O scrisoare întârziată, de Petre Crăciun (din volumul ”Coboară din cetini Crăciun cel Bun”, Ed. Zorio 2017)




 


Moș Crăciun pregătise tot anul darurile pentru Noaptea Sfântă a Crăciunului. Se străduise să citească toate scrisorile sosite la Polul Nord și să-i însuflețească pe spiriduși pentru a pregăti jucăriile cerute de copii. Nu trebuia să lipsească nimic. Nicio scrisoare nu trebuia uitată, pentru că în spatele ei stătea un copil cu năsucul roșu, plin de speranțe, care nu ar fi înțeles niciodată că „fabrica Moșului” nu funcționează cum trebuie.


Acum, cu puțin timp înainte de Crăciun, munca de un an se apropia de sfârșit. Moșul supraveghea totul, dorea să vadă cu ochii lui că jucăriile erau gata și modul cum se ambalau, pentru a lua drumul copiilor care le doreau.


– Să nu uitați nimic, le spunea el spiridușilor. Verificați toate scrisorile de la copii! Ați verificat? Atunci este bine… Poate veni Marea Sărbătoare a Crăciunului!


Iar sărbătoarea venise, așa cum se întâmpla în fiecare an.


Acum, toate jucăriile erau gata ambalate, puse în saci, așteptând ca Moșul să-și cheme renii pentru a pleca la drum.


Dar Moșul avea și el tabieturile lui. Nu pleca niciodată fără să guste din delicioasele prăjiturele făcute de Doamna Crăciun. Hm, tare bune erau prăjiturelele din acel an…


– Doamna mea, să mai pui la cuptor o tavă de prăjiturele. Am să vin obosit și flămând și tare bine au să-mi prindă.


Doamna Crăciun era cea mai blajină ființă din lume și ar fi făcut orice pentru ca harnicul și bunul ei moșuleț să aibă toate condițiile pentru a-i face fericiți de copii.


– Sigur, Moș Crăciun, chiar acum mă ocup de aluat. Tu să-ți vezi de jucării și lasă prăjiturile în grija mea!


Moșul mai avea câteva ore înainte de a pleca în fascinanta lui călătorie prin lume. Simțea nevoia de a-și odihni oasele bătrâne și se întinse în patul din încăperea de zi a locuinței sale de la Polul Nord.


Abia ațipise de câteva clipe, când intră spiridușul Alabaster Snowball, cu o figură speriată.


– Moșule… Moș Crăciun, știu că te odihnești, dar avem un caz urgent…


Moș Crăciun, care visa că zbura undeva deasupra unei mări însorite, se trezi brusc, uitându-se buimac la spiriduș.


– Ce-i, Alabaster Snowball? De ce dai buzna?


– Moșule, nu știu ce este cu Poșta Crăciunului… Chiar acum mi-au adus o scrisoare de la un băiețel din România… Te rog să te uiți tu pe ea… Pe mine mă depășește și, vai, nici timp prea mult nu mai este până trebuie să pleci.


Moș Crăciun se ridică din pat, convins că avea să găsească el o soluție. În fond, nu era pentru prima dată când se rătăcea o scrisoare și o găseau chiar înainte de Ajun. Luă scrisoarea de la spiriduș, își puse ochelarii pe ochi și începu să citească:


 


„Dragă Moș Crăciun,






Îți scriu din România. Știi tu, este țara aceea plină de oameni buni, care așteaptă ca Moș Crăciun să le aducă de toate. O știi, da? (Ei, cum să n-o știe? De acolo primea cele mai simpatice scrisori, cele mai neobișnuite cereri…). Eu sunt George, un băiețel de șapte ani. Moșule, nu vreau daruri, nu te chinui să îmi aduci cadouri, deși tare mult mi-ar plăcea, pentru că sunt un copil sărac, crescut de doi ani de bunicul meu. Nu cred că-l știi, îl cheamă Tudorel și este un bunicuț cam bolnav, dar tare bun… Moșule, nu vreau mașinuțe, nu-mi trebuie pistoale, cum au toți copiii din blocul meu. Nu vreau nici măcar cărți, deși am învățat să citesc și bunicul nu prea are cărți în casă.



Moșule, te rog să îi aduci acasă pe părinții mei care sunt plecați la muncă în Italia. Îmi este tare dor de ei. Știi tu de câte ori adorm cu lacrimi în ochi? Știi tu, Moș Crăciun, cât de greu îi este unui copil de șapte ani să crească departe de mama lui, de tatăl lui? Bunicul este un om de toată isprava, dar este bolnav și îmi este tare milă de el.



Moș Crăciun, tu, care faci atâtea minuni, mai poți face una pentru mine?



Te rog, Moșule! Îți scriu mai jos adresa părinților mei, care locuiesc la Roma, ca să nu-i cauți foarte mult…



Aștept cu multă înfrigurare Crăciunul din acest an, pentru că eu cred în magia Ta! Îți mulțumesc, Moșule drag!



George.”


 


Moș Crăciun terminase de citit scrisoarea și ar fi vrut să-i reproșeze lui Alabaster Snowball că nu i-o adusese mai din vreme. Spiridușul avea, însă, simțul conservării și plecase cu treburi pe care atunci le inventase.


Moșul era impresionat de scrisoarea lui George. Era obișnuit cu tot felul de scrisori, de cereri… I se cereau mereu jucării, iar spiridușii erau foarte talentați la fabricarea acestora… Nu avea niciun caz nerezolvat. Dar nu-i ceruse nimeni, până atunci, să-i aducă oameni, fie ei și părinți…


Grea treabă… Uf, și mai avea atât de puțin timp…


Doamna Crăciun îl mai ademeni la câteva prăjiturele.


– Servește, drumu-i lung și îți va fi foame…


– Femeie, nu de prăjituri îmi arde mie acum! Am primit o scrisoare de la un copil din România, care îmi cere să-i aduc înapoi părinții plecați la muncă în străinătate… De când mă ocup eu de probleme sociale? Ce să fac, Doamna Crăciun? Așa milă îmi este de acel copil, dar nu văd nicio soluție… Oamenii aceia cred au probleme, poate nu au cum să vină la copilul lor…


– Moșule, tare mă dezamăgești! zise femeia. Dacă nu au cum, ajută-i tu să meargă la copilul lor. Eu nu cred că nu vor să revină acasă… Pune-le sub brad niște bilete de avion și dacă se vor vedea acasă, poate nu vor mai pleca înapoi.


– Bine zici, nevastă! spuse Moșul. Am să trimit renii să cumpere biletele și am să încep cu ei lista. Să nădăjduim că darul meu va duce la îndeplinirea dorinței micului George.


Moș Crăciun îl chemă pe Rudolph și îi ceru să plece de îndată cu Alabaster Snowball în Italia pentru a cumpăra bilete de avion chiar pentru acea noapte. Spiridușul, care se modernizase, cumpără biletele on line, astfel încât sania cu daruri era pregătită de plecare.


Moșul își hrăni renii cu porumb fermecat și dădu semnul de plecare.


Prima oprire o făcu la Roma, unde Moșul lăsă biletele de avion sub brăduțul modest al părinților lui George. Mare le fu mirarea acestora când descoperiră biletele după care tânjeau de atâta vreme. Nu le mai mergea bine de peste un an, dar le era rușine să-i spună bătrânului că viața lor departe de copil devenise un calvar.


Peste o oră erau deja la aeroport, simțind că se petrece o minune chiar în Noaptea Sfântă a Crăciunului.


În acest timp, Moș Crăciun împărți darurile pregătite pentru toți copiii lumii. Nu uită pe nimeni, deși tare lungă mai era lista, dragii mei…


Spre dimineață, sania lui Moș Crăciun opri în fața blocului în care locuiau micul George și bunicul său.


Copilul nu pusese geană pe geană, așteptând să-l vadă pe Moș Crăciun aducându-i părinții. Degeaba încercase bunicul Tudorel să-l invite la culcare, dar copilul știa una și bună: „I-am scris lui Moș Crăciun și trebuie să-l aștept. Moșul este cel mai bun din lume.”


Bătrânul îl lăsase pe copil să aștepte, privindu-l cu lacrimi în ochi.


Spre dimineață, când zorii începeau să mijească pe după colțul blocului, George văzu sania lui Moș Crăciun, apoi mai observă cum două siluete se apropiau de sanie. Aveau bagaje în mână. Femeia se apropie de Moșul și îl strânse în brațe. La fel făcu și bărbatul.


Inima începu să-i bată cu putere. Puse ceva pe el și deschise ușa cu putere.


– Nepoate, unde fugi? Încă este noapte…


George nu răspunse. Sări în grabă treptele celor două etaje și se trezi în mijlocul străzii. Sania încă nu plecase de acolo.


Femeia se desprinse din brațele lui Moș Crăciun și se repezi spre băiatul care fugea cu lacrimi în ochi.


– Mamă! Moș Crăciun te-a adus înapoi. Și pe tine, tată…


Urmă o îmbrățișare care îi umezi ochii lui Moș Crăciun.


– Să mergem, Rudolph, îi zise acesta renului. Emoțiile astea mă dau gata… Am și eu o vârstă.


Renii ridicară imediat sania în înaltul cerului.


După un timp, copilul își aduse aminte de Moșul, dar acesta era departe.


 


– Îți mulțumesc, Moș Crăciun!




Din volumul ”Coboară din cetini Crăciun cel Bun”, Ed. Zorio 2017

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite