PLOAIA ŞI GÂZA, de Armina Flavia Adam
Peste râuri, peste şoapte, Peste flori, peste cuvinte, Peste lacrima fierbinte. Plânge-o gâză întristată: -Mi-am udat rochiţa toată Şi-aripioarele pudrate Parcă-mi cad sub greutate! Cine-a mai trimis şi ploaia Să-mi inunde iar odaia? Toate îmi plutesc prin casă! Cum o să mai fiu mireasă? Acuşica o să vie Mama-soacră Păpădie, Tata-socru şi cumnaţii, Surioarele şi fraţii... Doamne Sfinte! Ce-o să zică Că-s murdară şi că-s mică Şi-s aşa neîngrijită? Tare, tare-s necăjită! Şi cum suspina, săraca, Pe albastra boltă, iaca, Se-nălţă un glob de aur, Cu suflarea de balaur Şi văzând-o-aşa de tristă, Îi trimise o batistă Din petala albă-a florii, Să îţi şteargă ochişorii. Iar apoi, de mână iute, Construi săgeţi tăcute Din lumină şi căldură, Dulci ca boabele de mură. Din a lui împărăţie, Le lăsă peste câmpie, Să inunde cu visare Iarbă, păsări călătoare, Picături de nestemate Cu privirile-argintate, Cântec de privighetoare Zgribulit sub aripioare. Gâza noastră, fericită, Îi zâmbeşte mulţumită. Soarele, cu bunătate, I-a uscat straiele toate. Şi-au sosit în poieniţă Domnul, doamna Gărgăriţă, Păpădia înfoiată, Lăcrămioara parfumată, Stânjenelul, lămâiţa, Cărăbuşul şi crăiţa, Să petreacă cu nuntaşii, Cu mireasa şi nănaşii! Din volumul de poezii pentru copii în lucru, Cuib de rouă |
Categorii: |
|||
|
||||
|
Despre noi