Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Cowboy de ocazie - Fragment din volumul, în pregătire, „Locul unde întorc uliii” de Dan Hașdean




Mă întâlnesc pe holul școlii cu vechiul prieten, vecin și fost coleg de clasă. Abia ne recunoaștem. Vârsta și-a spus cuvântul în kilograme și fire de păr alb, la amândoi deopotrivă. El, Adrian, are o misiune bine definită, în ziua aceasta, ce nu-i permite prea mult timp liber. Eu, un simplu „vizitator”, presat la rându-mi de micile probleme, inerente, ale zilei. Cu toate acestea nu ne putem abține să nu facem câțiva pași pe holul școlii, regăsind uși atât de cunoscute, povestind despre foștii noștri profesori și întâmplări năstrușnice.



-Aici a fost sala de clasă unde ne-am despărțit de învățătoarea noastră din primele trei clase. A ieșit mai apoi la pensie, îți amintești?



-Cum aș putea să uit? Apoi, parcă pentru a trece mai ușor peste despărțirea de dascălul din a doua generație de învățători din sat, am fost mutați în clasa aceea. Chiar mama ta ne-a fost învățătoare pentru un an.



-Da, deși pentru mine a fost mai greu să o am ca învățătoare chiar pe mama. Îți amintești de întâmplarea cu lasoul?



Sigur că mi-am amintit. Cum puteam să uit?



*



Clasa a IV-a. Nu știu din ce cauză, în clasa noastră erau fete dublu față de numărul băieților. Și nu doar atât. Jumătate dintre băieți eram mai mărunței, iar ceilalți potrivit de făcuți. Doar unul, Gheorghe, era mai pe măsura fetelor, care parcă o luaseră razna ca dezvoltare. În pauze, dacă nu eram destul de grijulii în a ne adresa, lor fetelor, ne trezeam înghiontiți, deloc politicos, de vajnicele noastre colege. Îi invidiam pe cei din clasa paralelă unde propoirțiile erau total invers.



Singura noastră „scăpare” era Gheorghe, nepotul unui renumit om al pădurii, despre care am amintit mai sus, într-o altă povestire. Era cel mai în măsură să ne apere „demnitatea” noastră de băieți. Problema era că, calmul lui era direct proporțional cu statura impresionantă și puterea lui, așa că rar îl puteam atrage de partea noastră când era vorba despre un „conflict” între cele două părți: băieții și fetele.



Într-o pauză, ca toate celelalte, băiatul poștașului, unul dintre primii copii cu acces la un televizor și permanent prezent la proiecția filmelor la cinematograful satului, ne arată ultima lui găselniță. Un lasou, confecționat dintr-o sfoară, destul de grosuță, suficient de lungă, cu un laț bine măiestrit. Ne explică cum, cu ceva asemănător, cowboy-i din filmele văzute de el, prindeau vitele, mai întâi rotindu-l prin aer, apoi lansând lațul către animalul vizat să fie prins.



Stăm în jurul lui cu gurile căscate, imaginându-ne și minunându-ne, cât de simplu se poate prinde o vită, iar noi când le scăpăm, prin curte sau grădină, ne scoatem sufletul alergând după ele.



Colegul inventiv, învârte prin aer lasoul să ne arate mai explicit cum se mânuie. Din greșeală atinge o colegă, mai „făcută”, care nici una nici două îl și „altoiește” cu o palmă după cap.



-Vezi ce faci cu șfara aceea că-mi scoți ochii!



Palma luată după cefaă a fost destul ca cele două tabere, de care am mai amintit, să se declare într-un conflict deschis.



-Aruncă lasoul, prinde-o! îl îndemnăm pe „cowboy”-ul nostru.



Fetele se grupează în colțul clasei începând să ne amenințe că dacă nu ne astâmpărăm o încasăm. Noi continuăm să-l îndemnăm pe cel cu lațul:



-Aruncă, prinde-le!



Lasoul e rotit prin aer și este aruncat, odată, de două ori... Fetele se apără, îndemânatic, cu mâinile prin aer, de sfoara cu laț la capăt. Tragem în gol de câteva ori. La ultima aruncare, una dintre colege întinde mâna mai tare și este prinsă în laț. Imediat, noi cowboy-i de ocazie, tragem de la celălalt capăt. Fetele țipă și o țin pe colega lor prinsă de mână. Sunt mai multe, mai puternice și ne depășesc ca forță. Gheorghe, nepotul haiducului, stă liniștit în bancă de parcă nu este în clasa noastră. Strigăm la el să ne sară în ajutor, dar lui nici nu-i pasă. Cel mai probabil încerca să repete lecția în gând, pentru ora ce urma, acasă neavând prea mult timp liber pentru învățat.



-Vino Gheorghe și ne ajută, vino băăă! strigăm la el.



În zadar. Gheorghe își vede de-ale lui.



-Vino băi Focar fricos! strigă unul.



Din câteva vorbe l-a atins la coarda sensibilă de două ori. Prima dată că nu-i plăcea să fie poreclit după renumele străbunului lui și a doua, a fost numit fricos.



Se ridică hotărât chiar în clipa când eram pe punctul să ne fie smuls lasoul din mâini, de grupul fetelor. Prinde de capătul sforii, pune un picior într-o bancă și trage. O mișcare de o clipită și inevitabilul s-a produs. Fetele nu pot face față forței lui Gheorghe, susținută cu zel și de noi ceilalți, și scapă sfoara. Rămâne în laț doar mâna colegei prinse, dar și ea face cumva și trage mâna prin mâneca puloverului și rămâne în laț doar mâneca. Noi, bucuroși de ajutorul „Goliatului” nostru, tragem cu nădejde și deodată... mâneca puloverului cedează, cu un pârâit scurt, de la cusătură, rămânând în lațul tras de noi. Privim tâmp la mâneca hainei, apoi la fata care începuse să plângă țipând:



-Mi-ați rupt flaneaua, na, să vedeți ce pățiți!



O hăinuță, oricât de sărăcăcioasă ar fi fost, la vremea aceea avea valoarea ei.



Clasa noastră era destul de departe de cancelarie, dar se pare că întrecusem măsura cu gălăgia, că nici nu apucăm să ne dezmeticim din grozăvia ce tocmai o săvârșisem și numai ce ne pomenim cu învățătoarea în cadrul ușii.



-Ce se întâmplă aici? întreabă tovarășa, nedumerită.



-Tovarășa învățătoare, băieții mi-au rupt flaneaua! se plânge pe bună dreptate fata.



Suntem încolonați, noi băieții, ca la ora de sport și duși direct la cabinetul de biologie. Acolo, aliniați, fără să mai fim întrebați altceva, suntem îndemnați să ținem palmele la vedere. Zece linii la o palmă, și zece la alta. Adrian era la capătul șirului. Acum ne-am convins că, fiind băiatul învățătoarei, era și privilegiat. Douăzeci la o palmă, și douăzeci de linii la cealaltă. Procedeul se repetă. Încă zece la o palmă și zece la cealaltă. Ne ardeau palmele de usturime și ne dăduseră lacrimile. Adrian a încasat aceiași serie de douăzeci și s-a dovedit cel mai bărbat dintre toți. Nu a scos un icnet și nu a vărsat o lacrimă.



Era băiatul învățătoarei, sau nu?

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite