Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Poveste de toamnă, de Maria Chițu Sinescu (Clasa a VI-a, Școala gimnaziala nr. 79 București)




Dedicată bunicii mele care m-a însoțit la Festivalul Național de Literatură pentru
Copii si Tineret, Bușteni 2015
Încă de dimineață un vânt, rătăcit în cer, începuse să învolbureze norii care voiau să se adune la un loc. Doar câteva raze de soare, ceva mai îndrăznețe, cutreierau văzduhul, lăsând lumina blânda sa încălzească și ultimele căpșoare dezgolite ale tufelor de crizanteme. Alerg cu brațele deschise vrând sa adun mănunchiul de raze, însă pe obraz simt deodată lacrima rece a unui nor. În scurt timp norii se dezlănțuie și mă ascund de ploaie în prispa casei.
Privesc mirată la crizantemele albe din grădina bunicii. Au stat înflorite ca niște zâne toată toamna, admirate de chiparoșii falnici, crescuți de-a lungul gardului, dar acum, smulse de vânt, petalele lor sunt împrăștiate pe pământul umed. Mă întristez și mă întreb dacă le voi mai vedea corolele și la anul.
Simt deodată o mână așezându-mi-se pe umăr. Bunica mea cu părul de culoarea petalelor de crizantemă parcă îmi ghicise gândurile:
-Trebuie să știi, îmi explică ea, că în fiecare primăvară încolțesc și semințele de crizanteme. Întâi apar timide si firave primele frunzulițe, apoi cresc si se înalță tulpinile pe care se vor ivi bobocii frumoși ca o sărbătoare. Nu mai fi tristă, Maria. Bucura-te de copilărie, draga mea! Ea pleacă precum petalele de crizantemă și îți va fi dor de ea, cum îmi este și mie acum…
- Bunico, nu te întrista! Uită-te la trandafiri! Îi vad cum se unduiesc in bătaia vântului, dar nu se dau bătuți. Ei vor rămâne și peste iarna. Privește! Îi vad destul de bine!
- Te cred, zâmbește bunica. La vârsta ta aveam ochii la fel de sprinteni. Pe vremea aceea in ochii mei creșteau frunzulițe și se desfătau bobocii. Totul a trecut ca și cum nu ar fi fost decât o vara.
Bunica s-a întristat din nou.
- Bunico, atunci când eram mică, îmi spuneai că în fiecare toamnă vine Zâna Florilor și le strânge pe toate. Ea are grija de ele până primăvara, când împodobesc din nou pământul. Mi-ai arătat-o! Era doar un vis?
- O sa vină! mă asigură bunica, mângâindu-mi părul.
Scrutez cu privirile grădina de flori și livada din prelungirea ei, sperând s-o zăresc pe zână. De ce oare întârzie?
Încep să se scuture și frunzele… Copacii rămân dezgoliți… Cine va mai avea grijă de ei?
Care o fi pricina? mă întreb nedumerită. Pare că se-aude șuieratul Crivățului.
Dar nu, doar mi se pare…Acest lucru nu este posibil. Florile trebuie sa înflorească, copiii trebuie sa crească, Zâna Florilor trebuie să vina s-arate micuților cât de frumos este pământul și cât de fericit este omul când totul este verde in jurul lui.
-Știi, bunico? În primăvară am văzut sau poate am visat un pictor cu o mantie neagră si lungă. Am rămas mirată de cum picta. Pe pânzele lui lucrurile erau altfel decât în realitate. Soarele era roșu, iarba era albastră, cerul alb, văzduhul era violet, iar florile negre. Nimic verde. Multora le-a plăcut. Mie nu, pentru că de acolo soarele dogora în sufletul meu, cerul devenise palid, florile păreau niște cărbuni… Nu, nu, sigur am visat… Mie îmi plac verdele ierbii, albastrul cerului și lumina florilor. Dar, iată că acum toamna a venit să mi le ia și pictura aceea tristă parcă devine realitate!
Bunica îmi luă mâna si mă sărută pe frunte:
-Ai multă imaginație, draga mea, dar nu te mai gândi la lucruri triste. Alături de tine sunt mama și tatăl tău, sunt eu. Iubirea noastră va alunga orice rău ar încerca să te atingă!
Vorbele bunicii au fost ca o vrajă. Brusc, ploaia se opri și același vânt care vălătucise norii îi alungă acum undeva, departe, lăsând razele soarelui să-mi lumineze chipul.
Atunci am zărit-o pe Zâna Florilor și am vrut să i-o arăt bunicii, dar ea intrase în casă la treburi gospodărești. Am alergat desculță printre răsadurile de flori până acolo unde Zâna strângea cu grijă fiecare strop de culoare prelins de pe firavele petale căzute pe pământ.
Am ajutat-o să le adune iar ea mi le-a pus pe toate în poală spunându-mi în șoaptă:
-Sunt ale tale, să-ți aline dorul de flori până la primăvară când ne vom revedea tot aici, în grădina bunicii!
Și se înălță în văzduhul albastru. Am rămas cu ochii pe cerul senin până când a dispărut într-un norișor alb. Am zâmbit fericită, știind că va reveni și în clipa aceea mi-a dispărut toată tristețea pe care mi le aduseseră vântul, ploaia și toamna…

Maria Chițu Sinescu (Clasa a VI-a, Școala gimnaziala nr. 79 București)
Prof. îndrumător: Anca Serban

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite