Peștele ferecat, de Stelian Țurlea (partea a III-a)




- Cum se face că e atât de murdar?
- Mai sus, dincolo de dealul acela e o porcărie, îl informă peştele.
- Ce-i aia porcărie?
- Un fel de fabrică de porci. Toate mizeriile ajung în râu. Nu vezi că pe maluri nu cresc decât buruieni mari şi urâte de care n-ai mai văzut până acum?
- Bine, mergem mai departe, nu trebuie să insişti atâta.
- Mai ai cutia la tine? întrebă peştele.
- Bineînţeles. Dacă am promis că o ţin bine, aşa e.
Ceata plecă mai departe. Au străbătut un sat care părea pustiu. Mai mulţi dulăi mârâiau nemulţumiţi sau lătrau când trecură pe lângă porţile lor.
La capătul satului, un băiat de-o seamă cu Daniel şedea lângă şase grămăjoare de ciuperci rânduite pe o foaie de ziar.
- Nu vrei? Le dau ieftin, spuse el.
- Nu ştiu cum se mănâncă ciupercile, răspunse Daniel.
- Te învăţ eu, îi zise băiatul.
- Dar nu-mi plac. N-am mâncat niciodată şi ştiu că nu-mi plac.
- Păcat, ţi le-aş fi dat foarte ieftin.
- Cine ţi le cumpără? întrebă Daniel.
- Azi n-a trecut nimeni. Nici ieri. Dar am timp. Unde te duci cu peştele ăla?
- Să-l arunc în apă.
- E la doi paşi, dincolo de dealul din faţă. Cum îl cheamă pe câine?
- Fiorosul. Eu i-am zis aşa, spuse Daniel mândru.
- E foarte frumos. Ai văzut că are un ochi de-o culoare şi un altul de altă culoare?
- Ai dreptate, nu observasem.
- Cu un ochi vede mai bine ziua şi cu celălalt noaptea, spuse băiatul. E un câine însemnat, cu care poţi străbate lumea fără să te temi de duşman, dar nu trăieşte mult.
- De unde ştii? se interesă Daniel.
- Ştiu eu. Bunica mea se pricepea şi mi-a spus cum e cu câinii însemnaţi. Ştia o groază de poveşti. Chiar nu vrei să cumperi o grămadă de ciuperci?
- Nu, trebuie să mă duc să arunc peştele în apă.
- Ai grijă că dincolo de deal e o casă cu un câine foarte rău, pe care nu l-a putut ţine nimeni în lanţ. Le-a rupt pe toate. Nu scapi de el decât dacă îi dai mămăligă înmuiată în lapte.
- Mă apără Fiorosul.
Ceata porni la drum. Băiatul strigă după ei:
- Dacă întâlneşti pe cineva, spune-le că am ciuperci foarte bune, să vină să cumpere.
- S-a făcut, îi strigă la rândul lui Daniel.
- Ce tot zicea băiatul ăsta despre un câine însemnat? hămăi Fiorosul.
- Îşi amintise şi el ceva, îi răspunse Daniel. Nu-l băga în seamă.
- Sper că n-ai de gând să mă laşi pe coclaurii ăştia sau să mă schimbi cu cine ştie ce potaie?
- Ce-ţi veni? se supără Daniel. Nu eşti al meu? Nu ţi-am dat un nume? Nu sunt răspunzător pentru tine? Când o să merg la şcoală, am să te învăţ şi pe tine tot ce mi se va spune acolo.
- Te rog, fără chestii de-astea! Mie-mi dai un os de ros ca lumea, nu mă pui să învăţ poezii! Am învăţat destule la viaţa mea.
Din vârful dealului, o cărare lată şi bine bătătorită şerpuia spre un pâlc de salcâmi întins pe malul unui iaz.
- Crezi că are rost să mai coborâm până acolo? întrebă peştele fermecat. Se vede de la o poştă că nu-i vorba de nici un fel de râu.
Daniel căzu pe gânduri:
- Şi ce facem?
- Ia să ne punem mintea la contribuţie, gândi peştele cu glas tare. E un iaz mare şi pare curat. S-ar putea ca vreun pârâu să se verse în iaz sau iazul să continue cu un pârâu. Nu crezi că merită să căutăm?
- Mai încape vorbă? Ai dreptate, e sigur că vom da peste un pârâu, se bucură Daniel. Dar în ce parte să o luăm?
- Asta e treaba ta.
- N-ar fi bine să faci şi tu o vrajă? Stai în borcanul ăla şi admiri lumea în care ne învârtim şi te-ai lenevit de mama focului, de oţărî Daniel.
- Mă cerţi degeaba. Am fost tot timpul atent să nu se întâmple ceva rău. Crezi că e uşor? Uite, acum am să fac o vrajă să nu te sfâşie dulăul.
- Care dulău?
Daniel se întoarse şi văzu un câine negru, cu capul mare şi fioros, urcând în salturi mari dealul şi lătrând furios. Undeva la colţul barăcii de lângă malul iazului, un bărbat în salopetă şi cu cizme până la genunchi striga ceva nedesluşit şi făcea semne dis-perate cu mâinile, să se dea la o parte din calea câinelui.
- Stai liniştit, spuse peştele ferecat. O să vină să se gudure.
În clipa următoare dulăul negru ajunsese pe culmea dealului, lătrând înfiorător. Avea spume în jurul botului şi colţi imenşi. Mai făcu un salt rânjind, după care se opri ca trăznit şi începu să dea din coadă. Fiorosul se apropie de el, îl amuşină, hămăi scurt şi se apropiară amândoi de băiat.
- Ham, e-n regulă. Nu trebuie să te temi, te lasă chiar să-l mângâi pe cap.
Daniel puse mâna pe capul dulăului negru care îşi frecă urechile de pantalonii lui. O vreme se lăsă scărpinat pe ceafă. Lătră de plăcere.
Bărbatul în salopetă se închina la colţul barăcii.
- Să-l lăsăm să se întoarcă, să-şi păzească baraca, hămăi Fiorosul. N-a vrut să ne sperie, a vrut doar să se prezinte.
Înainte ca Daniel să scoată o vorbă, dulăul o luă la fugă, cu salturi mari, spre malul iazului.
- Să nu mai pierdem vremea şi să căutăm râul, zise peştele ferecat.
Daniel porni la întâmplare, încă tremurând uşor şi convins că pe lume se întâmplă multe fapte ciudate. Îşi descleştă cu greu şi târziu fălcile:
- Sper că n-ai de gând să te dai iar mare cu vraja pe care ai făcut-o.
- N-am de gând, răspunse peştele filosof, n-are rost să vorbim despre ce sare de-a dreptul în ochi.
Poteca bătătorită i-a dus într-un drum pietruit de ţară care se deschidea în alt sat. Au hotărât să se oprească doar la o fântână cu roată, să bea apă. Daniel nu mai văzuse o asemenea fântână decât în pozele cărţilor vechi. Câinele a lipăit apă dintr-un jgheab de pia-tră, după care s-a întins la umbra unui nuc, gâfâind. Daniel a aşezat borcanul cu peştele ferecat lângă marginea jgheabului şi s-a apropiat de fântână. Roata era prea mare şi probabil prea grea să o poată el învârti. Nici nu ştia cum se face. Pe ghizdul fântânii era o găleată încă pe jumătate plină. A aplecat-o şi a început să bea cu nesaţ, udându-se din cap până în picioare. Dar cel puţin îşi potolise setea.
Când întoarse capul, văzu o pisică pricăjită dând târcoale borcanului.
- Pleacă de-acolo! strigă el.
Pisica se făcea că nu-l aude. Întinse o labă, dărâmă borcanul şi începu să-i dea roată din nou.
- Pleacă de-acolo, n-auzi?
Dar pisica împingea acum borcanul cu botul spre marginea de piatră, mai să-l spargă.
- Zât, pleacă de-acolo, pisică afurisită! strigă Daniel, repezindu-se la jgheab. De-abia atunci pisica fugi şi dispăru pe sub ulucile unui gard.
- Uf, ce spaimă am tras! se auzi glasul înfundat. Nu puteai şi tu să vii mai repede?
Daniel se gândi că n-are rost să răspundă unei atât de nedrepte acuzaţii. În fond, la ce te puteai aştepta de la un peşte, chiar dacă zice că e fermecat!?
Au mers încă o bună bucată de drum. Soarele ajunsese în vârful cerului şi aerul începea să ardă. Câinele scotea o limbă de trei coţi, iar Daniel simţea că se topeşte. Curgeau apele pe el. Nici şepcuţa cu cozorocul mare nu-l mai apăra de fierbinţeală. Cum zări un copac, se trase la umbră şi câinele se aşeză fericit lângă el.
- De ce ne-am oprit? întrebă după o vreme peştele ferecat.
- Nu mai vreau, zise Daniel.
- Nu înţeleg nimic, răspuns peştele.
- Vreau înapoi. Dar nu mai ştiu unde locuiesc.
- Doar nu vrei să renunţi! se miră peştele ferecat.
Daniel şovăi.
- Nu mă lua aşa! zise el într-un târziu.
- Vrei să renunţi! se miră din nou peştele ferecat. Nu vezi că sunt şi aşa destul de necăjit?
- Tot tu eşti necăjit?se revoltă Daniel.
- Bineînţeles. Stau de atâtea luni în cutii de metal sau în borcane cu apă şi n-am noroc să dau peste un băiat curajos, care să ducă la capăt un lucrul început! Crezi că asta poate să mă bucure?
- Am făcut şi eu ce-am putut, se scuză Daniel.
- N-ai făcut nimic. Până acum te-am condus eu cu vrăjile mele şi te-a apărat câinele cu colţii lui. Treaba ta era să găseşti râul cu apa limpede care curge lin. Dacă ai început o treabă, nu te poţi opri în mijlocul ei.
- Eşti rău!
- Nici nu ştii măcar să te scuzi. Să fi spus şi tu că ţi-a intrat o piatră în pantof şi nu mai poţi merge. Sau că te-a înţepat o albină şi te-ai umflat tot. Sau că ai mâncat ieri prea multe fructe şi te-a apucat acuma burta. Sau că e ora la care te uiţi pe “Cartoon”, la serialul ăla de desene animate cu şerifii cosmici şi simţi că leşini dacă nu a-fli pe cine au mai prins. Bineînţeles că aş fi ştiut că mă păcăleşti şi nu eşti decât un băiat care nu se poartă ca un băiat. Încercai măcar să mă păcăleşti frumos. Dar tu nici măcar nu-mi spui o minciună, ci de-a dreptul că vrei să renunţi şi că vrei acasă. Drept e?
- Afurisită treabă. Ce vrei de la mine?
- Ştii bine ce vreau, zise peştele ferecat foarte supărat.
- Şi vrei să mergem cât e ziua de lungă? se sperie Daniel.
- Cât e ziua de lungă, repetă peştele ferecat.
- Fără să ne oprim şi noi undeva?
- Fără să ne oprim.
- Nu te gândeşti că sunt şi eu un biet copil...
- Nu mă gândesc, îl întrerupse peştele.
- Nu te gândeşti nici măcar la câinele ăsta?
- Nu mă gândesc.
- N-o să mai poată merge multă vreme pe căldura asta, insistă Daniel.
- Ba o să poată! L-am învăţat bine. Uiţi că e al meu?
- Ba e al meu, se împotrivi Daniel.
- Nu. Tu i-ai dat doar un nume şi prin asta eşti răspunzător pentru el. Însă e al meu.
- Dar mă dor picioarele, schimbă Daniel subiectul.
- Vrei să mă păcăleşti. Dacă ar fi fost să stai toată ziulica să te joci, ai fi făcut-o?
- Cam da, acceptă Daniel.
- Şi ai fi alergat tot timpul, oricât ţi-aş fi spus să te mai opreşti?
- Cam da, acceptă Daniel şi de această dată.
- Şi te-ai fi văicărit de altceva decât că ţi-e foame şi sete, şi asta doar la sfârşit?
- Aşa e.
- Nu e acelaşi lucru ce facem acum?
- Cam da.
- Atunci fă bine şi nu te mai miorlăi ca o fetiţă şi să continuăm drumul, se oţărî peştele ferecat.
- Uf, ce peşte afurisit! Mai bine lăsam pisica să te mănânce.
- Ai fi vrut asta? se miră peştele.
- Nu prea.
- Atunci hai să pornim, că nu mai e mult.
- De unde ştii? se înveseli Daniel.
- Simt eu. Un peşte fermecat simte ce trebuie, chiar dacă e ferecat.
N-au mai mers mult. Peştele ferecat avea dreptate, dinspre orizont creştea un pâlc de salcâmi tineri. Când s-au apropiat, au văzut malul râpos al unui râu. Daniel a scos un chiot. Câinele a rupt-o la fugă, a alunecat pe nisipul mâlos şi s-a aruncat în apă cu lătrături scurte. Daniel alergă după el, mai să scape borcanul printre muşu-roaie. S-a apropiat de apă fericit, dar neîncrezător.
- Crezi că apa asta e bună? întrebă el peştele ferecat.
- Du-mă mai aproape, să văd. Da, ăsta e un râu cu apă limpede care curge lin.
- În sfârşit, am ajuns! Ce bine! strigă Daniel. Acuma nu mai trebuie să umblu în toată lumea cu un peşte după mine...
- O să mă fac că nu aud, protestă peştele. Poţi să deşurubezi capacul borcanului şi să te pregăteşti să-mi dai drumul în râu?
- Ai să scapi adevărat-adevărat de vrajă? se arătă neîncrezător Daniel.
- Sunt convins.
- Nici nu ştii cât mă bucur! Dar îmi pare şi rău, adăugă Daniel după un timp de gândire. N-o să te mai văd, n-o să mă mai ciondănesc cu tine. Mă obişnuisem...
- Ai să mă vezi de câte ori vei vrea.
- Aiurea! Parcă nu ştiu eu că asta se întâmplă numai în poveşti...
- Dar suntem într-o poveste!
- Poate tu eşti, eu nu, spuse amărât Daniel.
- Ba da, şi tu eşti. Totul în jurul nostru e o poveste. Trebuie să crezi asta şi toate vor fi minunate.
- O să încerc să cred, deşi...
- Ai fost un băiat grozav, curajos şi de nădejde, schimbă peştele ferecat discuţia. Dă-mi drumul în apă şi spune-mi trei dorinţe, sunt gata să ţi le îndeplinesc.
- N-am niciuna.
- Trebuie să ai, eşti deja băiat mare. Spune-mi trei dorinţe.
- Fie. Să cresc mai repede, să merg la şcoală, să învăţ să citesc şi să scriu.
- Aşa să fie! Dar astea nu-s dorinţe. Spune-mi altele.
- Habar n-am, spuse Daniel după multe clipe de gândire.
- Mă obligi să stau lângă tine, să veghez asupra ta şi să aştept să-ţi doreşti ceva.
- Mai bine stai în apă şi ai grijă să nu te mai închidă nimeni în cutie, îl sfătui Daniel.
- Eşti un băiat adevărat! spuse cu admiraţie peştele ferecat.
- Chiar crezi că sunt?
- Dacă îţi spun eu, care sunt peştele fermecat, poţi fi sigur că aşa este. Îţi poate confirma şi Fiorosul.
- Ce-o să facă Fiorosul?
- Merge cu mine, spuse foarte ferm peştele ferecat.
- Ce păcat!
- Pe tine te aşteaptă alte surprize acasă. Poate chiar un câine, care va fi numai şi numai al tău.
- Ce grozav! se bucură Daniel.
- Dă-mi drumul în apă. Nu uita să arunci şi cutia din buzunarul de la spatele pantalonilor! Închide ochii, numără în gând dandaratelea de la şapte la unu, nu mai mult, şi ai să fii acasă. Vezi să nu te încurci, că-mi dai vraja peste cap şi ne trezim cine ştie unde!
- Acuma să număr?
- Acuma. Hai o dată, mă faci să plâng dacă mai stau mult să mă uit la tine. Unde s-a mai văzut peşte care să plângă?
Daniel strânse tare pleoapele, foarte preocupat de sarcina grea şi începu să numere dandaratelea. Uitase să-şi ia la redevere de la peşte, dar se temea să se oprească din numărătoare, să nu se întâmple vreo nenorocire. Când ajunse la capăt şi deschise ochii, se afla pe scaunul lui, la masă, iar tata desfăcea cu cleştele a doua conser-vă de peşte. Băiatul îngheţă cu privirile asupra cutiei. Când tata săltă capacul, Daniel răsuflă uşurat: peştişorii în sos tomat şedeau aliniaţi frumos, ca soldaţii din faimoasa poveste anderseniană.
Peştele ferecat se salvase!
(sfârșit)
Din volumul ”Pasărea nopţii. Poveştile lui Daniel”, ediţia a doua, Editura Integral, 2015.

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite