Omul crescut în grădină, de Mihaela Hură

-Mami, mami, n-o să crezi!

Vino repede să vezi!

A crescut azi în ogradă

un om mare de zăpadă!

strig-Andrei, proaspăt trezit

și grozav de fericit.

-Zău, Andrei? râde Simina,

admirând și ea grădina,

bucurându-se să vadă

prin geam, omul de zăpadă.

Drept să-ți spun, n-am priceput :

cum adică „a crescut”??

Doar nu-i nici copac, nici floare,

ca să „crească”, frățioare.

Dar băiatul, enervat,

îi strigă : -Ai terminat?

Eu știu bine ce vorbesc :

în grădină, toate „cresc”.

N-ai văzut că-n loc de nas

are-un morcov lung și gras?

Iar în loc de ochi, ce crezi?

Are două mere verzi,

gura-i tot un măr, dar roșu

și în loc de nasturi, moșu'

are nuci, vreo două-trei.

-Ia mai lasă-mă, Andrei!

Ce, tu vrei să spui că omul

a crescut cum crește pomul,

cu crenguțe și tulpină,

cu fructe și rădăcină??

-Dacă vrei să știi, Simina,

chiar eu i-am pus rădăcina :

am lăsat ieri în ogradă

un bulgăraș de zăpadă

și-am vrut să iasă din el

un om alb și mititel.

Uite că s-a-ndeplinit

exact ceea ce-am dorit

și, fiindc-a nins așa tare,

omul s-a făcut mai mare.

Vezi, fetițo? Nu-s povești!

Mami, tu de ce zâmbești?