Literatura copii

Hai, veniți la sărbătoare!, de Elena Vizir




Nu știm dacă ați văzut –
e pe hartă un ținut,
un plai mândru, așternut
de la Nistru pân-la Prut,
parcă rupt dintr-o bucată.
(Și chiar rupt a fost odată!)


Refren:
Vă poftim, veniți la noi
pe-acest plai al ospeției,
plaiul dulce-al veseliei –
să cântăm și să dansăm,
veselindu-ne cu voi!


Pe-acest plai, toți sunt ca noi
(fac excepții unul-doi):
deștepți, harnici și vioi,
căci suntem dintr-o bucată –
așa zice lumea toată,
ce-a venit ca să ne vadă.


Refren:
Vă poftim, veniți la noi
pe-acest plai al ospeției,
plaiul dulce-al veseliei –
păstrăm vin într-un butoi,
ca să bem și noi cu voi!


Hai, veniți ca să vedeți:
avem vii, avem livezi,
brânză-avem – de vaci, de oi,
avem pâine în hambar
și porumb în porumbar –
noi îi zicem păpușoi!


Refren:
Vă poftim, veniți la noi
pe-acest plai al ospeției,
plaiul dulce-al veseliei –
facem un mămăligoi,
să mâncăm și noi cu voi!


Frați, surori de peste Prut,
ani o sută au trecut,
dă-le-ncolo de hotare,
gata, „fratele mai mare”,
ce meleagul ni l-a rupt,
nu mai este în vigoare.


Refren:
Hai veniți, într-o plimbare
pe-acest plai al ospeției,
plaiul dulce-al veseliei –
vă poftim la sărbătoare,
să întindem hora mare!

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite