Cum ne-a dezvățat bunica de fumat, de Alexandru Plăcintă




Mi s-a întipărit pentru totdeauna în memorie, cum bunica, încă din fragedă copilărie, mi-a tăiat pofta de fumat...


Iată cum s-a întâmplat.


Era spre sfârșitul verii. Eu cu fratele, crezând că suntem singuri în ograda şi gospodăria bunicii, am pus la cale să ne facem țigări din frunze de salcâm, de pe o ramură, care era deasupra cuptorașului și se uscase înainte de vreme de la fumul acestuia.


Am strâns atâtea frunze cât am chitit să ne ajungă pentru realizarea planului. Le-am mărunțit, apoi le-am așezat pe bucățele de hârtie de ziar și cum puteam mai bine le-am răsucit.


Rezultatul a fost uimitor! Nu erau ca cele produse la fabrică, dar nu arătau rău! ”Şi ce facem mai departe?”, ne-am întrebat. Am hotărât să le încercăm la gust...


Vă spun sincer, ca la spovedanie, până acum îmi stă în fața ochilor lumina vie de la capătul acelei ţigări mari cât un picior de iepure, când trăgeam fum din ea!


Bunica, fiind în preajmă, în tinda casei, spre marea noastră mirare, a simţit pe dată mirosul înţepător al fumului de frunze.


... Ce-a fost mai departe, după ce a observat acel tablou interesant pentru noi şi ciudat pentru ea, e greu de imaginat... Nu țin minte momentul, cum am reuşit să fugim prin portiţă, dar am reținut bine cum alergăm din toate puterile pe ulița satului...


Bunica mai târziu cu umor îşi amintea acel caz... Ea curăţa cartofi, pe care îi ţinea în pestelcă... Cum numai ne-a observat cu ţigările la gură, s-a repezit în fuga mare să ne prindă, aruncând în noi cu cartofi unul după altul...


Nici până acum nu mă pot dumeri cum fugea atât de repede. Şi încă cu cartofi în pestelcă. Câtă îndemânare! Să arunci cu cartofi, alergând, şi să nimereşti în ţintă!? Probabil, toți trei arătam interesant dintr-o parte! Până când n-a golit pestelca nu s-a lăsat. Dar cartofi erau mulțișori. Sărmanul de mine! Câte vânătăi aveam pe corp. Fratele a scăpat mai uşor. Este mai mare şi fugea mai repede. Fiind cu mult înaintea mea, în el nimereau numai cartofii mărunţi. De atunci n-am mai fumat şi n-am încercat niciodată.


Mai târziu, îmi era tare milă de bunica pentru că i-am făcut o neliniște sufletească atât de mare. Am înțeles că această supărare a ei a fost pentru că ne dorea binele. Cum se spune, nu este rău fără bine, de aceea mă gândesc, că indignarea bunicii a fost o lecţie pentru întreaga viaţă...


Fireşte, că eu și cu fratele eram ascultători, dar eram, totuşi, copii şi am lăsat după sine ceva interesant şi copilăresc...


Avem ce ne aminti... Şi de fiecare dată, când ne întâlnim, ne amintim diferite momente din copilărie... Și de fiecare dată ne amintim de ea, care a fost o femeie deosebită.

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite