Cioara şi papagalul, de Petre Craciun





Într-o bună zi de vară


Coborând din tren, în gară,


Cioara vede papagalul


Şi începe recitalul.


 


“Vai de mine, vai, vai, vai,


Ce-o fi ăsta? Evantai?


Galben, verde, pe la gât…


Doamne, cât e de urât!


 


De unde-o fi cumpărat


Un costum aşa tărcat?


Uite eu, nu zic, sunt neagră,


Dar sunt, domnule, întreagă


 


Într-un fel, nu sunt pictată


De o mână turmentată.


Şi apoi, caricatura,


Cât de strâmbă are gura…”


 


Cum sunt ciorile deştepte,


I-a tot căutat defecte…


Că ar fi prea colorat,


C-are cioc încovoiat,


 


Că nu-i negru, că vorbeşte


Ca un om, nu croncăneşte


Delicat cum, bunăoară,


Ştie orice pui de cioară.


 


Dup-un ceas de conferinţă


Şi atâta umilinţă,


Papagalul se-nroşeşte


De mânie şi rosteşte:


 


“Măi, leliţă, ţine minte


Următoarele cuvinte:


Chiar de am pana spoită,


Tot nu sunt cioară vopsită!”


 


Poezia face parte din volumul “Taina ghemului de ata”, Editura Zorio 2011. Ilustratii de Nicolae Tonita

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite