Melancolie de Toamnă, de Cristina Beatrice Preda




 


Foşnesc şi închid ochii. Simt în celelalte frunze neliniştea ei. O văd şi acum într-un vis, fluturând un bolero de melancolie în faţa norilor. Aceeaşi trăsură împânzită de regrete traversează orizontul palid. An de an, pe cer, Toamna şi Rugina îşi dispută supremaţia.


-Doamnă Rugină, iar brodezi îngălbenirea frunzelor mele? Nu vrei să le scuteşti de amar? Te rog, ia-ţi coşul şi pleacă de-ţi caută altă îndeletnicire!


-Ehei…Toamnă, ai de grijă, tare forţezi firul naturii! Când s-o supăra, să nu te plângi! Degeaba te chinui să înveleşti frunzele în pulbere de stele, tot pe pământ vor sfârşi. Ţi-am explicat...


-Da, dar vreau să le născocesc un basm în care să se adăpostească de strigătul aspru al gerului care va sosi.


Îmbufnată, Rugina lăsă lucrul deoparte, privind-o iscoditor:


-Fie! M-am săturat să mă opun de atâta vreme. Dar dacă vei da greş şi vei mâhni frunzele, amăgindu-le, coroana ta va fi a mea. Voi deveni Regina Toamnei. Declarată de Ceasul Anotimpurilor.


Pactul era îndeajuns de grăitor. Toamna îşi asumase răspunderea. Va risca titlul pentru bunăstarea podoabelor şterse ale copacilor. Pentru bunăstarea mea.


Cele două urcară în caleaşcă şi dirijară caii în direcţia Fântânii Stelare, de unde răsăreau stelele. Nu mai dură mult şi Luna îşi dezgoli umerii de argint, aşternând trena de cristal, înflorită deasupra lumii.


Toamna şi Rugina coborâră lângă o porţiune doldora de stele, expuse ca într-o vitrină neprețuită. Cea dintâi desprinse o steluţă căzătoare, o cercetă minute în şir, apoi o agăţă de volanele rochiei sidefii.


-Mmm…nu cred că este o idee bună! S-ar putea să se stingă până ajungem la sol, interveni Rugina, sugerând proiectarea unui tobogan pe care praful de stele să alunece până la frunze.


Toamna încuviinţă, îşi împreună mâinile şi, ca printr-o vrajă, zămisli o spirală pe care se scurgea domol pulberea de stele. De îndată ce frunzele erau alintate de aceasta, se despărţeau uşor de casa din pom şi cădeau pe un covor mătăsos.


Veni şi rândul meu. Mă dezlipesc de ramura care mi-a ocrotit dorinţele şi înot în vârtejul poleit cu argint, asemănător unui carusel ameţitor. Adorm.


Doar aplauzele trufaşe ale Toamnei îmi mai oferă crâmpeie de realitate. A învins Rugina. A scris povestea frunzelor, povestea noastră, pe un fir şlefuit. Basmul ei este complet.


-Nu îmi închipuiam că ai să modifici căderea frunzelor într-un spectacol încântător. Sunt mândră de tine! admise cu sinceritate Rugina. Te implor să mă ierţi şi să înrămezi în tabloul anotimpului tău şi culoarea mea!


-Nici că se putea altfel! Culorile se încadrează desăvârşit în peisaj. Mulţumesc! o îmbrăţişă Toamna, săgetând din pletele-i adieri cu mireasmă de pere coapte.


Suflarea lină îmi brăzdă obrazul şi mă înfioră. Deschid ochii. Eroinele dispăruseră, iar larma de odinioară reprezenta o amintire. Aud în depărtare un pian care îşi sună clapele pe scena nopţii, aclamat de corul vântului dezmorţit. Gândurile îmi fug care încotro, dar totul rămâne o taină, o frunză într-un vis de toamnă...

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite