Aventurile unui băiețel în spațiu, de Oana Andreea Stegaru

O furtună năucitoare se auzea de afară iar lumina fulgerului dădea naștere unor personaje noi la mine în camera. Totul părea deformat iar eu privind de sub pătura albastră cu ochii aproape închiși, mai tresăream din când în când, la auzul grindinei din geam. Parcă natura ciupea pământul.
Până când, stomacul meu cel mic scoate un zgomot mai ceva ca tunetul de afară. Speriat, închid ochii la loc și mă pun să dorm cu gândul că acest sunet pe care stomacul meu îl scoate este mai mult din cauza fricii. Dar nimic, nici bine nu au trecut 10 minute ca deja era din ce în ce mai des. Asa că hotărât să pun capăt acestui sunet îngrozitor. Mă duc la frigider în speranța că măcar furtuna din burtica mea se va potoli dacă pentru cea de afară nu pot face nimic. Îmi iau păturica pe mine și plec hotărât către drumul meu aventuros. Mergând pe hol, aud cum din spatele meu o ușă scârțâie iar ciupiturile din geam se intensifică din ce în ce mai mult. Speriat, o rup la fugă spre bucătărie cu păturica mea albastră fluturând de parcă vrea să își ia zborul, ne văzând nimic în fața ochilor decât forme anormale care apăreau când se lumina camera. Ajuns în bucătărie răsuflu ușurat că am trecut cu bine peste orice incident neplăcut. Până când, o lumină puternică îmi luminează camera iar eu înfricoșat, mă ascund repede sub masă sărindu-mi din mână și ultima bucată de pâine. Știam că este o seara ciudata dar niciodată nu mi-am închipuit că voi vedea asta cu ochii mei. Toți monștrii mei ieșeau rând pe rând din acea lumină puternică. Toate gândurile imaginației mele erau acolo. Ciudatul monstru îmbrăcat în valet, Întunecosul Herry care avea un râs extrem de înfricoșător și era la fel de mare precum o umbră, Lili Blue care nu făcea nimic altceva decât să îmi întărească și mai mult frica de apă, Alpi care era extrem de înalt și mă speria tot timpul că voi cădea de la înălțime,  Mini Math care mereu îmi spunea că nu voi reuși să descopăr rezolvarea problemelor și mulți alți monștrii pe care nu îi cunoșteam intrau rând pe rând în casă. În încercarea mea de a mă strecura înapoi în cameră observ cum un băiat privea pozele din camera mea. Ciudat, dar nu mă speria. Mă apropii de el dar nu se transformă în nimic ciudat.
-    Te-ai pierdut? întreb eu cu glas sfios…
-    Nu! Chiar deloc! Preț de câteva minute mă uit la el așteptând să facă ceva dar nimic. Văzând că nu face nimic hotărăsc să mă urc în pat luându-mi păturica și dormind.
-    Știi, nu te poți preface la nesfârșit că nu sunt aici. Cândva eram și eu așa. Dar asta până când m-am împrietenit cu ei. zise ciudatul băiat care privea.
-    Cine ești tu?
-    Cineva care a avut cei mai ciudați monștrii posibil dar asta până când am realizat că și monștrii au nevoie de timp pentru a devenii monștrii. Mă uit la pozele tale și îmi aduci aminte de mine.
-    Și…? Nu te înțeleg. Ce vrei de la mine? auzindu-se un tunet puternic de afară.
-    Nimic! Am venit doar să îți arăt că ei nu sunt ceea ce par a fi. Și vei vedea, că până nu te duci să vorbești cu ei fricile tale nu se vor termina. Haide! Vino cu mine și îți voi arăta.
Nu știu de ce, dar i-am dat mâna cu toată încrederea și am pornit pe un drum plin de lucruri înfricoșătoare. Aparent.
-    Uite, vom merge împreună la Alpi. zise ciudatul băiat.
-    La Alpi?!… întreb eu speriat. De ce?
-    Ca să îți spun povestea lui. Toți avem o poveste important este să vrei sa o asculți. După ce vei face asta vei vedea că lucrurile nu mai sunt așa cum par. Spre exemplu: Alpii, tot timpul și-a dorit sa vadă lumea. Așa că tu l-ai creat. Datorită dorinței tale de a vedea lumea și a fricii de înălțimi. Înălțimea lui Alpii, este fix înălțimea care te înspăimântă cel mai tare. Dar tot el, îți va oferii șansa să vezi cele mai frumoase destinații și înălțimi. Uite, încă un exemplu. Lili Blue. O mai ții minte, este încă vie acolo. Știi cum a apărut ea?
-    Nu…
-    Mai ții minte când ai fost la înot și te-ai speriat foarte tare când ai înotat pe sub apă prima data?
-    Da… zise băiețelul cu un ușo zâmbet pe față.
-    Ei bine ea așa a apărut. Dar tot ea te va transforma într-un bun înotător, iar tot datorită ei vei iubi scufundările și vei putea explora adâncurile Mării. zise baiatul entuziast. Nu e minunat?!
-    Ba da! Dar Mini Math?
-    Oh, ea. Povestea ei nu ți-am spus-o.
-    Nu…
-    Păi nu știi cum a apărut ea? întreabă băiatul cel mare.
-    Nu…
-    Mini Math este reflexia perfecțiunii tale.
-    Adică? întrebă băiatul cu păturica albastră nedumerit.
-    Adică, Mini Math te va învăța ce este ambiția și perseverența dar îți va fi frică de ea pentru că vei eșua de mai multe ori. Așa te va învăța ea aceste două lucruri. Va fii greu. Eu știu asta. Dar într-o zi chiar nu vei mai avea nevoie de ea. Crede-mă!
-    Deci, tu încerci sa îmi spui că defapt monștrii mei sunt monștrii doar pentru că eu nu i-am ascultat? întreabă băiețelul.
-    Exact! Ai ales să nu îi asculți și să fugi de ei, să îi negi. Deși ei vor sta acolo la nesfârșit până când vei face acele lucruri bune pentru a scăpa de ei. Iar restul, este doar distorsionat datorită imaginației tale și a faptului că ți-a fost frică să dai nas în nas cu ei. Încercau să te facă să înțelegi, nu să îți facă rău. îi zise băiatul mai mare punând o mână pe umărul băiețelului.
Din acea seara, am învățat că și cele mai negre coșmaruri au un rost pozitiv, iar eu sunt unicul responsabil de ele. Este alegerea mea dacă las ca gândurile mele să se transforme în monștrii sau îi voi întreba de vorbă, ascultându-le povestea. Poate cine știe, așa mă descopăr și pe mine. A, da, și dacă vă întrebați dacă am mai vorbit cu băiatul care mi-a prezentat toate aceste lucruri, să știți că da! Peste ani, ne-am întâlnit, devenind omul de succes care era el.