Omul de zăpadă, de Petre Crăciun




Omul de zăpadă avea gânduri amestecate. În primul rând, se bucura pentru că venise pe lume, chiar atunci, în ajunul Anului Nou. Fusese ridicat de trei băieți de nădejde, în curtea lui Tudorel, cel mai mare dintre ei. Vreme de trei ore munciseră la el, adăugând strat după strat de zăpadă, ca și cum ar fi vrut să-i pună mai multe haine pe el. Și, la drept vorbind, nu-i era frig deloc, deși temperatura scăzuse bine cu venirea serii. Îi puseseră un nas mândru, din cel mai încovoiat morcov găsit în bucătăria mamei lui Tudorel, ochi din carbuni neegri ca păcura și gura dintr-o roșie tăiată pe jumătate. Sandu, un alt băiat adusese și o lulea veche, găsită cine știe pe unde. Vezi bine, așa trebuia să arate un moș adevărat, să aibă lulea! Și avea, dar lui nu-i plăcea prea mult, pentru că i se părea caraghios. Cum nu-l întrebase nimeni, asta era... Pe cap avea o cratiță veche, de culoare verde. Până mai ieri, băuse apă din ea Lăbuș, câinele lui Sergiu, al treilea dintre băieți. Dar acum o găurise rugina și nu mai era bună pentru câine... Cel mai greu fusese cu mâinile, pentru că nimeni nu voia să renunțe la două mături pentru a-l înzestra și pe bietul Om de zăpadă cu mâini.


-Trebuie să îi faceți și mâini, îi avertizase pe băieți moș Anghel, bunicul lui Tudorel. Alminteri nu-l recunoaște nimeni de Om de zăpadă...
-Dar bunicule, nu avem două mături, se plânsese Tudorel, încurcat.
Moș Anghel plecase în magazia lui de obiecte vechi - sau obiecte inutile, cum spunea mama băiatului - și venise cu două mături de toată frumusețea.
- Ei, acum va avea mâini, zise bunicul. Va intra și el în rândul lumii...
Grozav se bucură Omul de zăpadă, văzând că acum are de toate... La drept vorbind, îi lipseau nasturii, dar cum nu știa că trebuie să aibă și așa ceva, era perfect!


Copiii l-au admirat cât l-au admirat, încercându-l cu câțiva bulgări. Da, era rezistent! Apoi au plecat la casele lor, pentru că frigul serii începuse să piște.


Omul de zăpadă rămase singur, în prima lui zi de viață. Nu înțelegea cum de fusese părăsit tocmai de către copiii care îi dăduseră viață. Ceva mai înainte roiau în jurlul său, lăsându-l să creadă că este cel mai important din lume, iar acum... Acum plecaseră în casă, lăsându-l în mijlocul grădinii pustii. El și cu luna care începea să se vadă pe cer.


Oare ce avea să facă toată noaptea? Avea să adoarmă? Era așa de mic, încât nici nu știa dacă oamenii de zăpadă dorm noaptea. Și dacă nu știa să se culce? Dacă nu putea dormi? Cerul era plin de stele. Îi veni o idee: avea să numere. Dar oare știa să numere stelele? Uff, greu era să fii om de zăpadă! Mai ales în prima zi.


Deodată, simți că umblă ceva la picioarele lui. Se sperie cumplit.
-Cine este? Ce se întâmplă aici?
-Nu-ți fie teamă, Omulețule de zăpadă! Sunt eu, Grivei, cățelul. Îmi era urât să stau singur în coteț și m-am gândit că și tu te plictisești.
-Mda, mă cam plictisesc, recunoscu Omul de zăpadă. Știi cumva unde au dispărut copiii?
-Sunt în casă, i-au chemat părinții la masă. Apoi vor merge să se culce, pentru că oamenii dorm noaptea.
-Deci ei dorm noaptea... Oare eu trebuie să dorm?
-Nu am de unde ști asta, zise Grivei, somnoros. Cel de anul trecut știu că dormea. Chiar se chinuiau copii, de dimineață, să îl trezească.
-Seriooos? Cred că eu nu voi păți rușinea asta. Presimt că mie nu-mi place somnul.
-Cred că merg să dorm la mine în coteț, zise Grivei. Ești cam vorbăreț și nu cred că voi închide ochii cu tine toată noaptea. Ne vedem mâine, Omule de zăpadă.
După plecarea câinelui, Omul de zăpadă văzu cum se aprinse lumina la una dintre ferestre. Oare ce se petrecea acolo? Îl recunoscu pe Tudorel, care se mișca de colo până colo. Ce făcea? Cel mai mult îi plăcuse de el și tare mult ar fi vrut să mai stea de vorbă cu el. Dar copilul plecase. Îi veni un gând: el de ce nu avea voie în casă? Unde scria că oamenii de zăpadă trebuie să stea numai afară, în frig? Tudorel apăru de câteva ori la fereastră. I se păru chiar că se uită în direcția lui. Ridică mătura dreaptă, spunând: Sunt aici, de ce nu vii la mine?
Băiatul nu auzi și nu văzu nimic. Dispăru de la fereastră, iar la scurtă vreme se stinse și lumina.
O noaptea lungă și grea începu pentru Omul de zăpadă. Încercă să numele stelele, dar nu prea știa cum și se plictisi repede. Apoi ascultă muzica nopții, pe care nu o înțelegea. Erau tot felul de sunete necunoscute, care îl făceau să tresară de fiecare dată. Cel mai mult îl sperie o pocnitoare declanșată într-o curte vecină. Doamne, crezuse că s-a sfârșit cu el! Dar tăcerea se lăsă din nou, până când un motor de aututurism îi dădu din nou emoții.
Nu reuși să adoarmă nicio secundă până de dimineață. Dimineața veni cu mare gerutate, ca și cum ar fi plecat de pe Lună. Până spre amiază nu-l băgă nimeni în seamă. Copiii erau ocupați cu tot felul de treburi.
Abia după masa de prânz, Tudorel veni să-l întrebe de sănătate.
-Ei, cum ai petrecut noaptea?
-Prost! zise Omul de zăpadă, spre stupoarea copilului, care se uită în jurul său să vadă dacă nu cumva vorbise altcineva. Credeam că nu se mai face dimineață.
-Vorbești? Tu vorbești?
-Da, vorbesc, de ce te miri?
-Pentru că, dintre toți oamenii de zăpadă pe care i-am făcut, tu ești primul.
-Și pentru că sunt primul care vorbește, tu așa te porți cu mine?
-Nu înțeleg, zise băiatul. De ce m-am purtat urât cu tine?
-Pentru că mă lași să dorm afară, de asta!
-Bine, Omule de zăpadă, dar acolo este locul tău! De asta te și numești așa: Om de zăpadă, pentru că acolo ți-e locul.
-Eu sunt altfel și locul meu este în casă, lângă tine. Te rog să reții cererea mea!
Tudorel era în cât se poate de încurcat. În primul rând pentru că Omul lui de zăpadă vorbea și apoi pentru că, hodoronc-tronc, căpătase glas pentru a-l certa.
-Vrei că te iau în casă? Ești sigur de asta?
-Cât se poate de sigur, dragul meu Tudorel.
-Pentru că vine noaptea Anului Nou și nu este bine să nu ții cont de dorința cuiva în aceste momente, îi voi chema pe băieți și te vom duce chiar la mine în cameră. Este bine?
-Îți mulțumesc, Tudorel, ești cel mai bun copil din lume!
Peste un ceas, Omul de zăpadă fusese mutat în camera lui Tudrel, cât mai departe de sobă. Cred că înțelegeți voi de ce... Omul nostru nu știa și se bucura de fiecare clipă. Văzu bradul împodobit și se emoționă.
-Ce este acesta?
-Bradul ce Crăciun, zise băiatul. Este foarte frumos împodobit pentru ca Moș Crăciun să-mi lase sub el cadourile.
-Cine ești Moș Crăciun? întrebă Omul de zăpadă, simțind că i se face din ce în ce mai cald.
-Este un bătrân minunat care merge prin toată lumea pentru a duce cadouri copiilor.
-Ce bine este să fii copil! Este frumoasă camera ta, spuse Omul de zăpadă. Și mult mai mare decât mi-am inaginat-o toată noaptea. Uff, nu știu de ce m-a luat cu călduri. Iar tu parcă ești mai mare, Tudorel! Și tu pari mai mare decât aseară, îi spuse el lui Sandu. Toți păreți mai mari, iar eu parcă mă scufund. Ce se întâmplă cu mine, Tudorel? Simt că amețesc. Ce bine îmi pare că am fost la tine în cameră...
-Cred că acum îți dai seama că locul tău este afară, zise băiatul. În casă, oamenii de zăpadă se topesc din cauza căldurii, acum ai înțeles?
-De asta erați toți mai mari? Întrebă Omul de zăpadă care își pierduse mare pare din înălțime și chiar din formă.
Nu fără greutate, băieții l-au luat pe sus și l-au reinstalat în grădină, acolo unde îi era locul. Deși era destul de frig, l-au readus chiar atunci la statura inițială.
A doua zi, când s-a trezit după leșinul prelungit, Omul de zăpadă a înțeles că Tudorel avusese dreptate. Locul lui era afară, acolo unde avea condiții pentru a rezista.
Iar cei trei băieți i-au mai făcut un tovarăș, pentru a avea și el cu cine schimba o vorbă în nopțile lungi de iarnă. Pentru că ați reținut, dragii mei: oamenii de zăpadă nu dorm, ci îi veghează de sub ferestre pe cei care îi clădesc.






30 decembrie 2017

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite