Foileton: Aventurile lui Robert cel cuminte, de Petre Crăciun (episodul 45)




Episodul anterior


Promovarea cărții ”Robert cel Cuminte” mergea incredibil de bine. Coperta circula pe toate rețelele de socializare, iar prin grija editurii Zorio apăruseră multe articole care anunțau lansarea. Robert fusese sunat de mai mulți redactori de la radio pentru a da interviuri, cele mai multe întrebări fiind în legătura cu vârsta sa și cu experiențele prin care trecuse după plecarea părinților săi în Spania. Erau și întrebări care se refereau la colaborarea cu portalul Literatură Copii sau cu planurile pe care le avea în viitor.



Cu două zile înainte de lansare apăru un interviu audio și în portalul scriitorului Cătălin Petrescu, realizat prin telefon. Era cel mai amplu și mai profund interviul pe care Robert în oferise până atunci, scriitorul oferindu-i prielejul de a vorbi despre lecturile sale, despre începuturile primelor scrieri, despre oamenii care îi marcaseră evoluția, despre subiectele primului său volum, despre personajele cărții. Insistase foarte mult asupra bunicului și a lui Florin. Cătălin Petrescu era un fin psiholog, știind să pună cele mai potrivite întrebări pentru a scoate în evidență trăirile, stările sale sufletești, momentele de cumpănă, bucuriile și suferințele pe care le trăise în ultimii ani. După ce ascultase interviul, Robert căpătase convingerea că era pregătit pentru orice întrebare.



Dan Antonaide îi adusese câteva zeci de afișe care anunțau evenimentul, iar directorul Sandu Ilie se ocupase de distribuirea lor. Fuseseră împânzite în tot satul: pe avizierul de la Primărie, la intrarea în școală, pe ușa Căminului Cultural, la intrarea în biserică, la bufet, la toate magazinele alimentare. Chiar și la poliție, unde Marian Tănăsescu, șeful de post, aflase de marele eveniment și era mândru de reușita lui Robert.



Satul vuia de faptul că un copil de opt ani, ridicat dintre ei, ajunsese să scrie o carte. Nimeni nu înțelegea cum un copil chinuit, sărac, părăsit de părinții care ajunseseră în pușcăriile spaniole, crescut de un bătrân operat de inimă, fără nicio altă rudă, ajunsese atât de departe. Fără să vrea, fără să se gândească la așa ceva, Robert ajunsese un fel de erou al satului. Numele lui era pe buzele tuturor. Se discuta la școală, la biserică, la magazinul din sat, la cârciumă sau în casele oamenilor. Era, practic, singurul subiect care îi interesa pe locuitorii din Izvoru în acele zile premergătoare lansării.



Chiar și Matei, băiatul viceprimarului, trecuse peste resentimentele pe care le avea pentru Robert, și venise să îi strângă mâna, ca între băieți, mândru că erau colegi.



Cea mai implicată era tușa Leana, care făcuse sute de poteci prin tot satul pentru a se lăuda cu vecinul ei. Nu mai înceta în a spune tututor că ea fusese prima care prevăzuse că Robert avea o stea norocoasă. Unii o credeam, alții nu, dar tușa Leana își vedea de treabă, mergând din casă în casă, ca și cum ar fi fost plătită de primărie pentru a merge cu recensământul.



La rândul său, Damian era și el foarte dedicat, vorbind tuturor despre faptul că prietenul fiului său scrisese o carte, iar Florin era personajul unuia dintre capitolele volumului. Cine mai avea copil personaj de carte?



Petruța Dascălu trecuse într-o zi la școală, pentru a lua o adeverință de la secretariat. Văzuse afișul de la intrare și îl citise de trei ori, pentru a fi sigură că nu greșise. O găsise secretara primăriei, doamna Olimpia, care nu pireduse ocazia pentru a o admonesta:



-Ați văzut pe cine ați trimis la Protecția Copilului? Doamna Dascălu, Dumnezeu este mare și le vede pe toate.



-Lasă, dragă, nu a fost chiar așa cum spui tu. Și apoi am avut motivele mele pentru că era foarte obraznic cu mine. Ce era să fac?



-Să fiți mai umană. Dar valoarea iese la suprafață, cine a mai scris vreo carte de la noi din sat? Sper că nu vreți să mergeți și la lansare!



-Și de ce să nu merg, doamna Olimpia? Pentru că nu vreți dumneavoastră? În fond, a fost și elevul meu, eu i-am pus stiloul în mână pentru prima dată. Chiar dacă el nu m-a iubit niciodată. Uite că am să merg, așa ca să vă fac vouă necaz.



Secretara își făcu cruce și plecă revoltată.



-De mult tupeu ai nevoie să mergi acolo după ce l-ai luat pe copil de lângă Moș Anghel... Doamne, în ce lume trăim?



Învățătoarea ridică din umeri, se mai uită la afiș pentru a ține minte data și ora lansării, plecând cu un aer de demnitate neînțeleasă.



*



Cu o zi înainte de lansare, toate erau pregătite până în cel mai mic amănunt. Evenimentul urma să fie găzduit de Filiala pentru Copii și Tineret a Uniunii Scriitorilor, sub patronajul scriitorului Sergiu Panaitescu, cel care conducea de mai bine de patru ani filiala. Fuseseră invitați reporteri, scriitori pentru copii, editori, dar și mulți copii de la câteva școli. Sandu Ilie urma să vină, la rândul său, cu un microbuz plin de elevi și profesori din Izvoru.



Niciodată la filială nu avusese loc o lansare atât de specială. De regulă, aici avea loc evenimente găzduite de scriitori consacrați, de cele mai multe ori în vârstă, cu multe cărți la activ. Iată că, de data aceasta, în mijlocul atenței se afla un copil de opt ani care scrisese o carte tulburătoare despre propria sa viață. O carte scrisă nu numai cu sinceritate, dar și cu un real talent literar, cu o ușurință a exprimării și cu o maturitate care veneau în contradicție cu vârsta autorului.



În biroul scriitorului Sergiu Panaitescu se aflau mai multe persoane, printre care Dan Antoniade, Cătalin Petrescu și inspectorul Traian Vasilescu, primul scriitor de literatură pentru copii pe care îl cunoscuse Robert. Cei trei, împreună cu Panaitescu, puneau la punct ultimele amănunte în legătură cu lansarea de a doua zi.



-S-ar putea să avem o mare surpriză mâine, spuse Panaitescu. Președintele Uniunii, criticul Ion Manoilescu este în țară și este posibil să vină la lansare. I-am arătat cartea acum două zile și a fost foarte impresionat că un copil poate scrie o asemenea carte.



-Ar fi minunat să se întâmple asta, spuse Cătălin Petrescu cam pesimist. Poate va reuși Robert ceea ce noi, scriitorii maturi, nu prea am reușit: să le atragem atenția marilor critici asupra literaturii pentru copii.



-Colega, nu fii îngrijorat, spuse Panaitescu, scriitorii de literatură pentru copii sunt o forță, chiar dacă nu o recunosc criticii de astăzi. Tu, bunăoară, scrii pentru critică sau pentru copii?



-Ai dreptate. Nu este bucurie mai mare când văd că basmele sau poeziile mele sunt citite cu plăcere ce cei mici, de profesori, învățători, părinți sau bunici. Ei sunt cei care contează cel mai mult.



Traian Vasilescu, cel mai în vârstă dintre toți, spuse după o îndelungată tăcere:



-Să ne vedem de treburile noastre. Lansarea de mâine este pentru Robert, el este personajul cel mai important. Trebuie să facem în așa fel încât acest copil să rămână cu cea mai frumoasă amintire din viața lui. O merită din plin.



-Vreau să vă anunț că va mai fi ceva care îl va face pe Robert să nu uite niciodată ziua de maine, spuse misterios Antoniade.



-Ce ne ascuzi? întrebă Cătălin Petrescu.



-Vă spun, dar nu vreau să afle Robert până mâine. Este o mare surpriză. Am reușit, cu ajutorul Ministerului de Externe să obținem transferul mamei lui la un penitenciar din România și o reducere la o treime a pedepsei.



-Extraordinar, spuse Panaitescu. Asta este o veste minunată pentru Robert. Când vine în țară mama lui?



-A venit deja astăzi, iar mâine va fi la lansare, spuse Antoniade. Nu este nevoie să vă spun câți oameni au lucrat pentru ca planul nostru să fie încununat cu succes, dar nu mai contează. Important este că am reușit.



Traian Vasilescu îl îmbrățișă cu multă căldură pe Antoniade.



-Domnule, ești un adevărat făptuitor de minuni. Îmi imaginez cât de greu a fost pentru ca ideea lui Robert să devină realitate.



-Important este că s-a putut realiza, spuse Antonaide, mândru de succesul său. Abia aștept să îl văd mâine pe Robert. Am să îl pregătesc de dimineață, ca să nu se blocheze la lansare.



-Cred că este o idee bună, opină Panaitescu. Nu se știe ce reacție va avea când o va vedea pe mama sa.



Cătălin Petrescu nu-și revenea din emoția veștii primite:



-Domnule, jos pălaria! M-ai tușat rău și nu mi se întâmplă prea des. Mâine va fi o zi memorabilă.



Panaitescu sorbi din ceașca de cafea, bucuros că acest eveniment avea să se petreacă sub egida Filialei pentru Copii și Tineret pe care o conducea.



(va urma)



Petre Crăciun


Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite