Prima zi de școală, poezie de Petre Crăciun




Prima zi de școală.
Să vă povestesc…
Pe la ora șase
Iute mă trezesc.

Încă este noapte,
Dar sunt bucuros.
Grivei n-are treabă,
Doarme somnoros.

Este curtea plină
De copii micuți
Unii sunt mai slabi,
Alții, mai grăsuți.

Ce mulțime, iată,
Flori, părinți și… noi
Ce ghiozdane pline!
Mergem la război?

Pentru toți începe
Școala. O frumoasă
Doamnă-nvățătoare
Ne invită-n clasă.

Pe-o fetiță blondă
O apucă teama:
”Nu stau singulică,
Vleau să vină mama!”

Doi băieți din spate
Spun neîntrebați:
”Noi nu plângem, doamna,
Căci suntem… barbați!”

Ziua este lungă
Tot privesc la ceas…
Am venit devreme
Cât a mai rămas?

Pe la prânz, părinții
Năvălesc voios:
”Hai acasă, Victor,
Te-ai purtat frumos?”
Toate drepturile rezervate: din volumul ”Primul zbor. Poezii pentru copii”, de Petre Craciun. Editura Zorio

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite