Oglinda, de Magda Chirilov
și cu gîndurile duse, stă copila gînditoare, mîinile la tîmple puse la perete o oglindă, se înalță pînă-n grindă, ca o apă argintie, unde, șoapte o îmbie pune degetul pe sticlă, o năframă se ridică, și-un val moale murmurînd, o așteaptă legănînd fără frică, ușurel, ea pășește peste el, în adîncuri se scufundă, saltă peste ea o undă plete lungi, plutind prin apă, spre adînc ea se îndreaptă, privind totul fermecată, lumea mării o așteaptă porți din aur și sidef, pești cu barbă le păzesc, iar în fața ei apare, un pod roșu de corale călușei de mare, juni, scoici cu perle trag trăsuri, tot poporul din adînc, o întîmpină de-a lung și un rac cu pălărie, și ochelari cu dioptrie, la intrare stă țepos, pălăria și-o dă jos, și tușind el important, roșu, mîndru și berbant, o invită cu un gest, în castelu-mpărătesc pe o sidefie scară, ca în vis ea se coboară, piciorușe se scufundă, ca în catifea prin undă și o boltă albăstrie, peste-ntreaga împărăție, cer de stele plutitor, valuri leagănă ușor iar în sala de mărgean, tot norodul din ocean, voioși fac un lanț în șir, ca mărgelele pe fir pești cu ochii lăcrimoși, suflă-n trîmbiță voioși, printre panglici colorate, delfini duc un tron pe spate și un octopus se-așează, din tentacule formează, pentru împărat o scară, de pe tron el se coboară amuțesc toți la un semn, bătrînul coboară demn, de pe tronul de sidef, toți suflarea și-o opresc barba lungă și călină, plutește prin apa lină, iar prin cîlții ca de vată, pești de aur mici înoată iar pe fruntea-i gînditoare, coroana-i o stea de mare, cu perle împodobită, și la colțuri aurită și plutind, el se îndreaptă, spre copila fermecată, întinde mîna însolzită, și la masă o invită printre alge unduind, și corale tremurînd, vede-o masă străvezie, pe sub unde albăstrie iar pe scaune burtoase, ce erau broaște țestoase, stau sirene sidefii, cu solzi roz sau străvezii pești rotunzi și colorați, mari și mici, pe piept bălțați, cu privirea curioasă, fluturau pe lîngă masă și pe masă flori de mare, legănîndu-se de boare, cupele lor colorate, cu nectar sunt încărcate iar copila fermecată, bea din cupa colorată, și în cîntul de sirene, închide lungile gene.... soarele încet străbate, prin perdele înspumate, la copila adormită, se oprește și-o alintă și o rază îndrăzneață, o sărută ușor pe față, pe pleoapele adormite, și sprîncene arcuite genele ca de mătase, se ridică somnoroase, iar din gura ca un crin, iese un ușor suspin prin odaie ea se uită, șoapte, valuri le ascultă, și-așternuturile pale, i se par spumă de mare și un dor fără de nume, greu pe inimă-i se pune, închide ochii și visează, pești ce bun venit urează piciorușe mici și goale, lipăiesc pe piatra tare, la oglindă ea grăbește, visul de-l adeverește mîna albă o întinde, sticla rece o atinge, dar oglinda nu răspunde, dispărut-au blînde unde, și copila întristată, singură fiind dintr-o dată, pletele lungi și bălaie, lacrimi grele le înmoaie tristă, iar în pat se-ntinde, perna-n brațe o cuprinde, și se leagănă ușor, cuprinsă de mare dor dar sub cap, pe patul moale, e deodată ceva tare, ea, cu gîndurile departe, dă cu mîna la o parte pe podea și pe sub masă, de-a dura se dă voioasă, perlă mică sidefie, a venit ca solie și copila fericită, a-nțeles într-o clipită, lumea mării fermecată, numai noaptea se arată. Magda Chirilov |
Categorii: |
|||
|
||||
|
Despre noi