Norocosul, poveste si ilustratii de Alexandru Plăcintă




Aţi fost vreodată primăvara în pădure?
Dacă da, apoi numaidecât aţi auzit cum cântă păsările de dimineaţă până seara. Un concert se schimbă cu altul, iar admiratoarele entuziasmate, cărora talentaţii cântăreţi le-au sucit minţile cu trilurile lor, se aruncă în vânt după ei.
Mamele grijulii urmăresc care şi pe cine a pus ochiul, cheamă tânărul la mesele de prânz sau cină, ca să se convingă că acesta, pe bună dreptate, va fi alesul potrivit. Astfel, aceste vieţuitoare zglobii organizează în fiecare zi nunţi zgomotoase şi vesele, cu mulţi invitaţi din lumea păsărilor. Nunţi, nunţi şi iarăşi nunţi...
Chiar şi tânărul vrăbioi de câmp, Cip, cu cântecul său de dragoste, a cucerit inima vrăbiuţei Cirişca. Cu toate că melodia lui e destul de simplă: «Cip-cip-cirip, Cirişca, cip!». Dar, pesemne, cântecul are un mesaj destul de convingător.
La o petrecere de vrăbiuţe, iubita lui Cip, Cirişca, lăudându-şi neîncetat logodnicul, zise:
– Bântuie un zvon ofensator despre noi, vrăbiuţele. Se spune că bărbaţii noştri sunt certăreţi, bătăuşi, geloşi, aroganţi, hoţi. Nu-i adevărat! Cip al meu, de exemplu, este un vrăbioi serios. El e cel mai bun zburător şi cel mai iscusit vânător. Nicio insectă nu scapă de ciocul lui, nici chiar calul dracului ori ţânţarul, care-s atât de ageri. Şi mai aflaţi ceva! El este cel mai frumos dintre toţi! E cel mai elegant şi se îmbracă cu cel mai rafinat gust. Dacă e în frac pestriţ, pe cap îşi pune un chipiu castaniu, iar în jurul gâtului îşi leagă o eşarfă albă ca zăpada! Dar ochişorii lui! Toată viaţa te-ai uita în ei! Sunt amuzanţi-amuzanţi! Nici în deşteptăciune nu-l întrece nimeni. Deşi e tânăr, e descurcăreţ şi isteţ!

Prietenele sale, auzind-o, începură şi ele să-şi laude tinerii soţi, una mai tare decât alta: „Al meu!...!”, „Dar să-l vezi pe al meu...!”.
După ce au răsunat zgomotoasele nunţi ale acestor fiinţe minunate, tinerii căsătoriţi, fără a-şi cruţa aripile, au început să-şi construiască căsuţe potrivite, dar nu lângă mămicile şi tăticii lor. Prea au obosit de tutela părintească! Le-a venit timpul să-şi trăiască viaţa independent, cu mintea lor!
Cip şi Cirişca şi-au ales pentru locuinţă o scorbură într-un mesteacăn bătrân.
– Cip-cirip! E greu să găseşti loc mai bun pentru o mare şi prietenoasă familie! s-au bucurat soţii. Şi ce vecini minunaţi sunt acest cuplu de codobaturi...
Tinerii s-au şi apucat imediat să-şi amenajeze noua lor casă. Cip aducea în cioc fire de iarbă uscată şi mirositoare, iar Cirişca căptuşea cu iscusinţă toate fisurile cu câlţi şi puf. Cuibul lor devenise confortabil şi primitor.
La inaugurarea casei, tânăra pereche de vrăbii şi-a invitat părinţii. Deşi soacra Cirişcăi este foarte severă, cuibul i-a plăcut! Atunci mămicile şi tăticii, aşa cum e şi în lumea oamenilor, i-au binecuvântat şi i-au povăţuit pe tineri: „Să trăiţi în prietenie şi linişte! Nici pentru un minut să nu lăsaţi casa fără supraveghere, căci în pădure s-au întors cucii plimbăreţi şi, ca de obicei, îşi vor împrăştia ouăle prin cuiburi străine”.
În scurt timp, în cuibul tinerelor păsări Cip şi Cirişca au apărut patru ouă gri-verzui, ornamentate cu picăţele de culoare închisă.
Bucuria lor n-avea margini şi voiau s-o împărtăşească tuturor vietăţilor pădurii! Cirişca, veselă şi fericită, a şi zburat la părinţi să le spună vestea cea bună, pe când Cip a rămas în cuib să-l păzească.
Tânărul vrăbioi era numai ochi şi urechi. Liniştea care domina în jurul cuibului proaspăt amenajat nu prevestea niciun pericol.
Dar, deodată, s-a auzit un fâlfâit puternic şi un foşnet prelung de frunze, care părea că a cuprins toată dumbrava. Era un cuc, care-şi ducea oul în cioc! Căuta momentul potrivit să-l lase într-un cuib străin.
Cip s-a supărat rău de tot! S-a desprins de pe creanga de mesteacăn şi a zburat ca vântul după el. Avea de gând să-i smulgă măcar câteva pene din coadă... Ca el, cucul, să ştie şi să înţeleagă un lucru: toate păsările din lume îi condamnă indiferenţa pe care o manifestă faţă de puişorii săi.
        Cucul însă, cu prietenul său au zămislit un vicleşug. S-au pus la cale să sustragă atenţia păsărilor. În timp ce vreo pasăre se va lua după unul din ei, celălalt, în linişte şi fără grabă, să lase ouă într-un cuib potrivit, în care nu va fi stăpânul. Aşa au şi făcut: în timp ce Cip zbura după un cuc prin dumbrava de mesteceni, în cuibul lui a mai apărut un ou.
Când a sosit mămica-Cirişca însoţită de rude, mare le-a fost uimirea şi au prins a flutura din aripi. În cuib, în loc de patru ouă, au găsit  cinci, numai că unul era un pic mai mare decât celelalte.
Cip a mărturisit că a uitat de povaţa măicuţei sale şi a abandonat pentru câteva clipe cuibul. Părinţii şi-au amintit cum procedează alte păsări pentru a se izbăvi de ouăle străine. Gât-albiii, de exemplu, dacă au descoperit oul de cuc, părăsesc cu totul cuibul, făcându-şi altul. Codobaturile procedează mai "înţelept": le aruncă pe cele străine. Ele se gândesc la copiii lor, să-i aprovizioneze cu hrană şi să-i crească mari!
Tânăra familie de vrăbii, fără experienţă de viaţă, le-a spus ferm părinţilor:
– Toate ouăle din cuib sunt copiii noştri!
– Nici nu vă imaginaţi câte necazuri vă aşteaptă cu puişorul de cuc! au zis părinţii, nemulţumiţi de decizia tinerilor.
De câteva zile, Cirişca nu mai ieşea din cuib, clocind cu răbdare ouăle. Nici Cip nu se îndepărta prea mult de casă. El avea grijă de draga lui soţie, servind-o cu hrana cea mai delicioasă. Îi aducea ba o omidă grasă, ba un fluture gustos. Se întâmpla să-i aducă şi câte un fruct dulce sau câteva seminţe coapte.   
După două săptămâni a apărut pe lume un pui uriaş, cu o gură cât capul de mare, care, fiind veşnic înfometat, ţipa zi şi noapte. Îndată ce Mămica-Cirişca a observat că soţul ei nu se mai descurcă, începu şi ea să prindă ţânţari.
Odată, când ambii părinţii adoptivi zburaseră din cuib, puiului de cuc îi veni în cap o idee: ce-ar fi ca în familie să rămână doar el, ca astfel să fie copilul preferat?! „Nu vreau fraţi şi surori!”, a decis el. S-a târât cu greu sub un ou de vrabie, l-a luat pe spate, fixându-l lângă aripă, apoi, deplasându-se încet spre marginea cuibului, şi-a aplecat capul, retrăgându-se brusc înapoi. Oul a alunecat, căzând din cuib pe pământ. Abia a scăpat cucul de unul din fraţii săi adoptivi, că părinţii au şi apărut, umplându-i gura căscată cu musculiţe delicioase. Apoi, s-au grăbit să mai aducă ceva de mâncare.
Cucul, rămas singur, s-a odihnit niţel, apoi din nou s-a apucat de treabă. Voia să-i şteargă de pe faţa pământului pe toţi fraţii şi surorile adoptive. Dar, când a luat al treilea ou în spate, ducându-l până la ieşirea din cuib, n-a prididit să-şi menţină echilibrul şi a căzut din cuib împreună cu sora sa nenăscută.
Părinţii s-au întors cu plinul, dar, când s-au uitat în cuib, nici urmă de fiul lor uriaş. Şi-au aruncat privirile în jos şi au rămas înlemniţi: nu mai aveau cui se consacra! 
S-au aşezat ambii pe o ramură de mesteacăn şi plângeau cu amărăciune:
– Vai de noi! Ce ticăloşi şi netrebnici am fost de ne-am pierdut copilaşii!
Vaietele pline de jale ale acestora le-a auzit curioasa coţofană, care este mereu la curent cu toate noutăţile din pădure. Ea a venit în grabă la vrăbiuţele îndurerate şi a studiat cu privirea interiorul cuibului. Acolo, în acel moment, din coaja de ou, ieşea cu greu la lumina zilei un puişor micuţ de vrabie.
– Ce păsări ciudate sunteţi! le-a reproşat mirată coţofana, vărsaţi lacrimi mari şi amare, atunci când trebuie să vă bucuraţi şi să fiţi fericite! Uitaţi-vă ce frumuseţe de pui aveţi în cuib! E leit taică-său!
Părinţii s-au grăbit să-l vadă. Mare le-a fost bucuria! Căci, de scârbă şi durere, nici n-au observat că în cuib rămăsese un ou, care fusese acoperit cu pene!
 – Cip-cip-cirip! Ce fericire! Iată-l, Norocosul! radiau de bucurie păsările.
Acum, tăticul, de dimineaţă şi până seara, prinde scăluşi-de-apă şi ţânţărei, iar mămica e cu ochii pe Norocos. Acesta creşte într-un ceas cât alţii într-o zi, iar într-o zi – cât unii într-o săptămână...
Astăzi deşteptul şi curiosul puişor pe nume Norocosul a rugat-o pe vrăbiuţa-mamă să-i spună o poveste. Ea şi-a luat puişorul drag sub aripa-i caldă şi pufoasă ca o plapumă şi i-a mărturisit: 
– Cip-cirip! Eu nu ştiu poveşti. Dar ascultă ce vis am avut în ajun! Am văzut toată familia noastră mare şi prietenoasă în jurul unei mese de sărbătoare. Iar pe masă erau toate mâncărurile de pe lume! Lângă tine şedeau încă trei vrăbiuţe, ca şi cum nu le-ar fi omorât cucul. Feţele celor din jurul mesei erau zâmbitoare şi fericite. Dar, deodată, toţi am rămas cu gurile căscate: în prag apăruse fratele tău vitreg, cucul. Toţi cei prezenţi, ca la comandă, s-au întors cu spatele la el, nu voiau să-l vadă. Doar eu... eu am sărit repede şi l-am îmbrăţişat. Puiul de cuc a izbucnit în plâns... Şi-a cerut iertare pentru tot neamul lui de cuci: pentru tatăl său dezordonat, pentru mama lui dezmăţată, care-şi lasă copiii orfani... Şi-a cerut iertare şi pentru sine, căci şi-a tratat cu mare cruzime fraţii din cuib. Cum să nu primeşti cu sufletul astfel de pocăinţă şi cum să nu-l ierţi? L-am iertat! În acel moment, m-am trezit...
– De ce cucul nu-şi face cuibul său şi nu îngrijeşte de copilaşi? a întrebat Norocosul.
– Precum mi-a povestit bunica, iar ei – străbunica, acestei păsări, cucului, îi este sortit să fie fără cuib. …Dumnezeu a interzis ca la Marea sărbătoare, zisă Buna Vestire, să se lucreze. În ziua aceasta, Arhanghelul (îngerul) Gavriil a venit la Fecioara Maria cu marea veste că Ea va deveni mama lui Iisus Hristos! Dar îngâmfatul şi orgoliosul cuc şi-a imaginat că totul îi este permis şi că nimeni nu-i poate da sfaturi şi nici ordona. El a început să-şi construiască cuibul chiar în ziua de mare sărbătoare. A muncit o zi întreagă. Seara, când aproape să-şi termine cuibul, acesta s-a desfăcut în bucăţi şi a căzut jos. Obosit şi necăjit, cucul a blestemat ziua şi ora când a început lucrul. Dumnezeu l-a iertat că a muncit în zi de sărbătoare, însă blestemul se transmite din generaţie în generaţie... De aceea cucul nici până azi nu-şi poate avea casa lui...
– Vai, mămicuţă dragă, ce complicată e viaţa!
– Da, copilaşul meu, viaţa nu e simplă, însă e frumoasă şi interesantă! Şi ca să trăieşti liniştit, trebuie să fii cântărit la vorbă, la faptă, să nu-ţi pui gânduri rele pentru alţii. Că altfel, suferi şi tu, şi cei din jurul tău...
– Eu, mămică, voi fi cuminte şi ascultător – nu vreau să ajung zile rele!
– Ce fecioraş minunat eşti, Cip-cirip-cirip! 
– Mămicuţă, dacă aceste păsări nu şi-ar arunca copiii în voia sorţii, aşa-i că n-ar rătăci pe la case străine?
– Aşa e, dragul meu! Şi n-ar auzi atâtea cuvinte jignitoare la adresa lor: „Cuculeasă – pasăre rătăcită!”, „Umblă ca un cuc – fără casă, fără masă!”. Probabil că nici nu ar fi atât de supăraţi şi singuratici! zise Cirişca, încheindu-şi astfel vorba: Acum, dormi, odoraşul meu! E târziu deja!
Zilele aleargă, săptămânile trec una după alta...
A sosit şi vremea când Norocosul trebuie să înceapă a înţelege ştiinţele păsăreşti. Părinţii, cu mare dragoste şi multă răbdare, îl învaţă să zboare, să vâneze diferite insecte şi să le deosebească: musculiţele de calul popii şi de ţânţari... Iar în caz de pericol, să se ascundă cât mai repede. Norocosul a înţeles că în viaţă nimic absolut nu se dă uşor.
Iată că a prins la aripi tot tineretul din dumbrava de mesteceni. Astăzi, în viaţa Norocosului, ca şi a tuturor semenilor lui, e o zi importantă: examenul la zbor! Vor fi examinaţi de cele mai iscusite păsări în ale zborului, de lăstuni şi de nagâţi.
Împreună cu copiii se îngrijorează şi părinţii lor. Ei îi susţin pe cei mai timizi, iar celor prea grăbiţi li se aminteşte tehnica mişcării. Când s-au înălţat în zbor toţi puii, părinţii au rămas încântaţi de încrederea acestora în forţele lor! Deodată, în acest moment fericit, în toată pădurea a răsunat un cântec trist: „Cu-cu, cu-cu, cu-cu…”
Cucul îşi chema puii abandonaţi, însă niciunul dintre ei nu răspundea la trista-i chemare. Fiind crescuţi în cuiburi străine, ei nu ştiau vocea mamei lor.
Sărmanul cuc! Li se rupea inima în piept celor care-i auzeau cântecul. Însă nimeni nu-l putea ajuta cu nimic – el s-a condamnat la singurătate veşnică.
 
 
 
 
 

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite