STIHURI DE IARNĂ, de Nicolae Rotaru

Un animal şi-o... animală
Văzui în drumul meu spre şcoală,
Un elefant şi-o elefantă
Păreau şi-ncet urcau o pantă,
Deşi, dacă priveam mai bine,
Aş fi-nţeles cum se cuvine
Că e un cal, în dinţi c-o cală,
Lângă o iapă cu zăbală,
Un cal, nu armăsar, la droagă
Trăgând (talan, biată mârţoagă),
Nu bidiviu, nici telegar,
(E drept că nu e nici măgar!)
Ci-un cabalin trăgând la car,
Abia-ncălţat de-un potcovar,
Zi-i animal că n-o să-l doară,
De tracţiune şi povară,
Trăpaş bătrân fără galop,
Neînşeuat de cel cu clop,
Ce stă pe capră trăgând hăţul,
Cum la birjar este învăţul,
Om ce-i sporeşte ades supliciul
Lovindu-i şalele cu biciul.
Dac-ar fi fost în toiul iernii,
În ham acum ar fost renii,
Ducând prin nea un taciturn,
Cu sania, pe Moş Crăciun,
Cel darnic ş-aşteptat de prunci,
Dar mai sunt zile pân-atunci,
Aşa încât, cântând în ploaie,
În car sunt eu, bard Nicolae,
Cu sacul plin făcând saftea
La bucurii şi c-o nuia
De-atenţie lângă-ncălţări,
Venind de peste mări şi ţări,
De pe meleaguri albe, alpestre,
Aţii având capu-n căpestre,
Cai murgi, suri, roibi, focoase iepe,
Care-n buiestru sun sirepe,
Şi aş tot scrie-aşa pe foaie,
Dar mă grăbesc. Moş Nicolae.
        decembrie 2019