Petre Ghelmez, un scriitor pentru toți copiii de la 9 la 99 de ani




Petre Ghelmez (n. 2 martie 1932 - d. 9 martie 2001, Gogoșari, Județul Vlașca (azi județul Giurgiu) a fost un poet, scriitor pentru copii, publicist, editor.
Urmează școala primară în comuna natală, apoi liceul teoretic Ion Maiorescu din Giurgiu, termină la Facultatea de Română-istorie, în cadrul Institutului Pedagogic din București și apoi Facultatea de Filologie a Universității București, al cărei licențiat este, din 1959. După terminarea studiilor devine, pe rând, redactor la ziarul "Scânteia tineretului", redactor-șef adjunct la revistele pentru copii "Luminița", "Arici-Pogonici", "Cutezătorii", apoi director la Editura Albatros (1970-1974), redactor-șef al revistei Tribuna României (1974-1990) și director al magazinului pentru copii Ariel (1993-1995).
Debutul în presa literară a avut loc în iunie 1955, cu poezia Despărțire de sat, în revista Tânărul scriitor, iar debutul editorial, în 1967, cu volumul de versuri Germinații, în colecția Luceafărul, Editura pentru Literatură. A colaborat la revistele Tânărul scriitor, Luceafărul, România literară, Viața românească, Steaua, Tomis, Tribuna României, Ariel, precum și la radio și televiziune.
 
Volume de poezie
    Germinații, 1967;
    Altare de iarbă, 1969;
    Lynxul, 1972;
    Sonetele, 1974;
    Evenimente, 1976;
    Conversația, 1981;
    Coborârea în cuvânt, 1987;
    Paradisul atomic, 1989;
    Cvartet, patru anotimpuri argheziene, 1997;
    Gloria Lynxului, 2001;
    Câmpia de platină, 2002,
    Biblii și oameni de plastic, 2002;
    Marele Calendar, 2002;
    Umbra cocorului. 50+70+50 poeme în marele stil haiku 5+7+5, 2003;
    Lebăda albă, 2003;
    Inedite, 2003.
 
Cărți pentru copii
    Joacă-te, gândule, 1969;
    Puf-Pufos, aventurile unui iepuraș curajos, 1971, 2002;
    Cine ești, pasăre?, 1972;
    Mânzul de vânt (povestiri), 1979, 2002;
    Măgărușul (povestiri), 1986;
    Alfabetul vesel (versuri), 1991, 2002;
    Livada Măgărușului (versuri), 2002,
    Domnișoarele Zebre și alte povestiri, 2002;
    Mogâldarii. Poem eroicomic pentru toți copiii de la 9 la 99 de ani (versuri pentru copii), 2002;
    Călătoriile lui Marco Polo și alte povestiri, 2002;
    Nemaipomenita poveste a Omului de piatră care a inventat Alfabetul de piatră (proză ritmată), 2002;
    Roata proverbelor (versuri), 2002;
    Balena Albastră (povestiri), 2002;
    Cerbul cu stea în frunte (povestiri), 2002;
    Puf-Pufos la școală (scenetă), 2002;
    Puf-Pufos la bibliotecă (scenetă), 2002;
    Puf-Pufos și vestitorii primăverii (scenetă), 2002;
    Enigmele civilizațiilor (proză), 2002.
 
Pentru volumul Sonetele, apărut la Editura Cartea Românească în 1974, i-a fost decernat Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române, în 1976, iar la ediția jubiliară a Jocurilor Latinității, Franța, 1978, i s-a acordat premiul al II-lea, pentru poemul Laudă Limbii Române.
 
Sursa: Wikipedia

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite