Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Discuții de suflet, povestire de Alexandru Plăcintă




Timpul a trecut repede de la acea zi luminoasă şi neuitată – botezul! Grigoraş are deja şase anişori. El priveşte lumea înconjurătoare aproape ca un matur. Despre multe fapte judecă serios în felul său, uimindu-i pe cei apropiaţi cu „descoperirile” sale de sine stătătoare.


Îndeosebi, frecvente şi pline de încredere erau discuţiile lui Grigoraş cu tăticul. Dar în multe seri, când se eliberau mai devreme de la serviciu, ambii părinţi discutau îndelung cu fecioraşul drag. Îl priveau şi-l susţineau în jocurile sale interesante. Îl admirau şi se bucurau nespus de mult, când el, cu mânuţele sale, mici şi îndemânatice, construia cu uşurinţă piramide şi cetăţi din cubuleţe ori se juca cu ursuleţul blănos şi drăgălaş...


Într-o seară, oprindu-se din jocul cu maşinuţa sa preferată, Grigoraş i se destăinui tăticului:


Tăticule, la grădiniţă, în grupa noastră, este un băiat mare şi gras, de care se tem toţi copiii.


De ce, Grigoraş, vă temeţi de el? V-a bătut, v-a speriat, a strigat la voi?


N-a pus mâna pe nimeni, tăticule, pentru că educatoarea tot timpul era în preajmă... Dar el mereu se uită la noi ca un lup... şi dacă ea ar lipsi o vreme, cred că ne-ar bate măr pe toţi laolaltă.


De ce v-ar bate? Ia-ţi făcut vreun rău?


Nu i-am făcut nimic, tăticule. Ne-ar bate de aceea că el e rau.


Grigoraş, dragul meu, dacă e înalt şi gras, asta nu înseamnă ca va îndrăzni să întindă mâna la voi...


Tăticule, aşa-i că tu eşti cel mai puternic: poţi trânti urşi... nu ai teamă de lei şi tigri...


Fecioraşule, noi, părinţii, pentru copiii noştri, putem trânti urşii... Dacă e nevoie, ne luptăm cu tigrii şi chiar cu leii.


Ştii, tăticule, cu vreo cinci zile în urmă, întâmplător, am vorbit cu acest băiat rău.


Despre ce aţi discutat, Grigoraş?


Iată, cum a fost... Violeta, o fetiţă din grupa noastră, pe care o cunoşteam puţin, s-a apropiat de mine şi mi-a zâmbit. Eu nu i-am răspuns. M-am gândit: „De ce oare îmi zâmbeşte? Nu cumva e o prostuţă?”. Ea, însă, din nou mi-a zâmbit şi m-a privit îndelung. De data asta, i-am răspuns cu un zâmbet. Atunci Violeta a venit mai aproape şi mi-a întins mâna. Am crezut că vrea să-i dau maşinuţa cu care mă jucam.


I-ai dat-o, fecioraşule? l-a întrerupt taică-său.


I-am dat-o, a răspuns Grigoraş.


A luat-o? a întrebat tăticul.


A luat-o, dar a pus-o înapoi pe masă. Apoi iarăşi mi-a întins mâna. Ştii, tăticule, i-am răspuns – am apucat-o de mână. Atunci Violeta a zâmbit fericită. Mi-a mai spus ceva, dar nu ţin minte ce. Am mers cu ea ţinându-ne de mâini prin toată sala în care se jucau copiii. Să fi văzut, tăticule, ce interesant a fost! Ei s-au oprit de jucat, s-au ridicat pe rând în picioare şi ne petreceau cu privirea pe noi doi. Aşa mergând, am ajuns în faţa lui – a celui mai înalt şi puterinc băiat din grupa noastră, pe care copiii ştii cum îl poreclesc?


Cum, Grigoraş?


Sfarmă-Piatră. Toţi copiii aşteptau să vadă ce va urma... Dar eu... eu voiam să fug înapoi, acolo unde mă jucam cu maşinuţa. Dar nu puteam, pentru că Violeta mă ţinea strâns de mână. Şi ce crezi, tăticule, că s-a întâmplat?


Ce s-a întâmplat, Grigoraş? Te-a lovit?


Nu m-a bătut. Am vorbit cu el. Am vorbit frumos.


Ai procedat corect, fecioraşule!


Ştii, tăticule, el mă privea de sus, de la înalţimea lui... În acele momente, probabil, se credea învingător. Însă n-a fost să fie. Ne-am înţeles din vorbă şi priviri. Ştii ce i-am spus?


Ce i-ai spus, Grigoraş?


Tu eşti înalt şi puternic, iar eu ştiu să construiesc piramide şi cetăţi. Ce zici dacă am fi prieteni? Tăticule, nu-ţi închipui cât de mult s-a bucurat! Ştii ce am înţeles?


Ce, Grigoraş?


Că nu este atât de rău precum credeam noi... Atunci am înţeles ceva foarte important!


Interesant, ce-i acel ceva, Grigoraş?


Că nici eu nu sunt aşa cum mă credeau aproape toţi copiii, în afară de Violeta... De atunci el, acest Sfarmă-Piatră, pe care-l cheamă Gelu, a devenit prieten cu mine şi cu toţi copiii din grupa noastră. Cât e de bine acum la grădiniţă, tăticule! Când vei veni, ţi-l voi arăta...


Neapărat! Ce minunat eşti, fecioraşule! Cred că acum ai înţeles că puterea i se dă omului nu pentru a se bate şi a-şi arăta superioritatea în faţa altora, ci pentru a munci, a face un lucru fizic, a-l ajuta şi a-l apăra pe cel mai slab. Acel care are putere trebuie s-o poată stăpâni. Îar dacă nu ştie, nu poate, ori uită, este pedepsit.


 


Povestire din cartea “File din viata lui Grigoraş”. Reproducerea numai cu acordul autorului.


 

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite