Poezii pentru copii de Marian Hotca




Puiul de păpădie

A-nflorit întâia oară,
Azi, un pui de păpădie,
Și-a deschis corol-afară
Din tichia-i cenușie.

Astă floare, cu mirare,
Mi-am zis eu în gândul meu,
Seamănă mai mult cu-n soare
Dezmierdat de-un curcubeu!

El se-nalță în lumină,
Hrănit doar de-un stop de rouă,
Să vestească în grădină
Că pădurea-i-n haină nouă.

Mai târziu, cam înspre seară,
Puiul meu a-mbătrânit
Toți trifoii se mirară –
Cum de tot a-ncărunțit!

Un vânt cald din sat plecat,
A bătut, așa deodată -
Chiar pe sus i-a și luat
Umbreluțele de vată.

Acum tristă, în grădină,
Zace păpădia mea,
Frunza-i moartă e rugină
Dar sămânța-i sus în stea.

Furnicuța și bobul de grâu

O furnică roșioară
Cu un bob de grâu în coș,
Merge gârbovă la moară
Ajutată doar de-un moș.

Și ce greu mai este grâul
Pentru-o ființ-atât de mică,
Ah, cât de departe-i râul!
Pentru scumpa mea furnică.

Și-ajungând la râu odată
La a noastră moară-n sat,
Bobul cel mic de îndată
S-a făcut făină-n sac.

Acum tare bucuroasă
Și-ncărcată cu făină,
Se întoarce către casă
Minunata gospodină.

Și sosită-n mușuroi
Făina albă o cerne,
Pâini ea frământă în toi
Și-n cuptor încet le-așterne.

A copt doi colaci cât masa
Furnicuța gospodină,
De-i sătulă toată casa
C-a făcut din grâu, făină.

Ariciul

Voinicel cu ace-n spate
Umblă noaptea prin grădini,
Are-o soră și un frate
Sub o tufă, în vecini.

Moș arici-pogonici,
Caută acum mâncare,
Luminat de-un licurici -
Ghemotoc șade-n cărare.

L-am chemat să vină-ndată
Să-l poftesc cu o căpșună,
Dar ariciul dintr-o dată
Se făcu un ghem de sârmă.

Am pus mâna-ncet pe el
Și s-a supărat prea tare
A mai mârâit nițel...
Și-a dormit fără gustare.

Motănelul și albinuța

Motănelul Angheluș
E pufos, parcă-i din pluș,
Este foarte răsfățat
Și de toți e alintat.

Astăzi, să vă spun eu drept,
S-a crezut el cam deștept
Și-a zărit într-un borcan
O albină, bâzâind sub celofan.

Dar naivul motănel,
Vânând botu-n borcănel,
A primit o-nțepătură
Și tot zbiară că-l ustură.

„Leneșă mai ești, albină,
Zbori, pe-afară în grădină!
Că sunt flori înmiresmate
Poți strânge polen din toate.

Tu tragi chiulul din prisacă
De-ațipești pe coajă-n cracă
Și mai furi dulcețuri fine,
Las′, te fac eu de rușine!

Nu ți-e milă surioară,
Să mă bagi pe mine-n boală!
Tot boticul mi-e umflat,
De ce oare m-ai-nțepat?

Școala din mușuroi

O furnică hărnicuță
Încărcată cu povești,
Urcă-ncet pe potecuță
Și te-nvață să citești.

Iar în școala unde-nvață
Toți copiii de furnici,
Vine-n orice dimineață -
Azi, cărți a adus vreo cinci.

Toți elevii o ascultă
Fiindcă-i profesoara lor,
Știe carte multă, multă,
Chiar le e de ajutor!

Și când soarele răsare
Clopoțelul sună lin,
Cu-ghiozdanele-n spinare
Furnicuțele-n roi vin.

Însă, nu fac gălăgie,
Cum fac azi prea mulți copii;
Sunt ascultători, se știe,
De ți-e drag când i-ai zări.

La școala din mușuroi,
Elevii-nvață să citească
Și învață lucruri noi
Doar în limba furnicească.

Ursulețul și mierea

Astăzi ursul Martinel,
Trist se plimbă pe cărare
Și-i flămând, e vai de el,
N-are nimic de mâncare.

El tot merge prin poiană,
Abătut și necăjit,
Apăsat de greaua-i blană -
Nicio mură n-a găsit.

Mai departe-n dumbrăvioară
Un stup mare-a mirosit,
Plin cu miere-i, surioară,
Galben, bun, zaharisit.

Ursul lacom nasu-și vâră
În culcușul plin cu miere,
De-a primit o-nțepătură
Și-acum piere și tot piere.

„Mor, mor, mor, regină dragă!
Că sunt vai de pielea mea,
Nu vă luam eu mierea-ntreagă
Multă încă rămânea!” 

Viața unei păpădii

A-nflorit întâia oară,
Azi, un prunc de păpădie,
Și-a deschis corol-afară
Din scufia-i pământie.

Dar parcă nu este floare,
M-am mirat în al meu gând
Dă impresia că-i soare
Legănat de-un dulce vânt.

El tot crește în lumină,
Sfătuit de-un strop de rouă,
Să vestească în grădină
Că natura-i-n haină nouă.

„Mândră floare, păpădie
Ca un soare lucitor
Vântul o să-ți fie ție
Cel mai aspru prădător!

Și-ai să vezi că-n asfințit
Vei fi albă și bătrână,”
Spuse melcul îngrozit
Tot târându-se n țărână.

Mai târziu, cam înspre seară,
Puiul meu a-mbătrânit
Iar toți melcii se mirară -
C-al meu pui e de pierit.

Un vânt rău venit din sat,
A suflat, așa, deodată,
Că pe sus i-a spulberat
Umbreluțele-i de vată.

Acum singură-n grădină,
Zace păpădia mea,
Frunza fragedă-i țărână
Și sămânța sus în stea.

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite