Când cimpanzeul devine om (fragment), de Petre Crăciun




Fred nu-și găsea loc de ore bune. Nu știa dacă mama lui dormea. Ar fi vrut să fie așa, pentru că avea un plan.


Gozo îi povestise cum avusese loc întâlnirea dintre el și Steaua Începutului. Nu i se păruse greu și dorea să încerce.


Chiar atunci. Nu mai avea răbdare.


Mamă, dormi?


Rudiana nu dormea, dar era curioasă să vadă ce urmează.


Fred plecă de lângă ea și își îndreptă capul spre cerul plin de stele. Oare care era cea care îi trebuia?


Steaua În-ce-pu-tu-lui? Mă auzi? Steaua În-ce-pu-tu-lui… Ești acolo?


Maimuța aștepta liniștită. Nici prin ruptul capului nu credea în povestea asta. Poate că era mai bine așa. Fred avea să-și dea seama că totul este o speranță deșartă și avea să renunțe.


Steaua În-ce-pu-tu-lui? rosti încă o dată puiul de cimpanzeu, de data aceasta ceva mai tare.


Cine este acolo? se auzi o voce de sus, care o făcu pe Rudiana să sară în picioare…


Eu sunt, micul cimpanzeu Fred, prietenul lui Gozo. Tu ești Steaua Începutului?


Da, micuțule, eu sunt Stella Initio.


Iar eu sunt Rudiana, mama puiului și vreau să întrerupeți brusc acest dialog care mi se pare extrem de periculos! Sunt mama lui și am tot dreptul.


Femeie, când vorbește Steaua Începutului, tu trebuie să asculți. Doar să asculți…


Bine, dar…


Femeie…, nu sunt obișnuit să repet… Și acum, Fred, ești sigur că vrei să devii om? Asta l-am întrebat și pe Gozo. Iar acum, uite câte probleme are… Te întreb și pe tine, mai ales că tu ești un copil…


Vreau din tot sufletul să devin om. Să fiu liber și să mă plimb prin lume cu unchiul Gozo. Să mă joc cu mingea, să mănânc înghețată, să merg la mare și la munte, să mă joc cu alți copii, să mă plimb prin parc…


Să mergi la școală…, nu pierdu momentul să puncteze Rudiana. Evident, tot cu alți copii…


Mda, sunt și neajunsuri, recunoscu Fred. Ufff, nimic nu-i perfect pe lumea asta! Dar tot îmi doresc…


Dacă asta este dorința ta… Eu voiam să mă opresc la Gozo. Pe el l-am transformat… Mă rog, am alte planuri cu el. Tu ești o excepție… Ultima…


O transformați și pe mama? încercă Fred. Am să fiu puțin dezamăgit când voi vedea că ea rămâne maimuță…


Eu nu vreau! zise Rudiana. M-am născut și vreau să rămân cimpanzeu.


Vezi, Fred? Mama ta nu vrea.


Vreau să rămână și el ca mine!


Nu poți decide în locul lui, chiar dacă l-ai adus pe lume.


Dar sunt mama lui! Îi vreau binele.


Binele înseamnă și libertate. Tu nu-i poți oferi asta. Din păcate. Iar aici trebuie să văd unde este greșeala, pentru că, da!, s-a comis o greșeală. Și mai ales trebuie să găsesc calea pentru a remedia lucrurile. Mă va ajuta Gozo să aflu răspunsul.


Cu mine să nu-ți faci probleme, Steaua Începutului, zise Fred nerăbdător. Începem? Nu mai pot de emoție.


Cu o condiție: pentru că ești mic, ai un termen de 90 de zile de grație. Dacă te răzgândești, îmi invoci numele și vei redeveni ceea ce ești acum.


Bine, Steaua Începutului, dar să-i dăm drumul odată!


Așa să fie. Închide ochii și spune după mine: Vreau să fiu om…


Vreau să fiu om, ți-am mai spus!


Mâine dimineață vei fi om, zise vocea din înalt. Iar tu, Rudiana, nu te teme! Voi avea eu grijă ca puiului tău să-i meargă mai bine decât o poate face chiar mama lui.


Îți mulțumesc, Steaua Începutului, zise Rudiana, cu ochii în lacrimi. Îmi iubesc atât de mult puiul… Să ai grijă de el… Este tot ce am mai de preț. Globulețul meu de aur…


Îl luă în brațe pe Fred, bucurându-se de ultimele clipe când o putea face. Ar fi vrut să urmeze o noapte nesfârșită, iar îmbrățișarea lor să dureze până dincolo de timp.

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite