Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Urme pe cer, urme de Dumnezeu, prima carte a lui Flaviu-Lucian VASILCĂU (maxime, dialoguri, reflecții)




Argument de copil (de șapte ani)
 
Prin voia Domnului am venit pe planeta Pămînt la 21 iulie 2006. În zilnicele mele plimbări cu mama și cu tata  nu știu ce tot vorbeam într-una, dar tata-mi zicea    spun lucruri interesante și le nota, imediat ce le rosteam, pe niște bilețele.
Așa am ajuns la prima mea carte glăsuită  de la 3 ani și 3 luni pînă la 30 mai 2013, carte pe care-o aveți  în fața ochilor voștri.
Tata zice că e păcat de miliardele de cărți vorbite de copiii Lumii și care s-au pierdut din cauza părinților neglijenți.
Mama e de acord.
Eu tac, adică  promulg  decizia lor.
Acum, cînd am deja 7 ani și mă duc la liceu, datorită acestei  plachete  simt că mi s-a împlinit un vis incredibil.
Unul neașteptat.
Un vis  ce-a luat forma unei cărți.
Pe care-o datorez Copilăriei, părinților și lui Dumnezeu.
 
Tipărindu-i o carte, ne mândrim cu asta…
     Flaviu-Lucian face parte dintre acei năzdrăvani-copii care unesc cultul eroilor din istoria noastră dragă (Ștefan cel Mare) cu atracția calculatorului, ,,zeul zilei’’, dar care, pe acest parcurs, îl invocă și pe Moș Crăciun, Moș Nicolae, alte și alte repere caracteristice vârstei. Atașamentul față de părinți, mândria că e fiul lor, dorința de-a fi, și el, cineva, sunt semne că trăiește într-un climat de bun-simț, muncă, atitudine, responsabilitate.
    Tipărindu-i o carte, ne mândrim cu asta și-l dorim într-o zi sus, sus de tot, spre o mare satisfacție comună. Felicitări și părinților ce știu să pună în valoare potențialul acestui copil înzestrat, felicitări și pentru faptul că știu să-l îndrepte spre Calea Divină. IRA BATRÎNCEA
 
Și acum un fragment din carte
*** Doamne-Doamne  m-a ajutat atunci cînd am fost bolnav. A venit domnul Eugen de la Ambulanță, dar Dumnezeu nu i-a permis să-mi pună injecție.  A luat și-a pus-o unei  fîntîni. Hai, tată, zi: “Doamne-Dumnezeule, Sfinte Iisuse  Christoase, mulțumim că ne-ai  dat certificat sănătos!”
***Am visat că un băiețel  m-a bătut. Mă duc să mă uit în oglindă  dacă au rămas urme.
 
***----Dacă  n-o să fii cuminte la grădiniță n-o să-ți cumpăr nici o jucărie. Ne-am înțeles?
     ----- Nu ne-am înțeles.
 
***----Unde-a plecat noaptea?
     -----Întreab-o.
    -----“Unde-ai  plecat, noapteo?”
 
***Mamă, nu fă gălăgie, pentru că noi cu tata dormim și vorbim.
 
***---De ce umbli peste tot cu buzduganul?
----Vreau să fiu Ștefan cel  Mare și să-i oblig pe toți să învețe limba română.
 
***---N-ai stins lumina, tată.
     ---Mulțumesc, Flaviu.
       ---Să crești mare, tata.
 
*** ----Eu tare mă bucur cînd tu mănînci singur.
       ----Dacă ești  bucuroasă  atunci du-te la București.
 
*** ----Tata e bun. El  ascultă de Flaviu.
 
***----Cum te cheamă, pisicuță?
      -----Miau.
     -----Vezi, tată? Pe pisicuță o cheamă: Miau!
 
***----Pisica vrea mîngîiată?
----Întreab-o, Flaviu.
---Vrei mîngîiată? Nu răspunde, tata.
---Poate că nu înțelege limba română.
---Da ce, înțelege numai limba rusă?
 
***----Să crești mare, Flaviu.
 ----Noi să creștem mari: și tu, și eu!
 
***Eu mănînc carne numai ca să-mi crească mușchii și s-o pot duce-n brațe pe iubita Irina.
 
***----Sofia a zis  c-o iubește  pe mama ei, nu pe mine!
---Și tu de ce-o iubești în continuare?
---E-he-he, tată, parcă tu nu știi? Pur și simplu, așa-i treaba…
 
***---De ce-ai ascuns borcanele pentru adus  apă de la fîntînă?
---Pentru că n-ai să mă poți lua în brațe.
 
***Iată azi de dimineață  a-nserat.
 
***---De mîine toți mergem la serviciu.
---Și eu.
---Unde?
---Grădinița e serviciul  meu.
 
***Cînd voi crește mare  voi avea trei profesii: voi fi arhitect, și inventator, și Ștefan cel Mare!
 
***---Aceasta e lingurița  ta de mic copil.
---Nu, de mare copil  e corect.
 
***---Pe tine te cheamă: Tata! Clar? Se poate să spun: Domnul Tata?
***---Tată, deschide divanul, că acolo e lupul și-l doare spinarea.
***Azi bicicleta mea se odihnește.
 
***----Ieri  am văzut păsărelele dansînd pe cer. Știi ce mai fac ele?
---???
---Noaptea  acoperă cu aripile lor cerul ca să nu-i  fie frig.
 
***Dumnezeu stă pe un scăunel în cer și zice: Ia să-l pedepsesc  pe Nichita că a fost rău. Și-l pedepsește!
Mai tîrziu Dumnezeu  stă tot pe un scăunel  și zice: Ia să nu-l pedepsesc  pe Flaviu, pentru că a fost cumințel.  Și nu-l pedepsește!
 
***Cînd ninge  oamenii  poartă haine de zăpadă. Hai să ne cumpărăm  costume de zăpadă și noi!
 
***---Copiii care nu zboară nu cresc.
---Tu zbori?
----Da, noaptea, în vis!
 
***---Moș Crăciun cînd vorbește luminează!
---Unde luminează?
---Cum unde? În interior!
 
***Mamă, tu ești la vorbit meșteră!
***Tata bea ceai cu nimic.
 
***---Știi cînd vine Moș Nicolae?
---Noaptea.
----Dar Moș Crăciun?
---?
---Cînd ninge, cu săniuța.
 
***---Mamă, cîți ani are educatoarea?
---Femeile nu se întreabă referitor la vîrsta ce-o au.
---Da ce, femeile au zero ani?
 
***Ce, soarele apune și din el răsare luna?
Ce, luna apune și din ea răsare soarele?
 
***---Cît mai avem pîn-la Chișinău?
---Puțin de tot.
---Cît?
---Un fleac.
---Adică zero ore?

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite