fermecată: că ȋn ea se află un demon care cucereşte trupul celui care o citeşte.
A dat poruncă ȋn toată ţara ca toată lumea să-l caute, fără să-şi dea seama că fiul său a rămas blocat ȋn carte, la pagina 10. Mai apoi, luă cartea ȋn mâinile sale şi-şi văzu feciorul trist şi plin de regrete. Cartea nu-i folosea trupul, dar ȋl luase prizonier ȋntre paginile sale. Atunci căută ȋn bibliotecă toate cărţile despre magie, ȋncercând să găsească un răspuns, dar căutarea fu ȋn zadar. A ȋncercat să intre ȋn vorbă cu cartea, dar tot ȋn zadar. Se aşeză pe podea, ȋşi şterse lacrimile triste de pe obraz şi puse cartea la loc. O lăsă ȋn mizerie…
Au trecut patru ani…
Cineva zvonise că prinţul vrea să se ȋnsoare, iar tinerele care doresc să-i fie soţie să se prezinte la palat.Veniră multe tinere domniţe, dar când auzeau că trebuie să se căsătorească cu o pagină de carte…fugeau mâncând pământul. Regele mai tare se ȋntristă. Era bătrân, ca vai de capul lui şi nici nu apucă să-şi vadă nepoţii. Dar, deodată, o umbră apăru la porţile palatului: era o făptură scundă, frumoasă, dar nu de viţă nobilă. Oricât ȋi spuneau ceilalţi că e vorba doar despre o foaie dintr-o carte veche şi murdară ea ȋşi continua drumul. Cu fiecare pas făcut spre bibliotecă ȋi răsuna ȋn minte acelaşi gând: “ Dacă prinţul nu mă va ȋndrăgi!”. Dar se încurajă şi ajunse ȋn ȋncăperea ȋn care era regele. Îl văzu pe acesta ȋntins pe pat, cu ochii ȋnchişi, pentru totdeauna, gândea ea. Începu să cânte cântecul ei preferat, ȋşi şterse lacrimile de durere de pe obraz, luă cartea ȋn braţe, o strânse tare la piept şi o sărută.
Dintr-odata, pagina ȋncepu să strălucească, o lumină puternică se aprinse şi-i apăru ȋn faţă un chip de băiat. Era prinţul.
Primul lucru pe care ȋl făcu acesta fu să o ceară de soţie, apoi ȋşi strânse tatăl bolnav ȋn braţe, cerându-i iertare cu lacrimi reci căzute pe obrajii lui calzi. În acel moment tatăl său se stinse, dar veni o zână bună şi ȋi oferi trei dorinţe. Fericit, prinţul ceru viaţă pentru tatăl său şi voi să afle ce s-a ȋntâmplat cu mama lui. Astfel află că cea care ȋi dădu viaţă murise când el avea doar patru ani.
Băiatul stătu puţin pe gânduri, după care ȋşi puse şi a treia dorinţă: ca mama lui să-i fie din nou alături.
Toate dorinţele i se ȋndepliniră.
A urmat o nuntă mare şi frumoasă, ca-n poveşti.
Şi-am ȋncălecat p-o şa şi v-am spus-o dumneavoastră aşa


Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite