Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Genmai (Bob de orez). Povestiri japoneze repovestite de Floarea Cărbune




Au fost odată un bărbat şi o femeie în vârstă, foarte harnici, dar fără copii. Era pe vremea vitejilor samurai din timpul Shogunului Yeasu Tokugawa din îndepărtata Ţară a Soarelui Răsare. Cei doi şi-au dorit toată viaţa lor un băiat care să le fie sprijin la bătrâneţe, dar Cerul nu i-a învrednicit cu această bucurie.



Într-o dimineaţă, un pelerin, care poposise la ei peste noapte, ascultându-le povestea, i-a sfătuit să meargă la altarul Tagata din Komaki, la nord de Nagoya. El le-a spus:



- După ce veţi depune ofrandele, să vă rugaţi trei zile, dimineaţa şi seara, cerându-i lui Dumnezeu să vă binecuvânteze cu un fiu. Este un ritual care trebuie îndeplinit şi cu siguranţă, veţi fi răsplătiţi.



- Va fi o bucurie să ne rugăm. Vă mulţumim pentru sfatul înţelept!



După ce s-au rugat trei zile şi trei nopţi, aşa cum fuseseră îndrumaţi de pelerin, un preot de la altar le-a dat un bob de orez, spunându-le:



- Dacă inima vă este bună şi cugetul curat, Cerul vă va îndeplini dorinţa. Când veţi ajunge acasă, aşezaţi bobul de orez într-o coajă de fistic umplută cu rouă de pe crizantema regală. Aveţi grijă, ca timp de 9 zile, luna să se oglindească în apa din luntre şi să învăluie bobul în razele-i argintii. Zis şi făcut! Cei doi au luat preţiosul bob, ce era înfăşurat într-o cămaşă (coajă) şi l-au aşezat, cu delicateţe, într-o punguţă galbenă dintr-o mătase fină. De ce galbenă? Pentru că aurie este şi crizantema regală.



Când au ajuns acasă, era noapte deja. După ce au mâncat, au făcut planul pentru a doua zi, apoi s-au culcat. În zori, s-au trezit, s-au spălat pe ochi şi, pe nemâncate, au pornit să culeagă rouă în coaja de fistic. Nici nu apucase soarele a se înălţa, că ei deja adunaseră roua. Şi, cu grijă să nu verse vreo picătură din preţiosul lichid, s-au întors acasă mulţumiţi. Bărbatul a aşezat luntrea într-un loc sigur, unde ziua bobul de orez era încălzit de razele soarelui, iar noaptea, răcorit de cele ale lunii.



Timpul a trecut şi, într-o dimineaţă, bărbatul şi femeia au constatat că bobul de orez dispăruse. Pe oglinda apei pluteau două mici luntriţe care, de fapt, fuseseră „cămaşa” bobului de orez.



Când a văzut minunea, femeia a început a plânge. Atunci s-a auzit o voce subţire, dar fermă:



- Mamă, de ce plângi?



Speriată, a făcut ochii mari, întrebând:



- Cine eşti?! Cine îmi spune mamă?!



- Sunt eu, fiul vostru!



Bătrâna l-a chemat pe bărbat şi amândoi au privit cu mare atenţie în coaja de fistic. Ascuns pe fundul uneia dintre luntriţe, se afla un băiat mic, mic, mai mic decât bobul de orez primit de la călugăr.



- De ce vă miraţi? M-aţi chemat şi eu am venit. Mi-e foame! Vreau prăjituri, nectar, konbu ( alge foarte hrănitoare pentru copii) şi sushi (peşte crud, bogat în vitamine şi minerale)!



Auzind ce doreşte băiatul, părinţii au rămas încremeniţi. În cele din urmă, femeia s-a gândit că mierea este prelucrată în stup, din nectarul adunat de albine. Ea i-a spus bărbatului său:



- Mierea ar fi potrivită pentru hrană. Alge uscate şi peşte crud avem, dar cum să i le oferim? Are o guriţă atât de mică! Şi mânuţele îi sunt mici!



După ce s-au sfătuit îndelung, au hotărât să-i ofere o picătură de miere, două firimituri de prăjitură, o fâşie de alge şi una de peşte…



- Mai este o problemă, zice bărbatul.



- Care, întreabă femeia?



- Beţişoarele…



- Hmm, ai dreptate!



În faţa casei înflorise un arbust care, pe lângă florile delicate, avea şi spini. Era un arbust căruia, în România, i se spune merişor. Bărbatul a luat doi spini, le-a tăiat vârfuleţe şi cotoraşele, apoi le-a lustruit cu migală. Astfel, au ieşit două beţişoare uşoare şi utile. Voi ştiţi că japonezii, în loc de linguri şi furculiţe, folosesc beţişoarele pentru a mânca?



E un obicei păstrat din moşi-strămoşi.



Într-o zi, o albină s-a oprit din zbor şi s-a aşezat alături de luntrea băiatului, zicând:



- Ce băiat frumos! Se pare că e şi voinic, dar îi lipseşte o sabie. Şi, cum sora ei mai mică pierise sub talpa unui copil neatent, a vrut să-i facă o bucurie acestui băiat micuţ şi drăgălaş. După ce l-a admirat un timp, i-a spus:



- Uite, îţi dăruiesc un ac de albină pe care să-l foloseşti ca sabie. Ia-l, îţi va prinde bine când vei creşte!



- Arigatou ( mulţumesc), nobilă doamnă!



Începând cu acea zi, Genmai a început a se antrena. Uneori îşi flutura sabia în dreapta şi în stânga, de parcă s-ar fi luptat cu un duşman nevăzut. Alteori, transforma beţişoarele în vâsle şi plutea în luntriţă, făcând multe ture ca să-i crească muşchii şi să devină vânjos.



În ziua în care s-a simţit puternic, le-a spus părinţilor că pleacă la Kyoto. Bărbatul şi femeia s-au privit surprinşi unul pe celălalt, au ridicat din umeri şi, în cele din urmă, au spus:



- Mergi cu Dumnezeu!



La oraş, băiatul a fost angajat de un nobil, ca însoţitor pentru prinţesă, fiica sa. Când l-a văzut aceasta cât de mic este, s-a îndoit de aptitudinile lui de luptător. Cu timpul însă, cunoscându-l mai bine, au devenit prieteni.



Într-o zi, pe când prinţesa se întorcea de la templu, i-a apărut în faţă un demon mare şi verde, căruia i se spune oni (căpcăun cu gheare, coarne, păr lung şi încâlcit). În clipa aceea, Prinţesa s-a crezut pierdută. Dar Genmai, dintr-o săritură, a aterizat în gura fioroasă a demonului şi i-a înfipt sabia în limbă. Înnebunit de durere, demonul a luat-o la fugă. După cum ştiţi, sabia era acul unei albine, ce purta venin. Şi uite aşa, viteazul Genmai a salvat-o pe prinţesă din primejdia în care se afla.



Din clipa aceea, înainte de culcare, Prinţesa se ruga ca apărătorul ei să se transforme într-un voinic mai înalt. Timpul a trecut şi… iată că, mare îi fu uimirea şi bucuria când, în locul lui Genmai, într-o bună zi, a întâmpinat-o un samurai, înalt şi chipeş, care i-a spus:



- Sunt la ordinele voastre, stăpână!



Zâmbind, Prinţesa i-a întins o mână şi i-a spus: „Vino!” După această magică transformare, a urmat o nuntă ca în poveşti, la care, pe lângă numeroasele familii de nobili, au participat şi bătrânii lui părinţi.



Prinţesa şi alesul ei au fost fericiţi şi mai trăiesc şi astăzi. Roua de crizanteme, pe care au băut-o în loc de apă, a fost elixirul ce le-a adus tinereţea fără bătrâneţe... (Grafică Mirela Pete)



Nota autorului:



Legendele japoneze au fost repovestite în colaborare cu nepotul meu, Inoguchi Alexandros Dimitrios, anul I- gimnaziu, Asakusa - Junior Highschool, Japonia.

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite