Fata pădurarului (Basm), de Maria Tirenescu




Demult, demult, într-o pădure puţin umblată, trăia un tăietor de lemne cu familia lui. Avea o soţie harnică, două fete frumoase şi cuminţi şi un băiat harnic şi serios. Copiii erau crescuţi şi educaţi cu drag.  Mama lor îi învăţa cum să se poarte, cum să fie utili gospodăriei, îi învăţa să citească şi să socotească.
În fiecare dimineaţă, bărbatul pleca la lucru. Copiii şi mama lor rămâneau să hrănească văcuţa care le dădea lapte şi cele câteva găini ouătoare. Când vremea era potrivită, copiii lucrau în grădina de zarzavat. Erau foarte pricepuţi. Ceea ce nu puteau creşte sau lua din grădină sau pădure se găsea la câteva ore de drum, într-un sătuc. Acolo mergea tatăl. Ducea lemne şi fructe din pădure şi aducea ceea ce le lipsea în gospodărie.
Într-o dimineaţa, pe când bărbatul nu era acasă, mama copiilor se aşeză pe pat şi o chemă pe Măriuţa, cea mai mare fată a ei:
- Măriuţo dragă, mă simt rău. Poate voi sta toată ziua în pat. Voi ştiţi ce aveţi de făcut. Aveţi grijă de gospodărie şi veniţi din când în când la mine să vedeţi dacă am nevoie de ceva.
- Bine, mămucă! Vom face tot ce trebuie. Stai liniştită!
Măriuţa îşi luă în serios rolul de soră mai mare. Îşi împărţiră sarcinile în gospădărie, după puterile fiecăruia. Ceea ce era mai greu îi revenea Măriuţei. Fratele trebuia să vadă de văcuţă, sora cea mică avea în grijă pisica şi găinile. În plus, având mai mult timp liber, mergea să vorbească cu mama şi să le ducă noutăţile.
La amiază, după ce Măriuţa le dădu tuturor să mănânce, spălă vasele şi făcu ordine în casă, se aşeză pe prispă, rezemându-se de zidul casei, să se odihnească. Era obosită. Aţipi şi visă că un bătrân s-a apropiat de ea şi i-a spus că trebuie să fie foarte curajoasă. Mama ei va sta mai mult timp în pat şi se va face bine doar dacă o persoană din familie îi va aduce un măr din grădina unei bătrâne mofturoase care trăia într-un sat aflat peste două dealuri. Mărul acela avea putea să vindece orice boală. Ca să ajungă la măr, trebuia să stea o vreme în casa bătrânei şi să o slujească.
Măriuţa se trezi şi îi chemă pe cei mici. Le spuse:
- Dragii mei, eu am visat ce trebuie să fac pentru ca mama să se însănătoşească. Tata nu e acasă. Voi pleca, dar tu, Vasilică, ai grijă de tot ce e aici! Ştii ce trebuie să faci. Te va ajuta surioara noastră. Mâncare aveţi, în grădină nu sunt lucrări de făcut. Mâine vine tata şi va fi mai uşor. Eu trebuie să plec! Să fiţi cuminţi!
- Ce-i spunem mamei dacă ne întreabă unde eşti tu?
- Îi spuneţi că am plecat după vreascuri. Sau că sunt în grădină. Găsiţi voi ceva!
Măriuţa îşi pregăti nişte lucruri pentru drum şi plecă, nu înainte să se asigure că mama lor nu are nevoie urgent de ceva.
O luă fata pe cărarea care ducea spre dealurile pe care i le arătase bătrânul din vis. Şi merse, merse până se întunecă. Nu avea rost să umble noaptea. Îşi făcu un culcuş sub un stejar bătrân, îşi puse bocceluţa sub cap şi, fiind obosită, adormi. Îl visă pe bătrân:
- După cum văd, eşti o fată hotărâtă. Te aşteaptă greutăţi mari, dar le vei trece cu ajutorul prietenilor pe care ţi-i vei face pe drum. Acum plec. Să ai grijă şi să te gândeşti bine înainte de a face ceva!
Măriuţa se trezi. Soarele era de trei suliţe pe cer. Păsările cântau. Era frumos în pădure, dar ea era în misiune. Îşi scutură de frunze hainele, îşi aranjă baticul şi când să plece, văzu aproape de ea un pui de pasăre cu un picior rupt.
- Ce-ai păţit, dragă puişor? Unde ţi-ai rupt piciorul?
Puiul îi răspunse cu glas omenesc:
- Un băiat rău a tras cu praştia şi pietricica lui mi-a rupt piciorul.
- Stai cuminte, că îşi leg eu un beţişor şi vei putea să păşeşti!
Măriuţa rupse o bucată din batista ei şi-i înfăşură picioruşul, după ce îi puse un beţişor care să-i sprijine osul rupt.
- Să nu te superi! Eu trebuie să plec.
- Îţi mulţumesc, fată bună! Poate şi eu îţi voi fi de ajutor cândva. Sunt fiul împăratului păsărilor. Ţine pana asta şi, când vei avea nevoie de ajutor, să  o răsuceşti şi să spui: „Ajută-mă pasăre!”. Voi trimite ajutoare!
- Şi eu îţi mulţumesc, puiule!
Măriuţa plecă. Se opri lângă un izvor şi mâncă puţin. Când se aplecă să bea apă, văzu o broască aproape uscată:
- Broscuţo, ce ai păţit? De ce nu mergi să-ţi uzi pielea?
- Nu mai pot să merg! M-au ţinut în soare nişte copii şi nu mă mai pot mişca! Mă doare tot corpul! La fiecare mişcare, pielea mea se rupe.
- Te ajut eu!
Fata luă broscuţa în mână şi, când să-i dea drumul în apă, broscuţa îi spuse:
- Eu sunt fiica împăratului broaştelor. Ţine aceste fire de mătasea broaştei şi, când vei avea nevoie de ajutorul nostru să răsuceşti aceste fire. Îndată va veni cineva să te ajute!
Măriuţa aruncă broscuţa în apă. Aceasta îi făcu, cu o lăbuţă, un semn de mulţumire.
- Şi eu îţi mulţumesc, broscuţo!
Merse Măriuţa cât merse şi, la un moment dat, auzi un bâzâit. Privi în direcţia din care venea zgomotul şi văzu o albină care se străduia să iasă din balta în care o aruncase vântul. Fata luă o crenguţă de fag cu frunze şi o aşeză lângă albină. Obosită, albina făcu un efort şi se sui pe frunza cea mai apropiată. Dădu din aripioare, zbură pe o floare şi apoi spuse:
- Îţi mulţumesc, fată bună! Fără ajutorul tău nu reuşeam să mai ies din apă. Sunt fiica împărătesei albinelor. Te voi ajuta şi eu când vei fi la necaz! E suficient să iei floarea de muşeţel pe care stau eu acum şi să mă chemi. Voi veni cu suratele mele şi te vom ajuta!
Merse Măriuţa hrănindu-se doar cu fructele pădurii. Nu mai număra zilele de când umbla.
Într-o dimineaţă, zări o cocioabă. Imediat îşi dădu seama că e casa bătrânei pe care o căuta. Prinse curaj şi merse direct la bătrână.
- Bună ziua, mătuşă! Cum o duci?
- Bună ziua, dragă! Nu prea bine, că sunt bătrână şi nu mai pot lucra. Nu vrei să mă ajuţi în gospodărie?
Fata ştia cu cine are de-a face. Era învăţată să vorbească frumos cu oricine şi era harnică.
- Te voi ajuta câteva zile, dar nu mult. Trebuie să mă întorc acasă, la mama mea care nu se simte prea bine.
- Să-ţi spun ce trebuie să faci! Geamurile trebuie spălate, casa trebuie măturată şi trebuie să faci focul. Am şi o pisică bătrână căreia trebuie să-i dai mâncare atunci când eu nu sunt acasă. Te învoieşti?
Fata acceptă şi începu să muncească. Când termină lucrul, soarele dădea să apună. Merse puţin în livadă. Acolo, printre pomii încărcaţi de fructe era unul aproape uscat.
- Dragul meu, de ce suferi? Numai tu eşti bolnav…
- Draga mea Măriuţă, sunt plin de omizi şi nimeni nu mă poate curăţa.
- Te ajut eu, pomule!
Măriuţa scoase din buzunar pana primită de la fiica împăratului păsărilor. O răsuci puţin şi spuse:
- Vă rog, păsărilor, să veniţi! Am nevoie de ajutorul vostru!
În câteva clipe, un stol de păsări se aşeză pe pom şi-l curăţară. Fata le mulţumi păsărilor. Pomul vorbi din nou:
- Îţi sunt recunoscător, Măriuţo, pentru ajutor! Când vei pleca spre casă, să treci pe la mine să îţi dau un măr pe care să i-l duci mamei tale. Ai grijă să nu uiţi!
- Cum să uit? După măr am plecat eu de acasă, dar nu ştiam cum să-l găsesc. Voi veni negreşit!
 A doua zi, bătrâna îi spuse fetei că e mulţumită de curăţenia din casă, dar mai are câte ceva de făcut. Ea nu mai vede bine şi sunt câteva lucruri de reparat, de cârpit. Îi aşeză fetei în faţă un teanc de haine şi-i spuse că se va întoarce spre seară.
Măriuţa termină de reparat hainele şi ieşi din curte. Era atât de frumos în pădurea din apropiere! Afinele începeau să se coacă, păsările cântau, adia un vânt călduţ. Nu-i venea să intre în casă.  Dar omul mai face şi ceea ce nu vrea. Intră repede în casă.Văzuse că vine bătrâna.
- Sunt mulţumită de munca ta. Mâine poţi să pleci acasă. Dimineaţă te voi supune la o încercare şi, dacă reuşeşti, îţi vei alege singură răsplata pentru munca pe care ai făcut-o. Dacă nu reuşeşti, pleci cum ai venit.
Fata se culcă, dar adormi foarte târziu. Încerca să îşi imagineze ce mai poate născoci bătrâna. Se gândea la mama ei care stătea în pat, la fraţii ei care erau nevoiţi să muncească mai mult, la tatăl ei care era îngândurat şi nu mai putea să meargă la lucru...
Când răsări soarele, Măriuţa se trezi. Bătrâna îi dădu o bucată de mămăligă şi o cană cu lapte. Îi spuse că încercarea la care o supune este aceea de a deosebi care dintre două pisici foarte asemănătoare este a ei. Femeia o sfătui pe fată se plimbe puţin şi să revină pentru încercare.
Măriuţa culegea flori din poiană când îşi aminti de floarea de muşeţel. O scoase din buzunarul şorţuleţului şi o chemă pe fata împărătesei albinelor. Albinuţa veni foarte repede. Măriuţa îi spuse că are emoţii pentru ceea ce urma să facă.
- Nu te teme, fată cuminte! De dimineaţă, bătrâna a mâncat miere. Una dintre pisici va fi ea. Nu ştii că e o vrăjitoare?
- Nu ştiam…
- Du-te liniştită în casă şi priveşte bine pisicile. Sunt la fel. Pe cea care va sta liniştită să o iei în braţe. Cea care se agită şi dă cu laba după o albină e bătrâna.
- Am înţeles! Îţi mulţumesc, dragă albinuţă!
- Îţi mai dau un sfat: când femeia îţi va cere să alegi un obiect, să ceri o trăistuţă în care să spui că vrei să aduni fructe. Baba va insista să îţi dea ceva de valoare, bani, un colier, o diademă… Tu să nu primeşti!
Măriuţa întră în casă. Pe pat erau două pisici care semănau ca două picături de apă. Una stătea liniştită, iar cealaltă dădea din când în când cu laba în aer.
- Astăzi plec acasă. Vino, pisicuţo, să te mai ţin puţin în braţe!
Cealaltă pisică sări din pat şi, când atinse podeaua, se transformă în femeia care o angajase în urmă cu două zile.
- Văd că ai trecut şi această încercare! Înainte de a pleca acasă, poţi să alegi de pe masă un obiect ca răsplată pentru munca ta.
Fata privi cu atenţie obiectele şi găsi o trăistuţă frumos colorată. Îi spuse femeii că acel obiect e pe placul ei. Femeia se străduia să o ademenească cu altele, dar Măriuţa era de neînduplecat.
- Dacă numai asta vrei, ia-o şi mergi cu bine!
Fata îşi luă rămas bun de la bătrână şi porni la drum. Trecu prin livadă, aşa cum promisese. Mărul i-a dat singurul fruct pe care a reuşit să-l coacă în puţinul timp care a trecut. Şi-au mulţumit reciproc şi, după ce a pus mărul în trăistuţă, fata a pornit voiniceşte spre casă.
Măriuţa era voioasă. Mergea cântând şi uneori chiar dansând.
Voia bună nu ţinu prea mult. Pârâul peste care trecuse cu câteva zile înainte se umflase în urma ploii de la munte. Căuta un loc să poată trece de partea cealaltă, dar nu reuşea. Privi spre cer Era senin. Soarele ardea. Îşi aminti de broscuţă.
- Draga mea broscuţă, sunt foarte necăjită!, spuse Măriuţa în timp ce ţinea în mână bucăţica de mătasea broaştei.
- Sunt aici! Împreună cu suratele mele vom împleti un pod pe care să treci! Şi tu m-ai ajutat la necaz.
Când podul a fost gata, Măriuţa a trecut pe malul celălalt şi le-a mulţumit broscuţelor pentru ajutor.
Nu mai avea mult până acasă, dar era obosită. Şi-a căutat un culcuş pentru noapte şi a adormit repede. A visat că bătrânul care o sfătuise înainte de a pleca de acasă îi spunea că trăistuţa pe care o luase de la bătrâna vrăjitoare este fermecată. O sfătui să-i ceară trăistuţei câteva lucruri de care va avea nevoie, după ce ajunge acasă.
Măriuţa s-a trezit în ciripitul păsărilor. Şi-a aranjat puţin hainele şi a plecat grăbită spre casă. A ajuns pe la amiază.
Mama fetei era tot în pat, mai palidă, slabă şi abia putea să vorbească. Măriuţa îi dădu mărul şi îi ridică pernele să poată sta comod.
În timp ce mama lor muşcă din măr, Măriuţa văzu că nu prea mai au mâncare în casă. Îşi aminti de trăistuţă. Spuse cu glas domol:
- Trăistuţă aleasă, te rog să pui pe masă: o pâine, puţină brânză, lapte şi câteva plăcinte! Atât cât să mâncăm acum!
Pe masă au apărut, în câteva secunde, cele cerute. Mama se îmbujorase după ce mâncă mărul, se dăduse jos din pat şi, cu paşi din ce în ce mai siguri, se apropie de masă. 
Veni şi tatăl copiilor şi se bucurară cu toţii că mama e din nou sănătoasă şi toţi apreciau sufletul bun al fetei, hărnicia şi răbdarea cu care a reuşit să treacă peste piedicile din drumul ei. Fata, modestă, spunea că numai dragostea faţă de familie a întărit-o.
Despre această poveste am aflat din sătucul în care Măriuţa a mers la şcoală. Acolo toţi ştiau  ce calităţi avea fata.
Dacă nu mă credeţi, mergeţi şi voi acolo şi veţi afla mai multe decât v-am povestit eu aici!

Maria Tirenescu 

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite