Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Prinţul şi-a ales mireasă. Poveste grecească




     Cu ani în urmă trăiau un rege şi o regină, care aveau un fiu. Fiul lor împlinise vârsta de însurătoare, dar mireasă nu-şi alesese încă.


          Plimbându-se odată prin grădina palatului, prinţului i se păru că aude o voce. Se uită în jurul lui...nimic ! Nu era nimeni. După o clipă, auzi din nou vocea, care-l întrebă :


          - Cum ai dori să fie mireasa ta, prinţe ?


          Prinţului i se păru că glasul acela misterios vine dinspre pomul de lângă el, care era un portocal. Deodată, ca prin minune, se desprinse din pom o portocală şi se rostogoli la picioarele lui. Şi ce auzi prinţul ? Portocala vorbea !


          - Ascultă-mă, prinţe ! Sunt un băiat prefăcut în portocală. Un vrăjitor hain ne-a prefăcut pe mine şi pe sora mea în două portocale. Dacă nu ţi-e dragă nicio fată de pe-aici, atunci poate te vei încumeta s-o cauţi pe sora mea. E vrăjită şi ea, după cum ţi-am spus, devenind portocală. Ea se află acum în grădina unui rege, care îşi are palatul departe de aici, cât ai călători trei zile şi trei nopţi. În acea grădină este un portocal cu ramurile încărcate cu fructe. Trebuie să culegi trei portocale şi dacă vei ghici care dintre ele este sora mea, vei reuşi s-o scapi de vraja care o ţine legată. În aceeaşi clipă şi eu voi reveni la chipul meu dinainte. Hai, te rog, ai vrea să te duci ?


          - Chiar mâine, dis-de-dimineaţă voi porni la drum, răspunse prinţul, şi dacă voi avea noroc, am să vă scap pe amândoi de vrajă !


          Porni prinţul la drum ; merse trei zile şi trei nopţi şi iată că ajunse la grădina despre care îi vorbise tânărul prefăcut în portocală. Într-adevăr văzu acolo un portocal încărcat cu fructe.


          Culese o portocală care i se păru mai frumoasă, îi curăţă cu teamă coaja, având în suflet speranţa că ar fi nimerit-o pe cea căutată. Dar nu ! Era doar o portocală obişnuită. Cu şi mai mare teamă se opri la alta. Dar când s-o cureţe...din nou văzu că este o portocală la fel cu oricare alta.


          Aşadar, din trei încercări -  două s-au dovedit a fi greşite. Mai rămânea o singură încercare. Cu mâna tremurândă şovăia, nemaiştiind pe care s-o desprindă, când o portocală, tocmai din vârful pomului, căzu singură jos. Pentru o clipă prinţul nu-i dădu nicio atenţie, căci se tot gândea pe care s-o culeagă de pe ramuri ca să nu greşească şi cu a treia şi ultima alegere.


          Dar înainte de a rupe din pom a treia portocală, cu un gest distrat o ridică de  jos pe cea căzută. Şi ce să vezi ? La simpla lui atingere portocala dispăru şi în locul ei apăru o fată minunat de frumoasă, albă la faţă, cu ochii albaştri ca cerul senin şi cu părul blond-portocaliu.


          Fermecat de frumuseţea ei, prinţul o plăcu nespus şi hotărî pe loc că aceasta este mireasa visată. Luă fata în braţe, o urcă pe calul lui alb alături de el şi porniră înapoi spre palatul regal al părinţilor lui.


          Merseră ei aşa două zile şi două nopţi, dar când să înceapă a treia zi de drum, prinţul se gândi s-o ia el singur înainte; s-o lase pe fată în locul unde se opriseră iar el să vină cu un întreg cortegiu de cavaleri şi domnişoare de onoare de la curte, ca s-o aducă la palat aşa cum se cuvenea unei mirese de prinţ.


          - Aşteaptă-mă aici ! Până diseară mă voi întoarce cu tot alaiul, ca să te conduc la părinţii mei, la palat, îi spuse el.


          Ca să nu-i fie frică fetei să rămână acolo singură, o ajută să se urce într-un copac, aflat lângă o fântână, unde se opriseră ei să se mai răcorească pe drum. Totodată îi spuse ca nu cumva să coboare, să stea acolo că e mai în siguranţă.


          - Am să te aştept aici, cuminte, îi spuse frumoasa fată. Dar să te întorci cât mai repede !


          Aşteptând aşa, aşezată comod între ramurile copacului, fata nu se plictisea căci se tot gândea la palatul unde o va duce prinţul şi cât de frumoasă va fi nunta lor. Împrejurimile erau pustii, nu se vedea nici ţipenie. Dar iată că, în mai puţin de o oră, îşi făcu apariţia o fiinţă. De fântână se apropia cu o găleată în mână o fată tare urâtă, neagră la faţă şi cu părul negru şi încâlcit. Când se aplecă să ia apă văzu un chip în fântână ; era al miresei prinţului, care de sus, din pom, se oglindea în apă. Fata cea urâtă crezu pentru o clipă ar putea fi chiar propriul ei chip şi se miră cu glas tare :


          - Doamne, dar de când m-am făcut eu atât de frumoasă ?


          Atunci se auzi un hohot de râs din vârful copacului. Fata cea urâtă se uită în sus, şi cu necaz, recunoscu chipul celei pe care o văzuse oglindită în fântână. Stătu puţin pe gânduri şi la urmă ce-i trecu prin cap ? Numai gânduri rele, desigur.


          - Aşadar, tu eşti fata frumoasă pe care am văzut-o? N-ai vrea să cobori puţin ca să te admir mai de-aproape ? Eşti într-adevăr minunată, aşa cum te-am văzut în apa fântânii ! încercă fata cea urâtă s-o convingă să coboare.


          La vorbele ei pline de admiraţie, logodnica prinţului nu aşteptă s-o invite a doua oară, nerăbdătoare să i se arate cât de frumoasă era, deci coborî numaidecât.


          - Dar cum se face că te afli cocoţată sus, în copac ?


          - Aici m-a lăsat logodnicul meu, prinţul, să-l aştept căci se va întoarce în curând să mă aducă cu alai regesc la palatul lui unde vom face nuntă mare ! se lăudă fata cea frumoasă şi încrezătoare, dar plăcându-i prea mult să fie admirată şi lăudată.


          - Ia întoarce-te un pic să-ţi văd mai bine părul la spate, atât de frumos, lung şi blond ca aurul ! îi zise urâta.


          Fata se roti ca să-şi arate mai bine părul dar...cu o repeziciune nemaipomenită urâta scoase un cuţit şi i-l înfipse în spate. Frumoasa, leşină de durere şi căzu scoţând un ţipăt ascuţit. Urâta o târî în spatele copacului, îi scoase hainele şi se îmbrăcă cu ele. Apoi îi tăie părul lung şi auriu, pe care şi-l potrivi pe cap. După aceea se cocoţă în copac, în locul unde şezuse fata cea frumoasă.


          Curând se întoarse prinţul cu tot alaiul, din care făcea parte şi fratele miresei, care îşi recăpătase înfăţişarea obişnuită. Văzând-o pe urâta cocoţată în pom, prinţului i se păru ceva ciudat şi o întrebă :


          - Cum de te-ai schimbat aşa de mult ? Ce s-a întâmplat cu obrajii tăi albi ca laptele ?


          - Mi-a ars soarele obrazul, prinţe, căci te-am aşteptat de mi s-a urât, toată ziua.


          - Dar nici glasul tău nu mai e acelaşi, era mult mai plăcut...


          - Am răguşit, căci am cântat să-mi treacă vremea ! îi răspunse ea.


          - Dar şi părul tău acum arată altfel, parcă şi-a pierdut luciul...Şi îl aveai altfel pieptănat !


          - S-o fi prăfuit !


          Prinţul, care nu ştia ce să mai creadă, până la urmă se lăsă aproape convins de născocirile urâtei; deşi nedumerit şi cuprins de îndoieli, o invită totuşi să se suie în caleaşcă. Dar fratele adevăratei mirese îşi dădu imediat seama că pocitania asta, deşi cu părul surorii lui şi îmbrăcată cu rochia ei, nu era totuşi sora lui.


          Când să pună urâta piciorul în caleaşcă se auzi un geamăt. Unul din slujitorii prinţului o descoperi pe fata cea frumoasă zăcând înjunghiată în spatele copacului.


          - Aceasta e sora mea! strigă fratele ei.


          Prinţul se repezi şi el s-o vadă. Într-adevăr o recunoscu şi el. O sărută şi, ca prin minune, ea reveni la viaţă, mai frumoasă şi mai strălucitoare ca oricând.


          La vederea ei, urâta se făcu şi mai vânătă de supărare şi mai pocită. Voi să fugă, auzind pe fata frumoasă cum le povestea tuturor prin ce trecuse, dar nu avu timp, căci un slujitor din straja prinţului o străpunse cu suliţa. Şi cum niciun alt prinţ n-a apărut ca s-o ia în braţe şi s-o sărute, n-a mai avut cine s-o învie.


          Scăpaţi de duşmănia ei, s-au întors cu toţii, fericiţi, la palat, unde au sărbătorit nunta trei zile şi trei nopţi în şir. Iar fratele fetei frumoase a rămas la palat ca sfetnic credincios al prinţului.


 


(Din culegerea "Basme din patru zări" de Olga Andrici)

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite