Seară de toamnă, de Marin Moscu

Frunzele s-aştern în cale

Fâşâind a dor şi-a jale,

Paşii le dezmiardă-n joacă,

Din cer cade promoroacă.

Au copacii braţe grele

Înţesate cu surcele,

Şopotesc izvoarele

Când vin căprioarele.

Vântu-ngheaţă zboruri lungi,

Norii sunt negri şi ciungi,

Luna roşie, rotată,

Parcă e din marmeladă.

O privim doar cu regrete

Când s-ascunde în perete,

Sforăie în vis Moş Ene

Ascuns pe la noi sub gene.

Asta-i toamna, seara ei

Şi în cer are temei

Că de-atâtea roade dulci

Îngerii se fac năluci!