Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Florile migratoare, povestire și ilustrație de Alexandru Plăcintă




Într-un oraş nici mare, nici mic, nici prea frumos şi nici urât, trăia un băiat, pe nume Săndel. Era un copil ca şi toţi copiii. Îşi iubea mult părinţii, buneii, era bun şi prietenos cu toată lumea. Băiatul, pentru prima dată în viaţă, trecea printr-o etapă dificilă: în familie s-a întâmplat ceva neobişnuit. Părinţii nu se mai uitau unul la celălalt cu aceeaşi dragoste şi devotament ca înainte, îşi răspundeau cu fraze scurte, deseori chiar brutale: „Da, nu, nu ştiu…”


Săndel, în acel moment, visa să devină vrăjitor, să poată face nişte minuni, ca părinţii lui să nu se mai certe niciodată. Iar în familia lor să domnească, din nou, dragostea şi înţelegerea.


Ca să nu-şi traumatizeze copilul cu neînţelegerile din familie, mama a hotărât să-l ducă pe fecioraş la bunici. Lui Săndel îi plăcea la ţară, unde e altfel decât la oraş: cerul i se părea mai înalt, aerul mai curat şi proaspăt, fiecare familie avea grădina sa. El ar fi preferat să trăiască toată viaţa aici, dar împreună cu mămica şi tăticul. Rareori băiatul se afla departe de părinţi, de aceea era mereu cu gândul la ei, tânjea după casă.


Bunicuţa şi bunicul făceau tot ce le sta în puteri, ca să-l îndepărteze pe nepoţel de la gândurile ce-l frământau. Cu bunicul Săndel meşterea ceva, pescuia, iar cu bunicuţa mergea după apă, asculta poveşti interesante, pe care ea le spunea cu har.


Săndel, vino în grădinuţă şi admiră ce orhidee frumoase au înflorit! l-a strigat bunicuţa.


Nepoţelul fugi repede într-acolo. Orhideele albe şi strălucitoare ca zăpada răspândeau un miros de o prospeţime înţepătoare.


Săndel, fiind un copil setos de cunoştinţe, urmărea cu atenţie toate vietăţile din grădina bunicuţei.


Iată un bondar, zumzăind greoi, a zburat chiar în clopoţelul florii, care şi-a schimbat culoarea de la polenul galben. După ce a mâncat pe săturate din nectarul aromat, s-a îndreptat alene spre casă.


Alături de orhidee creştea romaniţa de grădină. O buburuză îmbrăcată în veşmântul ei strălucitor de culoare roşie, cu buline albe, ce sclipeau la soare ca nişte pietre scumpe, se mişca iute pe una din frunzuliţele acesteia. Aveai impresia că merge pe un podişor verde, ce se clatină uşor.


Un gândăcel iată-l că a alunecat de pe o frunză şi s-a prăbuşit pe spate. Este un şiret fără pereche: şi-a pus lăbuţele pe piept de parcă a murit. A stat el cât a stat şi, când s-a gândit în mintea lui, că treburile nu-l vor mai aştepta, a început să dea repede din toate lăbuţele ca să se întoarcă, însă spatele lui neted doar aluneca pe pământ, rotindu-se ca un titirez.


Săndel i-a întins un fir de iarbă, iar gândăcelul, văzând în el colacul de salvare, s-a agăţat repede şi, cât ai clipi din ochi, s-a ridicat. Cu lăbuţele din faţă şi-a şters mustăţile de praf, şi-a desfăcut aripioarele şi a zburat pe o crenguţă de liliac, care-şi răspândea darnic aroma plăcută.


Printre petalele ondulate ale florilor de liliac se auzea un sumzăit fin – erau harnicele albinuţele, care savurau fără grabă nectarul din ceşcuţele violete.


Vai, ce oaspete cu aripioare aprins colorate a zburat prin grădină! a strigat Săndel, văzând un fluture atât de frumos, de care nu văzuse niciodată.


Fluturaşul a admirat îndelung un bujor roz-catifelat, apoi s-a aşezat pe floarea acestuia. Cu lăbuţele sale mici şi îndemânatice, a început să-i răsfoiască petalele, mişcând larg din aripioarele roşii, ornamentate de mâinile iscusite ale Naturii-mamă. Dar iată că trecu o adiere uşoară de vânt şi el se mută imediat pe altă floare. Aici, în linişte, îşi îndreptă trompa chiar spre miezul bujorului roşu şi începu să absoarbă cu satisfacţie esenţa dulce. După aceea îşi scutură cu grijă aripioarele şi plecă, purtând pe aripile sale aroma fină a florii. Un fluture de noapte pestriţat veni în întâmpinarea lui şi împreună au început să se rotească într-un dans. Aceste fiinţe splendide erau atât de atrase una de cealălaltă, încât n-au observat când au ajuns în capcana păianjenului marcat cu cruce, cunoscutul războinic. Fluturaşii s-au încurcat rău de tot în plasă. Păianjenul, s-a ivit imediat din ascunziş.


Săndel a fugit repede spre copac şi a rupt plasa, iar fluturaşii, văzându-se liberi, i-au mulţumit cu aripioarele din toată inima şi au dispărut.


Deodată, Săndel a simţit deasupra capului sunetul aripioarelor transparente ale libelulei albastre. Biata insectă a hotărât să se odihnească pe frunzele trainice ale irisului violet-gălbui, dar nicidecum nu se putea agăţa de frunza îngustă a florii. Abia de a reuşit să-şi aranjeze aripile şi să se alinte cu razele dătătoare de viaţă ale soarelui, că imediat, de pe crengile unui măr, o vrăbiuţă era pregătită s-o înhaţe. Săndel i-a făcut din mână şi a strigat:


Zboară, libelulă, mai repede!


Ea s-a îndreptat spre cer, iar vrăbiuţa a dispărut printre frunzele de zmeură.


Ziua de vară a fost lungă. Săndel a reuşit să facă multe: cu băieţii a jucat fotbal pe colină, a înotat în lac, cu bunicul a tăiat nuiele ca să împletească un coşuleţ nou, iar cu bunicuţa a cules căpşune.


A înserat pe neprins de veste. Greieraşii cântau răsunător. De la bisericuţa albă, ce se afla la marginea satului, s-a auzit clopotul, care a răspândit dangătul său, în ecouri prelungi, departe peste grădini.


În casă era prea cald şi toţi au luat cina pe terasă, la aer curat.


Bunicuţa a turnat lapte proaspăt în farfuriile cu căpşuni, a pus la mijlocul mesei o lampă de gaz, în interiorul căreia licărea încet o luminiţă… Imediat, în jurul acestei lămpi s-au adunat fel de fel de fluturaşi de noapte, de diferite culori, cu ornamente neobişnuite.


Bunicuţă, de ce pe fluturaşi îi atrage atât de mult focul? a întrebat nepoţelul mirat.


Săndel, lampa aprinsă la ei, probabil, se asociază cu o floare, de aceea şi tind spre ea, şi nu se tem să se ardă, a răspuns bunicuţa.


După cina târzie ei au ieşit de pe terasă... Săndel a rămas uimit, când văzu sute de luminiţe verzi ce se asemănau cu nişte felinare mici şi luminau peste tot: pe frunzele copacilor, pe iarbă, se vedeau şi în aer.


Bunicuţo, ce minune este aceasta? a întrebat Săndel.


Nepoţele, aceştia sunt licuricii. În zilele călduroase, ei bucură oamenii cu luminiţele lor, i-a explicat bunica.


Săndel a luat în mână un licurici şi palma i s-a luminat.


Bunicuţo, dacă îl voi pune într-un borcan, licuriciul va lumina?


Nu, dragă nepoţele! Dacă este izolat, el nu-şi aprinde luminiţa, tânjeşte după casă şi prieteni.


Săndel a desfăcut palma şi luminiţa verde a dispărut în noaptea întunecoasă.


Băiatul s-a istovit de puteri peste zi şi a adormit. În somn i s-a arătat un vis… Parcă peste geam intrase un fluture roşu aprins cu mustăcioare aurii, i se aşezase pe mână şi îi spuse cu blândeţe:


Noi, fluturaşii, avem astăzi o petrecere. Vrem să fii oaspetele nostru drag, pentru că ai un suflet blând, eşti bun şi grijuliu cu cei mici!


Fluturele i-a îmbrăcat lui Săndel aripioare de culoare albastră, l-a luat de mânuţă şi împreună au zburat într-o grădină miraculoasă, în care creşteau doar flori. Luna plină lumina grădina uniform.


Orchestra de greieraşi şi greieri de câmp nu se oprea nici pe o clipă. În aer, deasupra florilor mirositoare, se roteau în ritmul unui vals fluturaşii şi fluturii de noapte, libelulele şi gândăceii.


De Săndel s-a apropiat fluturele neobişnuit de frumos cu mustăcioara aurie şi l-a invitat la dans.


Băiatul, pentru prima dată, a simţit că sufletul său, ca şi el, poate să zboare! Când, osteniţi, au aterizat pe o floare, fluturele i-a spus:


Tu ne-ai salvat pe mine şi pe fluturele de noapte de la păianjenul rău, de aceea vreau să-ţi îndeplinesc trei dorinţe.


Fluturaşule, eu am o singură dorinţă, dar este cea mai mare. Vreau ca părinţii mei să nu se certe niciodată şi să fie mereu împreună, pentru că eu îi iubesc foarte mult!


Dorinţa ta va fi îndeplinită neapărat, pentru că noi, fluturaşii, transmitem visele oamenilor spre cer, a răspuns gingaş fluturele.


Săndel s-a trezit pentru că a auzit, ca prin vis, voci dragi. Mămica şi tăticul stăteau împreună lângă pătucul lui şi îşi priveau cu dragoste copilul, apoi se uitau unul la celălalt. În acel moment, sufletul lui Săndel a tresărit de fericire ca un fluturaş…


 


Povestea a fost publicată in cartea „În braţele stelelor”. Ilustraţie de Alexandru Plăcintă. Reproducerea numai cu acordul autorului.



 

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite