Măgăruş şi obraznicul Urechilă, de Mihaela Oancea

Pe drumeag, în miez de vară,

Măgăruş mergea spre moară,

Încărcat ca la război,

Făr’ să facă tărăboi.

Şi căra mereu povară,

Dimineaţă, prânz sau seară.

Cu nimic nu deranja,

Întrebări nici că punea,

Simplu! El executa!

Şi mergea cam dificil,

În echilibru fragil,

Toropit şi necăjit,

Sub cer roşu, rumenit.

Urechilă, din ogradă,

Ţâşni pe lături, iscoadă,

Fu mai-mai să-l dea grămadă!

Mimând clar naivitate,

Măgăruş se da deoparte,

Loc el parcă îi făcea

Unui obraznic sadea.

Urechilă: ,,Şi un melc te-ar depăşi,

Într-un sprint te-ar umili,

Te-ar întrece-ntr-o clipită,

Ba ai face şi otită!”

Măgăruş: ,,Vrei să facem schimb, vecine?

La moară de-ajungi, vezi bine,

Stăpânul te-ar răsplăti

După pofta inimii!”

Urecheatul, necinstit,

Fu de-ofertă ispitit,

Luă povara ca s-apuce

Morcovii dulci să mănânce.

Când, cu sacii luaţi în spate,

Fu strivit de greutate!

Măgăruş îl ridică,

Delicat îl scutură,

Însă cum fu în picioare,

Dispăru în lumea mare.

Nătâng, nu putu să vadă

,,De ce n-are ursul coadă!”