Moș Crăciun, călătoria în timp și pisoiul uitat, de Petre Crăciun




Moș Crăciun era bucuros că dusese la capăt un nou Crăciun. Zburase cu renii și cu sania fermecată în înaltul cerului, urmărind Aurora Boreală, lăsând magia să pătrundă tihnit în toate casele, păzite de copiii cu obrajii mai roșii decât nasul lui Rudolf.


Avusese grijă, mare grijă să împartă toate cadourile, pentru a nu rămâne niciun copilaș nemulțumit. Ar fi fost foarte nefericit să uite pe cineva…


Și reușise…


Acum se afla în sufrageria sa călduroasă de la Polul Nord, unde Doamna Crăciun îl așteptase cu o tavă de prăjuturele scoase chiar atunci de la cuptor. Hm, ce bune erau…Iar laptele din cană era atât de fierbinte, încât parcă îl încălzea obrazul încă înghețat de frigul cerului..


– Servește, Moș Crăciun, ți-o fi și ție foame de cât ai umblat prin lumea întreagă…


Moșul lăsă sacul gol pe canapeaua acoperită cu blănuri groase și se lăsă greoi lângă sac. Uff, parcă obosise de atâta drumuri. Înghiți vreo două prăjituri pe nerăsuflate…


– Tare bune, Doamna Crăciun… Parcă mai bune decât cele de la plecare…


– Mulțumesc, Moș Crăciun. Măcar cu atâta să te ajut și eu…


Deodată, sacul de lângă Moș Crăciun deși era gol, cum trebuie să fie un sac ce fusese golit prin lumea întreagă, începu să miște. Moșul ridică din sprâncenele stufoase. Ce însemna asta? Apoi același sac scoase un sunet cât se poate, dar cât se poate de neobișnuit: ”Miau… miau”.


Chiar de două ori.


–Moșule, de când miaună sacul tău? se minună soția sa, făcându-și cruce.


Moș Crăciun era și el uimit. Ce spun eu? Era de-a dreptul uluit de asta. Se apropie ușor, ușor, de sac, îl apucă repede și îl răsturnă conținutul pe canapeaua unde stătuse mai înainte. Iar ”conținutul” se dovedi a fi un pisoi de vreo trei luni, drăgălaș foc, vărgat ca un tigrișor.


–Moș Crăciun, m-ai uitat în sac…, începu să plângă pisoiașul.


Moșul se frecă în creștetul capului, neștiind ce se întâmplase. Își amintea, vag, de un pisoi care trebuia dus undeva, la Londra, la un băiat numit… Oare cum se numea? Aha, Billy îi spunea! Dar ce se întâmplase și de ce era acolo mâțul?


– Pisoiule, ce este cu tine aici? Cum ai rămas, mă rog, în sacul meu?


– Moș Crăciun, pe mine mă întrebi? Uite scrisoarea lui Billy, băiețelul din Londra care și-a dorit un pisoi. Adică pe mine! M-ați pregătit înainte de Crăciun, nu ții minte? Am urmat cursuri de bune maniere și de făcut nevoile la litieră. Am învățat să nu sar pe masă, să nu zgârii camapeaua, să nu dorm pe laptopul stăpânilor, așa cum era în scrisoare. De toate am învățat! Iar apoi, mi-ați pus fundiță, m-ați introdus în sac și ați plecat cu mine și cu restul de jucării. Pentru că sunt mic, am adormit și în loc să mă trezesc în Londra, alături de Billy, uite că sunt la Polul Nord, alături de tine, Moșule. Ce mă fac eu acum? Ce va spune acel copil?


Moș Crăciun era de acord cu pisoiul. Îl chemă pe Rudolf, iar acesta rămase și el uluit când văzu ce se întâmplase.


– Rudolf, cum de a rămas pisoiul în sac?


– Știu și eu?


– Nu cumva era când treceam pe deasupra Londrei și pe tine te apucase povestitul?


– Moșule, să nu exagerăm! Te rog mult de tot… E drept că îți povesteam câte ceva din copilăria mea, dar asta nu a durat cine știe cât… Nu a durat, Moșule, eu așa îmi amintesc…


– Nu știu ce crezi tu, Rudolf, zise pisoiul, dar eu am rămas în sacul de cadouri. S-a mai întâmplat asta până acum?


Moșul era foarte încurcat.


– Din câte știu eu, nu, zise el, șovăielnic.


– Categoric, nu! întări și Doamna Crăciun.


– Și acum ce facem? începu pisoiul să plângă.


– Îți dau o veste bună, zise Rudolf. Mai avem un Crăciun, fix peste un an.


– Rudolf, tu îți bați joc de mine? Atunci voi fi un cotoi bătrân, nu un cadou drăgălaș, cum sunt acum. Scutește-mă, cu prostiile tale!


– Rudolf, ai și altă idee, dacă se poate… una ceva mai bună? întrebă Moș Crăciun.


Renul nu avea nicio idee. Așa se face că părăsi sufrageria cu spatele, făcându-se mic, mic, la fel ca o furnică. Cum se văzu afară, o tuli vijelios spre grajdul renilor, ascunzându-se în cel mai întunecat ungher. În câteva minute deja adormise, vizând că îi continua Moșului povestea despre copilăria lui.


Moș Crăciun încercă să îl ademenească pe pisoi cu laptele lui. Ți-ai găsit! Cel mic și tigrat nu accepta în ruptul capului să fie momit, nici măcar cu laptele Moșului.


– Eu vreau să ajung la Billy! Moș Crăciun, trebuie să găsești tu o soluție. Toți credem că tu ești în stare să faci minuni.


– Ehei, pisoi mic și fără prea multă experiență, așa este, dar numai în noaptea de Crăciun. Acum această noapte a trecut și suntem deja în a doua zi. Magia s-a sfârșit, nu-ți dai seama?


– Moșule, zise pisoiul, adulmecând aerul. Mai este puțină magie. Simt eu, cu mustățile mele, care nu mă păcălesc niciodată. Hai să mai mergem o dată pe pământ, numai pentru Billy…


Lui Moș Crăciun i se rupea inima de mila pisoiului, dar și mai mult de cea a lui Billy, care avea să se trezească în curând, fără să găsească ceea ce dorise de la el. Cu siguranță avea să-și piardă încrederea în el, iar asta era o catastrofă. Un singur copil dacă nu mai crede, magia se diminuează spectaculos, iar Crăciunul viitor este în mare pericol.


Da, trebuia să găsească ceva. Dar ce?


Timpul Crăciunul trecuse, noaptea magică se sfârșise, iar cadourile nu mai puteau fi duse după începutul celei de a doua zile.


Singura soluție… Da, singura soluție era să… Hm, suna destul de neobișnuit… Era să dea timpul înapoi și să se reîntoarcă în momentele când se afla deasupra Londrei. Se gândise demult la asta, discutase și cu spiridușii, dar totul rămăsese la nivelul de ”discuție științifică”, de ”posibilitate a viitorului”.


Deodată, își aminti de faptul că spirdușul Wunorse Openslae, cel care îi făcuse prima sanie, lucrase la o variantă nouă, mai modernizată. Avea tot felul de accesorii moderne de navigație, funcții pe care nu avusese niciodată vreme să le învețe pe toate. Încrezător în imaginația spirudușului său, îl chemă la el, spunându-i:


– Wunorse Openslae, dragul meu, sunt în mare încurcătură. Am uitat să las acest pisoi la Londra și m-am întors cu el în sac.


– Confirm, zise pisoiul, foarte preocupat de discuție.


– Ei bine, am văzut să sania cea nouă are tot felul de accesorii, cum spun oamenii. Nu cumva te-ai gândit că aș avea nevoie, la un moment dat, să zbor și înapoi în timp. Că sunt batrân, dragă Wunorse Openslae, și mai uit… Ar fi o dotare care mi-ar ușura bătrânețile…


– Sigur, Moș Crăciun, există un buton care se numește ”Călătorie în timp”. Apeși acel buton, după care calculatorul saniei îți cere să precizezi data exactă și locul unde vrei să te întorci. Asta este tot! Ei, acum mă lauzi și pe mine pentru cum ți-am modernizat sania?


– Wunorse Openslae, ești cel mai mare inventator din lume. Cred că ți se vor dedica povești minunate, se vor face filme despre invenția ta. Vei fi solicitat pentru interviuri, vei apărea pe coperta marilor reviste…


– Suficient, Moșule! zise spiridușul. Ar fi o presiune prea mare pentru mine.


Moș Crăciun îl îmbrățișă pe spiriduș, iar pisoiul începu să toarcă mulțumit, înțelegând că problema lui era pe cale de a se rezolva.


Apoi Moșul ceru să fie adunați renii. Cu mare greutate l-au găsit și pe Rudolf, care a ieșit cu nasul și mai roșu decât de obicei.


Pisoiul și-a reluat locul în sac, netezindu-și fundița, Moșul a urcat la pupitrul de comandă al saniei, gata de prima călătorie în trecut a saniei fermecate. Era atât de emoționat, încât nici măcar nu realiza că trăia o pagină de istorie: avea prilejul de a călători în timp, de a fac cadouri unor persoane care nu avuseseră niciodată parte de acestea. Hm, câte nu se puteau rezolva în acest mod?


Apăsă butonul ”Călătorie în timp”, apoi scrise: ”Londra, ora 1,34”.


Sania se ridică în înaltul cerului cât ai clipi. Rudolf nu zicea nici pâs, simțind reproșul celorlalți reni, care știau din cauza cui erau nevoiți să zboare și în a doua zi de Crăciun. Ceea ce, vă rog să mă credeți, nu se întâmplase de când exista Crăciunul!


Moș Crăciun ajunse numaidecât la casa lui Billy, care dormea dus. Intră pe hornul casei, privindu-l cu drag pe copilul pistruiat, care visa la orice, numai la faptul că fusese capabil să determine o călătorie în timp a lui Moș Crăciun, nu.


Lăsă pisoiul la picioarele băiatului, plimbându-și mâna prin blănița lui.


– Mâțule, să nu-i spui nimic de secretul nostru, ai înțeles?


– Moș Crăciun, te poți baza pe mine, am deja trei luni! Îți mulțumesc că ai schimbat regulile Crăciunului pentru mine.


Apoi se cuibări la picioarele stăpânului său, începând să toarcă fericit.


 


26 decembrie 2017

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite