Cățel pribeag, de Petre Craciun




Pentru că astăzi am adoptat un cățeluș, pe Bobi (deși mai aveam trei), vă ofer o poezie pe care am scris-o în amintirea unui biet maidanez





 


Pe pod, de lângă parapet,


Se auzea un glas discret.


Un cățeluș, privind în jos,


Spunea încet, spunea duios:


 


”Eu sunt un biet cățel hoinar,


Îmi trece timpul în zadar.


Nu am ca alții un stăpân


Să îl iubesc ca un nebun.


 


Nici casă n-am și nici copii,


Să îmi aducă jucării.


În schimb, pe uliță, cotoii,


Fac haz de mine, maimuțoii!


 


Mi-e foame, n-am mâncat nimic,


Aș bea o cană de lăptic...


Dar știți, eu cred că o minune


Se va petrece și cu mine


 


Căci am visat cum o fetiță


Mi-a pus odată o fundiță.


M-a pieptănat și m-a-ngrijit,


Dar ce păcat că m-am trezit!”


 


S-a întâmplat apoi așa


Un glas a spus de undeva:


”Cățel frumos, cățel pribeag,


Tu ai venit din alt meleag


 


Acolo-ai fost, cum bine spui,


O umbră ce-a umblat hai, hui.


Am să te iau cu mine-acum.”


Și au plecat cei doi la drum.


Toate drepturile rezervate: din volumul ”Primul zbor. Poezii pentru copii”, de Petre Craciun. Editura Zorio


 

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite