Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Căţeluşa Zuzu şi micul Eduard, de Nina-Elena Plopeanu




Într-o zi frumoasă de mai, în grădina ce pulsa de greutatea smaraldului ierbii, al arbuştilor ornamentali şi al pomilor de o vârstă cu cei 14-15 copii nevăzători ce se zbenguiau fără grijă sub ochii atenţi ai educatoarelor, căţeluşa Zuzu se împleticea printre picioarele lor făcându-le joaca mai veselă şi mai antrenantă. Pentru un necunoscător, la prima vedere, păreau a fi normali. Doar pleoapele plecate şi privirea ce rătăcea undeva departe, unde văzul omului obişnuit nu putea ajunge, le trăda defiecienţa. Căţeluşa învăţase de la cursul de dresaj că nevăzătorii cunosc lumea prin sunete şi forme şi că ei văd cu ochii sufletului de aceea nu-i scăpa din ochi nicio clipă şi atunci cînd unul se rătăcea de grup îl trăgea frumuşel de manşeta pantalonului şi îl aducea înapoi.





–Hai, Zuzu, roteşte-te! ii strigau veseli băieţii. Roteşte-te şi fă câteva tumbe!





Căţeluşa cu blăniţa neagră ca smoala şi cu boticul alb ca un ghiocel nu se lăsa rugată prea mult. Ţopăia ca Hopa-Mitică , dădea 2-3 raite în jurul micilor ştrengari şi, apoi, se rostogolea pe covorul verde şi moale fără să-i pese că îşi ciufulea blăniţa pe care prietenul său, Edi, i-o pieptăna în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară. Învăţase de la educatoare că un copil trebuia să se joace fără grijă că-şi va murdări mâinile şi hăinuţele.” De aceea se inventaseră maşinile de spălat, ca hăinuţele copiilor să fie schimbate şi spălate cât mai des”, îşi zise Zuzu. Dar, eu nu sunt copil!? Sunt căţel şi blăniţa mea nu poate fi spălată în maşina de spălat, dar pot fi spălată în cadă şi uscată cu prosopul. Şi de asta are grijă tot prietenul meu cel mai bun”.





După joacă, micii locatari ai centrului pentru copii cu deficienţe de vedere, Iris, luau masa. Simţeau de la o poştă aroma plăcintei cu cireşe şi al limonadei cu miere, lămâie ghimber.Nu era nevoie ca sunetul clopoţelului să răsune mai mult de 2-3 minute că ei erau deja cu mâinile spălate şi aşezaţi pe scăunele în jurul meselor. Ca nişte copii cuminţi mâncau tot din farfurie, inclusiv boabele de mazăre şi bucăţelele de morcov. Ştiau că după desertul preferat erau răsplătiţi cu o poveste.





—Copii, de curând,i-a anunţat doamna directoare a centrului, scriitorul vostru preferat, Petre Crăciun şi-a tradus cărţile în alfabetul Braille. De câteva zile el a devenit prietenul nostru şi ne-a adus în dar o mulţime din noile cărţi şi foarte multe audiobook-uri. Începând de acum le puteţi citi şi asculta ori de câte ori doriţi.





C piii, aflaţi deja la vârsta şcolară, se familiarizaseră cu alfabetul Braille şi degetele lor delicate silabiseau micile puncte în relief de pe paginile Cruciadei pisicilor, pătrundeau cu Andersen în regatul poveştilor sau învăţau pe dinafară poezii din Taina ghemului de aţă. Uneori, întâmplările din cărţile vorbitoare ajungeau până la uşa unde Zuzu îşi aşezase boticul pe preş şi visa la vremurile când era o micuţă maidaneză fără niciun căpătâi. „ Ce viaţă de câine am avut!” îşi amintea Zuzu oftând prin somn. Am fost luată de lângă mama şi abandonată de stăpânii acesteia în mijlocul unui câmp de la marginea oraşului. Cu ochii migdalaţi, Zuzu îşi aminteşte cum maşina din care fusese aruncată se depărta în mare viteză. Pe cei patru fraţi ai mei îi adoptaseră vecinii cărora le murise sau le îmbătrânise paznicul gospodăriei. Pe mine nu m-au dorit pe motiv că eram neagră şi urâtă ca noaptea şi că peste un an doi o să le umplu curtea de bastarzi. Am avut noroc că fusesem deja înţărcată şi puteam să se hrăneasc cu o firimitură de pâine sau cu o picătură de lapte. Am rătăcit înfometată şi tremurând de spaimă printre ciulinii de pe câmpul unde am fost abandonată. A mîncercat să găsească drumul spre casă, dar mai rău m-am pierdut prin labirintul străduţelor de la periferie,şi, deseori, o chemam pe mama în ajutor schelălăind disperată. Câte un trecător grăbit mă privea cu milă, dar se depărta grăbit când încercam să mă agăţ de urmele sale. Alţii, fără suflet, mă loveau şi mă alungau cu vorbe dureroase:





—Pleacă, potaie, nu vezi cât eşti de urâtă!





“Câte vârfuri de pantof am îndurat, numai eu ştiu”, gemea tristă Zuzu.





În cele din urmă, după ce a studiat îndelung terenul, s-a adăpostit lângă groapa de gunoi. Îi plăcea să fie în compania oamenilor şi s-a bucurat când a văzut bărbaţi, femei şi copii ieşind din nişte barăci de carton învelite în celofan şi făcându-şi de lucru printre mormanele urât mirositoare. I-a trebuit puţin timp să priceapă că selectau plasticul şi metalele dintre gunoaiele multicolore printre care îşi mai găsea şi ea cîte ceva de mâncare. Oamenii gunoaielor munceau de dimineaţă până seara şi câştigau cât să trăiască de pe o zi pe alta. Se ţinea departe de bărbaţii cu feţele acoperite de bărbi aspre şi se apropia, la început mai rar, apoi din ce în ce mai des, de copiii, murdari din cap până în picioare de praf amestecat cu sudoare , ce scotoceau printre hârtii, cartoane şi peturi. Uneori scoteau la iveală o minge spartă, o maşinuţă fără roţi sau un căluţ fără picioare şi le ascundeau în sân în speranţa unui timp când ar fi avut răgaz să se joace. Cu Zuzu s-au împrietenit repede. Şi ei şi căţeluşa cea neagră tânjeau după un strop de afecţiune. Aşa l-a cunoscut pe micul Edi, care, împărţea cu ea fructele stricate sau cojile de pâine mucegăite adunate dintre gunoaie. Eduard a botezat-o, după ce, mai întâi, a întrebat-o:





—Cum vrei să te cheme? Ţi-ar plăcea să ţi se spună Zuzu?





În urechile bulgărelui negru sunetele rostite de băiat au sunat ca un zornăit de monede vechi. I-a plăcut, a mişcat capul de sus în jos şi, de atunci, ori de câte ori băiatul o striga alerga spre el oricât de departe ar fi fost. Eduard îşi odihnea mâinile trecându-le prin blana ei, o curăţa de ciulini, de căpuşe sau de purici. Recunoscătoare, Zuzu, se ghemuia lângă picioarele bătătorite ale băiatului, care nu cunoscuseră, încă, mângâierea unor încălţări luate din magazin. Din grămada de gunoi mânca, se încălţa şi se îmbrăca.





Spre seară, muntele de gunoi rămânea aproape pustiu. Doar şobolanii şi alte rozătoare se mai bucurau de ospitalitatea lui. Bărbaţii, femeile şi copiii se retrăgeau în barăcile din carton, care în timpul nopţii semănau cu nişte ciuperci uriaşe. Eduard locuia împreună cu bunica şi alţi doi fraţi mai mici. De părinţii săi nu mai auzise nimic de luni bune. Se rătăciseră pe undeva prin Europa.





Lângă groapa de gunoi, timpul părea că rămâne pe loc. Fiecare zi şi fiecare seară semănau izbitor una cu cealaltă. Monotonia era întreruptă de sosirea maşinilor care descărcau gunoiul sau de certurile şi bătăile dintre locatarii ameţiţi de aburii băuturii. Într-o astfel de încăierare Zuzu primise un bocanc în ochiul drept, care de atunci îi supura continuu. Cârpa murdară pe care o folosea Edi când îi ştergea puroiul îi făcuse mai mult rău decât bine. Când băiatul şi ai lui dormeau, căţeluşa neagră păzea cu străşnicie adăpostul apărându-l de eventualii intruşi ai nopţii. La post se afla căţeluşa i în seara când a început furtuna. Când îşi aminteşte începe să mârâie şi să privească în sus cu teamă. Aleargă ca o besmetică, de mai multe ori, în jurul clădirii centrului şi numai după aceea se linişteşte. „Totul este bine acum” şi-a zis Zuzu,,care odată cu lecţiile de dresaj beneficiase şi de şedinţe de psihoterapie. Acum nu mai urla la cea mai mică schimbare a culorii cerului şi nici la orice zgomot ciudat pe care îl auzea. Învăţase să deosebească legiunile de nori întunecaţi şi furioşi ce-şi zdrăngăneau cu putere săbiile şi suliţele când plecau la război de norişorii adolescenţi, inofensivi ce se jucau de-a hoţii şi gardiştii prin cotloanele cerului. Şi era convinsă de faptul că o furtună cât de mare ar fi fost nu era un pericol pentru stabilitatea centrului. Clădirea trainică şi bine fixată în pământ nu se putea transforma în paraşută aşa cum s-a întâmplat, în noaptea de care nu voia să-şi mai aducă aminte, cu adăposturile din carton ce au fost făcute una cu pământul. Fulgere şi tunete brăzdau cu putere cerul. Vântul sufla cu o forţă nemaivăzută. Urletul său era acompaniat de un cor de ţipete şi vaiete omeneşti. Zuzu s-a adăpostit în groapa pe care i-o săpase Edi cu câtva tim în urmă. Când s-a sfîrşit stihia, peste tot erau numai gunoaie; nici-o urmă de cătunul cu căsuţe din carton şi celofan. „Ce s-a întâmplat cu Edi?” s-a întrebat.



Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite