Povestea lui Azorel, de Petre Craciun




Azorel, căţel cuminte,
Nici nu fură, nici nu minte.
Vin străini din toată lumea
Să vadă şi ei minunea.


Iar minunea dă din coadă,
Face tumbe în ogradă,
Hămăie cu eleganţă
Şi se mişcă cu prestanţă.


Scena este o-ncântare:
Azorel, în vervă mare,
Stă la masă şi vorbeşte
Cu oaspeţii franţuzeşte.


Când "merci", când "très bien",
O dulceaţă de "chien".
Până când, un curios
Îl întreabă pe frumos:


"Rogu-te, dar cum se poate
Să le ştii aşa, pe toate?"
"Vai de mine, o-ntâmplare
M-a schimbat atât de tare.


Urmăream de zor, odată,
O pisică blestemată.
Mai aveam un pas sau doi
Să pun laba pe cotoi,


Când, de-odată, bată-i vina,
Hop, hingherii cu maşina!
Ce să spun, o lună-ntreagă
M-au bătut, m-au tras de coadă...

Şi-atunci mi-am jurat fierbinte
C-am să fiu căţel cuminte,
Să mă port precum boierii
Ca să nu mă ia hingherii.


Poezia face parte din volumul “Taina ghemului de ata”, Editura Zorio. Reproducerea este posibila numai cu acordul autorului

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite