Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Supărări, de Mihaela Hură




Cine-ar crede că în baie



este-atâta hărmălaie



după ora de culcare?



Da, vă spun, e zarvă mare;



când stăpânii-au adormit,



obiectele s-au trezit



și acum, pe întrecute,



vorbesc vrute și nevrute.



Un prosop albastru, mare,



e cuprins de supărare :



-Doamne, ce-am mai obosit



să fiu mereu folosit!



Cât am fost eu de pufos



și-acum sunt așa de ros...



La-nceput m-am bucurat



că-s prosopul preferat,



dar, de mult ce m-am uzat,



uite cum m-am destrămat.



Mă simt taare exploatat!



–Tot așa mă simt și eu



și îmi e la fel de greu –



se amestecă-ntristat



un săpun cam consumat.



Credeți că-i așa de bine



să se spele toți cu tine?



Doi adulți și doi copii



se tot spală-ntreaga zi;



viața mea-i scurtă de tot...



–Vai de mine, nu mai pot



de-așa trai urât, măi vere –



intervine cu durere



tubul de pastă de dinți.



Voi vă credeți niște sfinți;



dar gândiți-vă la mine,



cum mă strânge orișicine



de atâtea ori pe zi,



încercând a mă goli.



Mă dor toate, drept să spun.



–Crezi că traiul meu e bun?



se răstește-o oglinjoară –



stau aici, pe policioară,



curată, strălucitoare,



dar, cât e ziua de mare,



toți se uită-n mine, frate,



n-am pic de intimitate.



Nu-i ușor să fii oglindă.



–Câtă jale-o să mă prindă



de atâta tânguire;



ia veniți-vă în fire



și-ncetați cu trăncăneala,



că m-apucă plictiseala!



Nici eu n-o duc mai ușor,



deși-s doar un dulăpior,



dar stăpânii, vedeți bine,



au îngrămădit în mine



o mulțime de prostii :



creme, spray-uri, alifii



de mai multe sortimente,



cutii cu medicamente,



prosoape și șervețele.



E vai de zilele mele!



Dar m-ați auzit vreodat’



bocind c-aș fi exploatat?



Cam ce-ați vrea acuma voi –



să rămâneți toate noi,



frumoase și-mpachetate?



Dar ia spuneți-mi, fârtate :



pentru ce-ați fost cumpărate?



Neatinse să tot stați,



ca să nu vă consumați?



Decât să oftați mereu



că vă este-așa de greu,



mai bine v-ați odihni;



uite-acuși e-o nouă zi



și știți bine, orice-ați spune,



că menirea noastră-n lume



nu-i s-avem un trai ușor,



ci să fim de ajutor.



Altfel, expirăm degeaba



și-atunci, care mai e treaba?!




Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite