Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

DIMINEAȚĂ DE VARĂ..., o povestire de Monica Rohan (partea a II-a)




Strada era toropită de căldură. În umbra porților, găinile cârâiau moleșite. Câinii, ascunși în întunecimea cuștilor, nu se mai sinchiseau să latre rarii trecători.



Sandalele îl stânjeneau, aproape că-i săreau din picioare la fiecare pas. Copilul se descălță și merse cu picioarele goale prin pulberea fierbinte. În dreptul fântânii se opri. Erau adunate acolo o mulțime de vrăbii. Se îmbulzeau în pata umedă, își frecau burțile de pământul udat, se zbârleau, își scuturau aripile.



Copilul pompă litri de apă, cu care stropi abundent pământul încins de căldură și cimentul din jurul fântânii. Păsările îi mulțumiră în felul lor. Într-o clipită se adunară vrăbiile din toate părțile și invadară „scăldătoarea”.



Ajuns în iarbă, Copilul călcă mai încet, cu fereală parcă. Iarba era opărită de căldură, pleoștită, pe alocuri arsă și uscată. Totuși, pământul protejat mai păstra un pic de răcoare. Mersul prin iarbă, moale, înfundat, liniștit, era foarte plăcut. Trecu un tren, iar Copilul îi făcu semn cu mâna, deși nici măcar un călător nu se ivi din dosul perdelelor trase.



Apoi ajunse la râu și lipăi o vreme peste pietrele fierbinți, de-a lungul apei. Nu mai avea niciun chef să-și meșterească o undiță. Așezat pe un pietroi, cu picioarele în undele călduțe, Copilul privi luciul jucăuș al apei. O vreme se lăsă furat de aruncatul pietrelor, de număratul „ceasurilor” săltând din valuri. Alegea pietre turtite ca niște plăcinte, pietre ce lunecau parcă deasupra apei, sărind de câteva ori în aer înaintea scufundării lor printre șlefuitele surate lunecoase de pe fundul râului.



O fetiță, cuprinsă de valuri până la brâu, se scălda bucurându-se zgomotos. Îi străluceau puternic părul ud și pielea lucioasă. Copilul o strigă, dar ea nu-i răspunse. Era preocupată de jocul ei, părea că nu-l auzise și nici nu-l văzuse. Copilului îi încolți în căpșor ideea că ființa din apă s-ar putea să nu fie o fetiță obișnuită, poate că partea cufundată în valuri era o jumătate de pește. Auzise el că există și astfel de făpturi, numite sirene. Îl chinuia gândul că această fetiță este o sirenă. Așteptă ieșirea ei din apă, dar fetița nu se mai sătura scăldându-se. Îl învinse curiozitatea și se duse la ea. Fetița se bucură nespus văzându-l și îi povesti încântată despre locul minunat de zbenguială ce-l găsise în curenții mângâietori.



-Cum o cheamă pe păpușa ta? întrebă Copilul zărind păpușa mică, de cauciuc.



-O cheamă Sorina.



-Sirena? tresări Copilul.



-So-ri-na! îl corectă fetița.



-Dar pe tine?



-Pe mine tot Sorina, răspunse fetița. Ea este Sorina-mică și mai am acasă pe Sorina-mare, dar cea mare nu face baie, pentru că se topește. Este atât de frumoasă Sorina-mare, continuă fetița, cu mândrie. Nici nu-ți poți închipui! Are obrazul de carton colorat și lucios, are bucle blonde și rochiță înfoiată, roșie și cu buline. Tu ai multe păpuși?



-Eu am cinci melci adevărați, un borcan cu peștișori, iar mai demult am avut și un pui de vrabie, se lăudă Copilul.



-Mâine să vii să mi-i arăți! ceru fetița.



Se jucară împreună, deveniseră buni prieteni. Pe Copil însă îl chinuia gândul său cu sirena. Ar fi vrut să-i vadă Sorinei picioarele, ori frumoasa coadă de pește, dar fetița nu ieșea deloc din scăldătoarea cu unde liniștite, ca o covată pavată cu nisip. Bălăcindu-se în apa răcoros-călduță se simțea în largul ei, stropea, isca valuri cu palmele, se afunda în unde până la gât, uneori dispărea cu totul sub apă. Atunci Copilul aștepta cu mare emoție ieșirea ei la mal. Îi era teamă să nu dispară, să nu plece în casele de mărgean de pe fundul apelor, iar el să n-o mai regăsească niciodată. Chiar numele ei semăna atât de mult cu al sirenei! Fetița aceasta avea gene nefiresc de lungi și mătăsoase, ca niște alge, ochii ei erau foarte limpezi, obrazul foarte vesel și foarte frumos. Copilul ar fi fost nefericit, dacă s-ar fi întâmplat să n-o mai revadă.



-Mâine te găsesc tot aici? îndrăzni el.



-Desigur! îi răspunse Sorina. Dar te rog să nu uiți melcii. Doresc atât de mult să-i văd și eu!



Copilului îi era necaz pe timpul care de această dată trecuse necruțător de repede. Se făcuse târziu, părinții lui se întorceau de la serviciu.



Pe Sorina o lăsă în același loc, unde o aflase jucându-se cu apa sclipitoare și cu păpușa ei. Sigur că mâine va veni mai devreme la râu. Va aduce și melcii, iar dacă Sorina îi va îndrăgi, o să-i dăruiască melcul 3 și melcul 5, câștigătorii întrecerii din acea dimineață.



Doar el e împăratul melcilor și poate să facă astfel de daruri...







Povestea a fost publicată în volumul ÎMPĂRĂȚIA DE VIS.



Reproducerea textului, numai cu acordul autorului. M.R.


Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite