Cezar Petrescu, părintele lui Fram, ursul polar




Cezar Petrescu s-a născut la 1 decembrie 1892, în Cotnari, Iași –și a decedat la 9 martie 1961 în  București. A fost fiul inginerului Dimitrie Petrescu, profesor la Școala agricolă Trifești lângă Roman. Este un spirit polivalent, remarcându-se în calitate de romancier, nuvelist, traducător și gazetar.

Obține licența în științe juridice, dar preocupările sale îl îndreaptă tot mai mult către literature. Împreună cu Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista "Gândirea" în anul 192. Este fondator al ziarelor Cuvântul și Curentul în 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938- suprimate în 1940; membru al Academiei Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul "Întunecare" (1927-1928).

Este foarte apreciat în perioada interbelică, obținând Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - colaborare cu M. Nivicov.

A lăsat posterității circa 70 volume - romane , nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică.
Astăzi, la Muzeul Cezar Petrescu, din Bușteni (casa în care a locuit scriitorul) se organizează Colocviul Naţional de Literatură pentru Copii şi Tineret “Cezar Petrescu”, cu tema “Tinereţea fără bătrâneţe a literaturii pentru copii”.

Literatură pentru copii scrisă de Cezar Petrescu
Fram, ursul polar, 1931
Cocârț și bomba atomică, 1945
Pif - Paf - Puf, 1945
Omul de zăpadă, 1945
Iliuță copil, 1945
Neghiniță, 194

Fram ursul polar (fragment)
I. O reprezentație de adio la circul Struțchi
La circul Struțchi are loc ultima reprezentație. Acum își încep numărul tigrii de Bengal, una dintre cele două minuni ale acestui circ. Cealaltă este Fram ursul polar.
Cei doisprezece tigri ascultă de dresor, de fapt dresoarea lor, Miss Elian, de biciul cu canaf de mătase și de privirea ochilor ei. Execută toate figurile pe care le-au învățat și pare că sunt ascultători. O fetiță cu ochi albaștri și căciuliță de hermină, venită cu bunicul ei, gândește că pe ea, acasă, n-o ascultă nici Pufuleț, pisoiul ei. Nu știe că tigrii se supun de frica bătăii teribile ce îi așteaptă dacă nu o ascultă pe dresoare.
Rajah e cel mai tânăr și cel mai puternic dintre tigri.  Nu a uitat viața din libertate și nici faptul că era cel mai temut în pădurea lui. Acum se teme și el de groaznica pedeapsă ce l-ar aștepta dacă nu s-ar supune și o lasă pe dresoare să-și pună capul în gura lui, larg deschisă.
II. Fram face nazuri
Programul ultimei reprezentații a fost foarte bogat. Gimnaști și echilibriști, cai și elefanți, maimuțe și lei, pantere și câini, acrobați și clovni.
Cei patru gimnaști la trapez a făcut să înghețe inimile spectatorilor cu zborul lor nebunesc. Elefanții uriași au dansat în două picioare în ritmul muzicii. Cei trei clovni, August prostul, Toto și Tănase, au făcut-o pe fetița cu ochi albaștri să se înroșească de atâta râs. Trupa japoneză a făcu acrobații cu farfurii și alte lucruri. Maimuțele au condus un mic automobil, ba una a cântat și din armonică.
Lumea îl așteaptă însă cu înfrigurare pe Fram ursul polar. Tuturor le plăcea numărul lui, pe care îl făcea singur, fără a fi amenințat de vreun dresor cu biciul sau cu privirea. Se ridica pe prăjină, mergea cu bicicleta, făcea tumbe, făcea acrobații pe labele dinainte. Totul pentru aplauze și pentru copii. Fram iubea aplauzele și iubea copiii. Când primea bomboane de la public, le împărțea cu copiii care stăteau sus la galerie, copii mai sărăcuți, care nu aveau bani pentru dulciuri.
După ce spectatorii și-au pierdut răbdarea, Fram ursul polar, apare de după cortină, salută, apoi rămâne neclintit. Uitase tot, așa cum îi explică bunicul Lilicăi, fetița cu ochi albaștri. (Foto: Casa memoriala Cezar Petrescu)
Fram ursul polar pe YouTube






Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite