Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Fata cea frumoasă şi fântâna cu apă tulbure, un basm de Petre Crăciun




        În urmă cu mult amar de vreme trăia o fată aşa de frumoasă încât bunii ei părinţi nu se mai săturau privind-o, iar străinii îşi făceau dinadins drum prin locurile acelea pentru a se bucura de înfăţişarea ei. Când era de zece ani, se opreau păsările cântătoare din trilul lor ca să o vadă, la doisprezece ani până şi florile se întorceau după ea, iar când împlini cincisprezece, soarele şi luna de pe cer zăboveau deasupra casei dumisale, nădăjduind să-i vadă chipul la fereastră.


Peste încă doi ani, fata cea frumoasă era numai bună de măritat. Veneau flăcăi din toate colţurile lumii, chipeşi şi viteji cum nu se mai aflau alţii pe pământ, pentru a o cere de soţie dar, fie că erau oameni simpli ori feciori de împăraţi, ea îi îndepărta cu aceleaşi cuvinte:


- Mulţumesc ţie, flăcău frumos şi viteaz, pentru cinstea pe care mi-o faci, dar nu a venit încă vremea măritişului meu.


Rând pe rând, peţitorii plecau pe la casele  lor, mâhniţi şi copleşiţi de un dor nespus pentru minunata fecioară.


Săptămână după săptămână şi lună după lună, timpul zbură şi mai rămăseseră câteva zile până când fata avea să împlinească optsprezece ani. Cu trecerea vremii, devenea tot mai abătută şi mai străvezie.


- Copila mea, o întrebă iubitoarea sa mamă, cum pot să-ţi fiu de trebuinţă? Spune-mi, rogu-te, ce gând te frământă?


- Buna mea mamă, nici eu nu pot găsi un răspuns lămurit, oricât aş încerca. Ceea ce ştiu este că de fiecare dată când ne calcă pragul câte un peţitor aud o voce necunoscută zicându-mi: ,,Mai aşteaptă, nu te grăbi…, timpul tău încă nu a sosit”. Ascult vocea aceea străină şi nu găsesc niciodată putere pentru a-i încălca îndemnul. Aşa se face că am îndepărtat toţi peţitorii, cu toate că printre ei se afla şi un fecior de împărat de dorul căruia mă usuc.


Auzind cuvintele, femeia se îndureră, o mângâie şi îi zise:


- Să faci bine, frumoasa mea copilă, şi să pleci mâine, cum s-o lumina de ziuă, pe firul apei în sus, cale de trei sate. Într-un luminiş, la marginea apei, îşi are coliba o femeie tare bătrână. Din pricina anilor, oamenii spun că ar fi cu numai două zile mai tânără decât pământul. Mergi cu nădejde la ea şi povesteşte-i de-a fir a păr tot ceea ce simţi. Poate se va milostivi şi te va ajuta să-ţi regăseşti liniştea.


În noaptea ce urmă, fata se culcă cu inima uşoară. Cum se crăpă de ziuă, apucă pe firul apei în sus şi merse cale lungă până ce văzu în depărtare căsuţa bătrânei.


- Bine te-am găsit sănătoasă, mătuşico, zise fata.


- Bună să-ţi fie inima, dar ce vânt te-a adus încoace?


- Vânt rău, mătuşo. Iacă, de la o vreme aud o voce necunoscută ce îmi porunceşte să-mi alung toţi peţitorii. Ce poate să fie? Nu cumva vreun duh necurat şi-a făcut sălaş în sufletul meu?


- Mută-ţi gândul de la aşa ceva pentru că nu te-a înstăpânit nici un duh necurat! Ascultă mai bine o poveste pe care am auzit-o demult, demult, în pruncia mea.


*


Cică, în vremurile îndepărtate, oamenii de pe aceste meleaguri aveau o fântână cu apă aşa de bună şi de rece, încât veneau şi străinii ca să guste câte o gură, măcar şi numai în zilele de sărbătoare. Pasămite, apa avea o virtute ascunsă aşa încât toţi sătenii erau veseli, sănătoşi şi plini de vigoare. Într-una din zile, toate acestea au dispărut ca prin farmec. Venind ca de fiecare dată să cureţe fântâna, îngrijitorul a găsit-o cu apa tulburată. Multe au făcut oamenii pentru a o limpezi, dar toate au fost zadarnice. De atunci, nimeni nu a mai gustat din apa ei, iar veselia s-a dus pe pustii. Puţini au cunoscut taina. Iat-o: îngrijitorul fântânii avea o fată frumoasă cum nu se afla alta în toată împărăţia. Cât era ziua de mare, ea îşi oglindea chipul încântător în apa cristalină. Azi aşa, mâine aşa, fântâna, care nu era, vezi bine, ca toate celelalte, ci avea suflet precum fiinţele omeneşti, a prins drag de fată. Pe negândite, omul a hotărât să-şi dea copila după un flăcău bătrân, rău la suflet şi urât ca Necuratul, însă bogat în vite şi pământuri. În ziua în care s-a făcut nunta nefericitei fete, fântâna s-a tulburat şi, de atunci, aşa a rămas până astăzi. Legământul ei este să nu se limpezească decât atunci când o altă tânără, la fel de frumoasă ca cea dintâi, şi un flăcău pe potrivă îşi vor oglindi în apa ei chipurile îndrăgostite. Ani nenumăraţi au trecut şi iată că abia acum s-a născut fata aceea. Tu eşti.


- Eu? Vai, mătuşico, de-ai ştii cât de fericită sunt! Prin urmare, vocea pe care o auzeam…


- Era a duhului fântânii. Mergi acasă şi trimite după peţitori. Oglindiţi-vă chipurile, iar atunci când apa se va limpezi, să fii încredinţată că ai găsit flăcăul cel mai potrivit pentru tine.


- Mulţumesc pentru taina pe care mi-ai dezvăluit-o, spuse fata, apoi o îmbrăţişă pe bătrână şi plecă degrabă spre casă.


- Slavă Domnului, se bucură mama copilei. De acum, tragem nădejde că nu va mai trece mult şi te vei îndrepta spre altar.


- Cât aş vrea ca cel ales să fie feciorul acela de împărat de dorul căruia mi-am pierdut liniştea! îşi împărtăşi fata dorinţa.


La căderea serii, femeia spuse omului său:


- Bărbate, să faci bine şi mâine să pleci neîntârziat pentru a duce vestea peţitorilor. În ziua în care copila noastră va împlini optsprezece ani, flăcăii care au vreo nădejde cât de mică, să vină la fântâna cu apă tulbure.


Nici nu cântaseră toţi cocoşii, când omul nostru plecă de acasă. Merse către apus, apoi către răsărit, dar nu uită să treacă nici pe la peţitorii care locuiau spre miazăzi şi miazănoapte. În chip deosebit se osteni să ajungă la împărăţia acelui fecior de crai care plăcuse aşa de mult fetei.


- Mare bucurie ne face această veste, spuseră împăratul şi împărăteasa. Nici nu mai trăgeam nădejde să-l vedem vreodată tămăduit pe feciorul nostru.


Mulţumit de treaba făcută, omul se întoarse la casa lui.


Timpul făcu ce făcu şi zbură mai repede, aşa încât veni şi ziua aleasă. Cei trei se gătiră în straie de sărbătoare şi plecară spre locul cu pricina.


- Bine aţi sosit, i-au întâmpinat flăcăii ce veniseră până în ziuă sau chiar cu o seară înainte.


Erau aşa de chipeşi şi de voioşi, încât cu mare greutate ai fi dat pe vreunul la o parte.


Fata cea frumoasă îi întâmpină, vorbindu-le cu glasul ei îngeresc:


- Dragii mei voinici, o minte omenească ar sta mult în cumpănă până să aleagă pe unul dintre voi, pentru că, după cum văd, sunteţi cu toţii chipeşi şi destoinici. Să lăsăm fântâna să aleagă în locul meu! Sunt încredinţată că ea va face alegerea cea mai nimerită.


În timp ce vorbea, fata îl căuta din priviri pe frumosul şi plăcutul fecior de împărat, dar în zadar… Parcă intrase în pământ.


Cu inima îndoită, îl luă cu sine pe cel dintâi flăcău şi merseră împreună la fântână. Când şi-a oglindit chipul, apa s-a limpezit dintr-o dată. ,,Acesta să fie viitorul meu soţ?”, se întrebă cu îngrijorare fata. Apoi se uită în dreptul băiatului şi văzu că acolo apa era tot aşa de tulbure. Încurajată de ceea ce descoperise, merse la fântână cu cel de-al doilea fecior şi lucrurile se petrecură ca şi prima dată. La fel s-a nimerit şi când a mers cu cel de-al treilea, cu cel de-al patrulea şi cu cel de-al patruzeci şi patrulea. De fiecare dată, fântâna se limpezea în dreptul fetei şi rămânea tulbure în partea cealaltă. Ba încă se întâmpla uneori – când flăcăul era mai urâţel – ca apa să se tulbure şi mai straşnic.


Uite aşa timpul trecu şi tinerii se perindară cu toţii prin faţa fetei.


Târziu, când nimeni nu mai aştepta, iată că sosi şi chipeşul fecior de împărat, cu hainele rupte şi calul spumegând. Pasămite, îi ieşise înainte o bandă de tâlhari de care scăpase numai datorită puterii braţului şi agerimii minţii.


Tare mult se bucură fata cea frumoasă când îl văzu. Îi ieşi în întâmpinare şi, luându-l de mână, îl duse şi pe el înaintea fântânii. Ce să vezi? Cât ai clipi din ochi, apa se limpezi în amândouă părţile, lăsând să se vadă chipurile celor mai fericiţi oameni din lume. Abia apucă să îşi îmbrăţişeze alesul când, din afundurile fântânii, se auzi pentru ultima dată glasul pe care fata îl cunoştea aşa de bine:


- De mult amar de vreme aştept clipa asta, dar nu-mi pare rău. Sunteţi mai frumoşi decât soarele şi mai buni decât pâinea scoasă din cuptor. Poate numai apa mea să mai fie aşa de bună. Fiţi primii care:


          Beţi din apa rece ca gheaţa,


          Şi fiţi binecuvântaţi toată viaţa!


Au gustat grabnic din apă şi au văzut că, într-adevăr, era cel mai minunat lucru din lume. Apoi s-au grăbit să înceapă pregătirile de nuntă.


Şi uite aşa, fata cea frumoasă deveni soţia chipeşului fecior de împărat, iar fântâna cu apă dulce şi limpede îşi revărsă de atunci toate virtuţile asupra oamenilor care reînvăţară, după atâta vreme, să preţuiască binefacerile veseliei şi ale fericirii. (Foto: Muzeul Satului)


Basmul face parte din volumul Floarea intelepciunii si iarba puterii. Reproducerea numai cu acordul autorului

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite