În afară de poveste, de Mihaela Hură

Într-o noapte fără lună,

Zâna Rea și Zâna Bună

tot zburând așa, ușor,

s-au ciocnit pe-un norișor.

- Vai de mine, ce belea -

s-a răstit Zâna cea Rea -

umbli-așa cu capu-n nori,

nu te uiți pe unde zbori?

Ce mă mai scot din sărite

zâne de-astea aiurite!

- Auzi ce poate să spună -

a sărit și Zâna Bună -

aiurită tu mă crezi,

dar pe tine nu te vezi?

Doar în negru îmbrăcată,

zbori aiurea noaptea toată

și-ți tot fâlfâi pelerina,

ca s-ascunzi sub ea lumina.

Părul tău parcă-i furtună,

nu l-ai pieptănat de-o lună,

iar în mătura ce-o ai

nu mai este niciun pai

și-i atâta de murdară,

de mă mir că mai și zboară.

Uite ce necazuri faci.

- Zâno, știi ce, ia mai taci!

Tu și rochia ta albastră,

vai de măiculița noastră!

Tare te mai crezi isteață,

fiindcă de cu dimineață

faci întruna fapte bune.

Câte ți-aș putea eu spune

despre fața ta frumoasă

de puștoaică năzuroasă,

care nu dă greș vreodată,

căci tot timpu-i ajutată;

toți te văd și cad pe spate

de atâta bunătate.

Pe când eu, știi foarte bine,

nu mă am decât pe mine;

toată lumea mă bârfește

și nimeni nu mă iubește.

Spui că nu sunt pieptănată

și în negru-s îmbrăcată?

Cum altfel ai vrea să fiu,

dacă-n jur am doar pustiu,

iar copiii râd mereu

când îmi este mie greu?

Te-ai gândit și tu vreodată

cât sunt eu de-nsingurată

și cât mi-aș dori să-mi spună

cineva o vorbă bună?

- N-am gândit nicio clipită

că ai fi nefericită

și te doare-atât de rău.

Dar acesta-i rolul tău

și-nțeleg acum mai bine -

greul tot cade pe tine,

mai ales că, orice-ai vrea,

nimeni nu-i de partea ta.

Dar, oricât ar fi de greu

și pustiu în drumul tău,

nu poți să te-mpotrivești.

Știi prea bine că-n povești

dacă toate bune-ar fi,

tare ne-am mai plictisi,

iar eroul nu-i erou

decât cu-ajutorul tău -

numai de la tine-nvață

la orice să facă față

și să fie bun cu-oricine,

dacă vrea să fie bine

și să n-ajungă ca tine.

Haide, Zână, să plecăm,

în poveste să intrăm,

pe copii să-i bucurăm.