Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Dănuț și Dănuța, de Nina Elena Plopeanu




Mă gândeam cu puțină îngrijorare la drumul pe care îl aveam de făcut. O călătorie de două zile și o noapte, cu microbuzul, nu mai făcusem niciodată. Faptul că urma să-mi văd primul nepot îmi încălzea inima, iar povestea pe care am ascultat-o de la bătrânul de pe bancheta de lângă mine a făcut ca timpul să treacă mai ușor decât mi-am imaginat.



**



Dănuț și Dănuța se jucau, ca de obicei, lângă grămăjoara de nisip, pe care bunicul o cărase în curte, din prundișul pârâului ce trecea pe la marginea satului. Cei doi gemeni se întreceau frământând prăjiturele în două castronele de plastic găsite în șanțul din fața porții.



— Dănuț, facem două pentru mama și două pentru bunicul.



— Dar, pentru bunica nu facem? a întrebat-o băiatul.



— Pentru bunica nu facem. Sunt supărată pe ea. A plecat de ceva timp sus pe pochină și nu vrea să se mai întoarcă. Bunicul a rămas singur să aibă grijă de noi. El ne ține loc și de mamă și de tată.



— N-ar trebui să fii supărată pe bunica. Eu cred că s-a dus la Doamne-Doamne să-l roage s-o caute pe mama și s-o trimită înapoi acasă.



— Dar, dacă este așa, de ce nu s-a întors mama până acum?



— Poate că drumul până la Doamne-Doamne e lung, iar bunica n-a reușit să ajungă încă. Sau, poate, n-a găsit-o pe mama. Tu ce crezi, Dănuța?



— Eu cred că ar trebui să mergem noi în orașul acela mare în care ne-a spus bunicul că s-a dus mama.



— Și eu cred la fel. Dar oare ne lasă bunicul?



— Bunicul nu trebuie să știe. Plecăm noaptea, pe ascuns, când bunicul doarme.



— Și cum știm noi să ajungem în orașul acela mare?



— Ți-aduci aminte când ne-am plimbat pe înserat cu bunicul până la pârâu? El ne-a arătat luminile acelea multe și ne-a spus că acolo este un oraș mare și frumos în care copiii și oamenii locuiesc în case cu multe etaje. Și ne-a mai spus că se poate ajunge acolo trecând peste pârâu și luând-o de-a dreptul peste câmp.



Copiii s-au privit cu subînțeles. În ziua aceea au fost foarte cuminți de parcă s-ar fi temut să nu le afle cineva secretul. Seara au mers devreme la culcare și au așteptat cu ochii închiși și cu urechile ciulite să-l audă pe bunicul sforăind, semn că acesta se cufundase în lumea viselor. Și-au luat bocceluțele pregătite din timp, au ieșit tiptil în curte și apoi în ulița ce ducea spre pârâu. În urma lor Grivei mergea țanțoș numărându-le pașii.



— Du-te acasă, Grivei! a încercat să-l întoarcă fetița.



— Du-te acasă, Grivei! l-a îndemnat și băiatul. Întoarce-te și ai grijă de bunicul. Noi mergem la oraș s-o găsim pe mama. Câinii nu au ce să caute acolo.



Ascultător, Grivei a rămas în urma copiilor care, ajunși în apropierea pârâului, au privit cu teamă.



— Cum o să trecem, Dănuț? Apa mi se pare cam mare.



După o clipă de gândire Băiatul a răspuns vesel:



— Știu cum. Tot bunicul ne-a spus că în partea aceea lângă sălcii este o punte.



Veseli, gemenii s-au îndreptat în direcția arătată de Dănuț. O salcie bătrână căzută de-a curmezișul peste apă, unea cele două maluri.



— Hai să trecem! L-a îndemnat veselă Dănuța pe fratele său.



— Ai grijă să nu cazi! Puntea este umedă i-a strigat băiatul.



Fără să țină cont de spusele acestuia, a luat-o la fugă pe puntea alunecoasă. Dintr-o dată, s-a trezit în apă până la gât. Bocceluța din mână i-a fost smulsă de apa lacomă și grăbită a pârâului. De teamă, fata a închis ochii și pentru o clipă, s-a simțit legănată de brațele mamei, iar clipocitul valurilor i-au răsunat în urechi ca un cântec de leagăn.



— Dănuța, Dănuța, a auzit ca prin vis, un glas cunoscut și, în timp ce era furată de valuri, s-a simțit înșfăcată de poalele rochiței și trasă pe celălalt mal. Dănuț o aștepta îngrijorat. Un fluturat de aripi mari și albe a legănat ușor frunzele sălciilor, care cădeau, într-o mângâiere blândă ca degetele mamei, pe fața fetiței. Dănuța a deschis ochii. Lângă ea, cu blana șiroind de apă, Grivei o privea mândru. L-a mângâiat cu recunoștință și, după un moment de răgaz, toți trei au plecat spre luminile, care păreau mult mai aproape decât erau în realitate.



Spre dimineață, când luminile s-au stins, cei trei drumeți se aflau la porțile orașului. Nebăgați în seamă de trecătorii grăbiți, obosiți și uimiți de ceea ce vedeau, abia își târau picioarele obosite și zgâriate de mărăcinii de pe câmp. Au văzut copacii și băncile de pe aleile parcului și s-au oprit să se odihnească. De pe aleea de vizavi un uriaș îi privea cu severitate.



— Dănuț, eu mă duc să vorbesc cu omul acela, să-l întreb, o cunoaște pe mama?



— Vin și eu cu tine, i-a spus băiatul privind cu încredere spre cel mai mare om pe care îl văzuse până atunci.



— Bună dimineața, nene. Spune-ne, te rugăm, nu cumva a trecut pe aici mama noastră? E cea mai bună mamă din lume. Eu și fratele meu am venit s-o căutăm. Ne este foarte dor de ea. Vrem să se întoarcă acasă.



— Da, nene, așa este, a continuat băiatul uitându-se trist spre chipul mut.



Grivei a început să se învârtă în jurul lor și să latre când, de pe una dintre bănci, s-a ridicat un bătrân cu fața acoperită de barbă, cu haine murdare și rupte, cu mersul șchiopătând.



— Ce faceți aici? De ce-mi tulburați odihna? i-a întrebat răstit. Potoliți câinele acesta, altfel, îi trag un picior de-l las lat.



— Fii cuminte, Grivei! Nu vă face nimic dacă sunteți om bun.



—Ha! Ha! Ha! a râs bărbosul. Vorbiți cu statuia? Nu vedeți că e din piatră?



— Da, și ce dacă? Uriașul Sfarmă-Piatră din poveste de ce vorbea? a întrebat intrigată Dănuța.



— Acesta nu e Sfarmă-Piatră. Așa că spuneți-mi cine sunteți și ce căutați aici.



—Pe mine mă cheamă Dănuța și pe fratele meu Dănuț. Am venit din satul de lângă pârâu s-o căutăm pe mama. Poți să ne ajuți s-o găsim?



— Așa, deci. Vreți să vă ajut să vă găsiți mama. Eu nu pot. Dar cunosc pe cineva, care poate, le-a mai spus omul cu barbă după ce s-a scărpinat în cap. Veniți cu mine!



Încrezători, dornici să-și găsească mama cât mai repede, gemenii au uitat de oboseală și au pornit după omul șchiop.



— Așteptați-mă aici! Mă întorc numaidecât, le-a zis bărbosul când au ajuns în fața unei clădiri ce semăna cu bufetul de unde bunicul le cumpăra, din când în când, câte o sticlă de suc.



Deși era încă dimineață, în interior, câțiva obișnuiți ai locului stăteau la un pahar de vorbă sorbind cu poftă din băutura pe care o aveau în față. După ce a dat un rotocol cu privirea, bărbosul s-a adresat în șoaptă celui ce se ocupa de servirea clienților.



— Am marfă proaspătă!



— Îl anunț imediat pe patron, i-a răspuns chelnerul pe același ton.



Un burtos cu două lanțuri de aur la gât și degetele pline de ghiuluri și-a făcut apariția de după o ușă ce ducea, undeva în spate, într-o altă încăpere.



— Ce ziceai că vrei să-mi spui?



— Am întâlnit doi copii în parcul cu statui. Nu i-am mai văzut până acum. Mi-au spus că au venit în oraș să-și caute mama. Le-am promis că îi ajut. Ce să fac cu ei?



— Du-i la casa de piatră și dă-i în primire Europei! Știe ce are de făcut. Ea o să-ți dea și biștarii. Fii cu ochii în patru să nu te dibuiască careva.



— Haideți, prichindeilor, mai facem un drum și apoi scăpați de mine.



— Unde mergem, nene? Ne duci, cumva, să ne întâlnim cu mama?



— Mama, mama. Numai atât știți să spuneți, mucoșilor, a murmurat bărbosul doar pentru sine. Haideți! Grăbiți pasul!



Fără să comenteze, copii l-au urmat pe bărbos spre un loc pe care nu-l cunoșteau. În fața unor porți înalte de fier, care nu lăsau să se vadă ce este dincolo, îi aștepta o femeie cu fustă lungă, cu multe pliuri și un șorț colorat pe deasupra. De cum i-a zărit, i-a tras pe gemeni în spatele porții, i-a dat bărbosului ceva într-o hârtie și i-a zis pe un ton poruncitor.



— Pleacă mai repede și ia și câinele cu tine! De el nu avem nevoie.



Grivei, schelălăind, alerga în jurul porții, dorind să găsească un loc prin care să poată ajunge la cei doi copii. Bărbosul a încercat să-l ademenească.



— Cuțu!Cuțu!



În cele din urmă, văzând că nu-l păcălește, l-a alungat cu pietre. Speriat, câinele a hotărât să găsească drumul înapoi. Spre seară, obosit, mort de foame și însetat, a ajuns la casa bunicului. Acesta se tânguia în gura mare și nu știa ce să facă, unde s-o apuce ca să dea de urma copiilor. Lătratul lui Grivei i-a dat o urmă de speranță.



— Grivei, unde sunt nepoții mei? Du-mă la ei. Sunt sigur că știi.



Câinele a clipit din ochi și a pornit către pârâu. A trecut puntea și bătrânul a înțeles că nepoții lui s-au rătăcit în iureșul nebun al orașului despre care le povestise.



**



Melania își încheiase ziua de lucru și, ca de fiecare dată la ora aceea, se așezase în fața televizorului să asculte știrile la un post de televiziune românesc. Știrista tocmai vorbea despre gravul accident de circulație, ce avusese loc pe o autostradă din Ungaria în care își pierduseră viața doi români, soț și soție. „Cei doi gemeni din imagine, aflați pe bancheta din spate, a continuat prezentatoarea, au supraviețuit accidentului și au povestit că, în plină zi, o pâclă deasă a acoperit cerul. Mașina, în care se aflau copiii, s-a izbit de un tir ce venea din sens invers. Fata și băiatul au scăpat cu viață după ce, îmbrățișați de aripi mari și albe, au zburat prin parbriz departe de locul accidentului”. Melania s-a apropiat mai mult de ecranul televizorului și a exclamat lovindu-se cu palma peste frunte.



— Dumnezeule! Aceștia sunt copiii mei!?



**



—Să înțeleg că mergeți la nepoți în Italia? l-am întrebat, strângându-i mâna, pe bunicul de lângă mine



—Da. Nepoții mei au reușit să-și găsească mama.

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite