Amintiri din cireș, de Cristina Beatrice Preda




    Mă plimbam alene printre amintirile din copilărie, lăsând degetele soarelui să îmi alunece poznaș în păr. Aveam întâlnire cu trecutul la o felie de cuvinte, dar pe atunci nu știam. În satul Humulești, inima-mi bătea în ritm de poveste, să nu cumva să uit copilul Ion Creangă și desăvârșirea lui într-ale boacănelor. Așezându-mă pe o bancă, mă întrebam dacă pupăza, ceaslovul sau cireșul s-ar emoționa citindu-i rândurile cunoscute și îndrăgite astăzi de atâția copii. Am zâmbit timid, imaginându-mi tremurul din voce și fiorul chemării vremurilor apuse. Freamătul copacilor însingurați mă învăluia ca un ecou suspendat de cândva. Dintre toate acele foșnete, am remarcat o voce limpede:
- Dragii mei, poveștile s-au copt! Sunt gata!
„Despre ce povești vorbește? Aici este doar natură”, am gândit mirată, privind în față.
- Oaspete? aud același glas, de data aceasta mai ezitant.
M-am ridicat numaidecât și l-am văzut în măreția lui încărunțită de anii înșelători. Purta ochelari, iar ramurile îi erau susținute de un baston cu firicele de rugină.
- Eu sunt cireșul din poveștile lui Nică! Tu cum te numești? mă întrecu în prezentare, dându-mi răgaz pentru a mă obișnui cu ideea.
Chiar și așa, mi-am rostit numele în șoaptă, așteptând următoarele explicații.
- Mii de copii ne cunosc peripețiile și vin să mă viziteze cu merinde și pături pentru iarnă! Iar eu le ofer în schimb...
Se opri, scuturându-se de două ori. De pe creanga de jos se desprinse vioi o cireașă pe care am reușit să o cuprind în mâini.
- Ascultă cu atenție!
Cireașa începu să mi se plimbe printre degete, aruncându-și într-un final codița ca pe un cojoc prea gros. În locul acesteia, izvorî o cascadă cu sclipiri de silabe și sunete, din care se prelingeau cuminți povestiri tivite cu umbre de demult. A fost nevoie de ceva strădanie pentru a descifra literele, dar am înțeles îndată rolul fructului, confirmat apoi de cireș:
- Copiii se veselesc când primesc în dar o poveste despre altădată. Am fost binecuvântat să păstrez bogăția talentului povestitorului Ion Creangă în roadele mele. Nică își depăna gândurile în zilele de vară, mângâiat de răcoarea crengilor nesfârșite. Am învelit vorbele așa cum verdele crud învelește fruntea pădurii cu prospețime după o iarnă vitregă.
- Graiul autentic românesc eliberat în văzduhul tânăr... o menire cu adevărat admirabilă!
Până să răspundă, trei pui de cireș năvăliră în brațele încăpătoare ale bunicului, rugându-l cu ochi rotunzi și pătrunzători să le mai coboare o poveste de pe ramul cel înalt.
- Câte una pentru fiecare! Să nu vă certați! Mai este puțin și sosește ceasul stelelor.
- Știm. Ceasul stelelor trebuie să ne găsească împăcați și visători ai lumii viselor!
M-am retras încet din iureșul naiv. Deasupra mea, cerul își trăia melancolia printr-un surâs de asfințit și luciul unui colț de stea.







Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite